CronicUTE: Sublimarea sexuală a istoriei - Cvartet

Războiul sexelor este un conflict vechi de când lumea. Sigur, ştim cu toţii teoriile despre atracţia contrariilor, dar dincolo de filosofia cosmo din revistele glossy, o întreagă istorie a umanităţii se poate condensa în evoluţia raporturilor dintre sexe.

Heiner Müller reface romanul lui Choderlos de Laclos Legături primejdioase după al treilea război mondial (cel sexual?), într-o lume postapocaliptică, în descompunere. În acest univers degradat, Vicontele de Valmont şi Marchiza de Merteuil, decrepiţi, cu corpurile în descompunere, urâţite, îmbătrânite, cu pieile atârnând, cu abdomene umflate de grăsime, cu pulpe deformate de celulită sintetizează istoria umanităţii din prisma dominaţiei sexuale. Reguli sociale, tabuuri religioase, principii morale sunt dinamitate de către dorinţele sexuale. Sexul face şi desface infrastructura socială a lumii, creează alianţe, instituie dependenţe, câştigă şi pierde războaie, răstoarnă destine. A fi dorit înseamnă a fi iubit, a fi iubit înseamnă a domina, a domina înseamnă a învinge. Cel victorios ia viaţa celui învins. Sexul are ca finalitate depravarea sau moartea. Acolo unde conştiinţa este subdezvoltată sau unde viciul este foarte puternic, sexul devine mod de viaţă. Dacă morala sau afectul sunt mai puternice decât viciul, sexul ucide. Müller transformă un roman despre perversiunea manipulării prin sex într-un tablou cubist al umanităţii descărnate. Merteuil şi Valmont sunt rămăşiţele memoriei sexuale. Jocul lor este letal, dar jucătorii sunt doar nişte păpuşi stricate.


Pornografia lui Langhoff via Courbet

Matthias Langhoff duce textul dur, puternic, inteligent şi tocmai de aceea extraordinar de frumos al lui Müller în extrem. Regizorul plasează personajele printre aleile din cimitirul Père Lachaise, mixează documentare despre animale (Valmont şi Merteuil se devorează exact ca animalele) cu unele politice (bătălia politică urmează de multe ori etapele unui act sexual, de la preludiu la postludiu), opera cu filmul porno vechi (altă idee care bântuie prin performance, aceea a pornografiei de operă). Sexul şi moartea se potenţează reciproc la Langhoff, dorinţa şi dezgustul funcţionează simbiotic, iar iminenta dispariţie a omului este precedată de moartea senzualităţii. A nu mai fi înseamnă a nu mai exista erotic. Doar că la Müller / Langhoff, erotismul este o formă de dominaţie, suprema dominaţie întrucât ea implică o violare/penetrare totală a fiinţei, fizice şi psihice. Sexualitatea a generat istoria ca materie, dar şi ca o categorie filosofică. De aici, reprezentarea aproape mimetică a celebrului tablou al lui Gustave Courbet, Originea lumii. O exhibare ostentativă a organului genital feminin ca punct de naştere al umanităţii poate fi egalată doar de o privire lungă şi adâncă în exact vaginul primordial. Tristeţea cea mare a umanităţii este de fapt, îmbătrânirea, nu moartea. Nu degeaba Marchiza de Merteuil ţine prelegeri despre sexualitate pe un cadavru demult descompus. Corpul fizic a murit, sexualitatea există apriori.


Pudibonzi din toate ţările, informaţi-vă

Sigur că un asemenea text şi un asemenea spectacol au trezit reacţii de dezaprobare în public. Este perfect normal şi exact o asemenea dihotomie poate genera controversele, benefice pentru orice fel de act artistic. Problema este însă cea a lipsei de informare. Pentru ca publicul să nu se trezească în faţa unui produs artistic care să-i atenteze la pudoare, în cazul de faţă, n-ar strica deloc dacă ar verifica despre ce este vorba. Nu ştii cine e şi ce a făcut Müller, nicio problemă. O simplă căutare a germanului pe Google rezolvă totul. Probabil că Legături primejdioase este un titlu cunoscut, dacă nu din textul lui de Laclos, măcar din filmul cu Glenn Close şi John Malkovich (una dintre ecranizări, nu singura). Orice act artistic este un produs şi aşa cum verificaţi eticheta când cumpăraţi orice din supermarket, informaţi-vă şi despre spectacolul de teatru / concertul / expoziţia la care mergeţi. Vă faceţi un bine, dvs. şi celor din jur. Şi încă ceva: la teatru actorii sunt la câţiva metri de spectatori. Un minim de respect cere să nu comentaţi în gura mare ca la film, nici să mâncaţi popcorn, nici să desfaceţi sticle cu băuturi acidulate. Un minim de respect pe care ni-l datorăm unii altora. Nu vă place, părăsiţi sala sau nu aplaudaţi, dar nu deranjaţi. Nimeni nu deţine adevărul absolut în artă, dar nu e nevoie să povestiţi acest lucru în timpul reprezentaţiei cu voce tare. Acestea au fost nişte recomandări inspirate de reprezentaţia Cvartet la Bucureşti.


Stagiunea europeană la Bucureşti şi Cluj
Festivalul UTE
Bucureşti, Teatrul Bulandra