Meritele, vectorii şi hibele unui Top - Top 10 - Cele mai bune filme româneşti, 2008

Lucian Pintilie, absent de la festivitatea de deschidere, unde era aşteptat pe podium; o copie de mult expirată a filmului Reconstituirea, proiectat în deschidere; sonorul, defect pe întinse porţiuni ale copiei încă mai proaste a Pădurii spînzuraţilor, din seara următoare, cînd proiecţia a fost întreruptă cîteva minute; Mircea Daneliuc, interzicînd proiectarea peliculelor sale programate cu acest prilej. Acestea sînt cîteva dintre motivele care au făcut ca evenimentul din weekendul trecut, de la Cinema Studio, Top 10 - Cele mai bune filme româneşti, să nu fie tot atît de şampanizat, cum a fost cocktailul din seara inaugurală, cînd şampania a trebuit să fie consumată, în lipsa altei băuturi, şi la mini-ruladele cu şuncă (chestie de gust). Evenimentul merită însă pe deplin să fie comentat, constatarea publică a pomenitelor carenţe fiind ea însăşi un cîştig, alături de mai importantele revelaţii.

Contextul neşampanizat şi un prim merit intrinsec

Este bine-venit evenimentul de la Cinema Studio, cu atît mai mult cu cît unei succesiuni spasmodice de trei premiere româneşti în trei săptămîni îi urmează o lungă pauză, în suita noutăţilor unei toamne filmice care urma să contrazică sărăcia primelor trei trimestre ale anului. După seria catastrofală Dincolo de America - Dragoste pierdută - Schimb valutar, vîrînd sub preş, la repezeală, "gunoiul" (l-am citat pe Andrei Gorzo, despre primul produs din tripletă) şi mediocritatea patentată (vezi cronica Ileanei Bîrsan, la ultima peliculă din triadă), două lansări iminente (Nunta mută de Horaţiu Mălăele şi Pescuit sportiv de Adrian Sitaru) au fost, încă o dată, amînate. Dacă adăugăm că Festivalul Filmului Britanic, prin tradiţie programat în acest sezon, pare scos de pe rol (nu mai sîntem în auroralul an 2001, ca să scriem, în admiraţia unui Mihai Chirilov, despre Un festival de autor şi o breaslă de precupeţe), se vede că ne aflăm într-un suspans tocmai bun pentru o retrospectivă asupra celor 95 de ani de film românesc (1912-2007), cum şi-a propus să fie numitul top, organizatorii abţinîndu-se însă să numere anii, ca să nu-i contrazică pe protocroniştii autodeclaraţi, încă din 1995, transcentenari, fondatori în universalitate, întocmai ca fraţii Lumière.

Iar oportunităţilor conjuncturale ale evenimentului retrospectiv de la Cinema Studio li se adaugă un prim merit intrinsec, prin evidenţa unui adevăr care nu se putea să nu iasă el însuşi la suprafaţa topului, recte pe primele patru locuri. Pentru întîia dată a fost făcută, în proiecţii publice juxtapuse, demonstraţia mişcării definitorii pentru marile valori de vîrf ale filmului românesc: saltul peste depresurizarea acută din anii '70-'90 şi peste pragul dintre secole, de la "prima generaţie a fondatorilor", cu Reconstituirea (1970) de Lucian Pintilie şi Pădurea spînzuraţilor (1965) de Liviu Ciulei (în această ordine pe primele două locuri), la ceea ce am numit "generaţia refondatorilor", cu Moartea domnului Lăzărescu (2005) de Cristi Puiu şi 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile (2007) de Cristian Mungiu, evidenţiate pe locurile imediat următoare.

Topul Topului, în umbra ideologiei de nişă

Păcat că iniţiatorii n-au valorificat această revelaţie de prim ordin, mulţumindu-se să repartizeze cele patru opere din Topul Topului la orele optime de vizionare ale weekendului, fără a programa, ca în prima seară, şi urcarea şi glăsuirile pe podium ale realizatorilor. Lacună de pus nu atît pe seama deficitului de fler şi de vocaţie promoţională, cît pe faptul că organizatorii sondajului în rîndurile criticilor, ale jurnaliştilor şi ale arhiviştilor de specialitate (Uniunea Cineaştilor şi Asociaţia din subordine a celor trei categorii de "subiecţi") şi-au propus, cu anticipaţie, altă demonstraţie - un pariu diferit, ca scop declarat: "ne-am propus să vedem dacă se verifică ideea că rădăcinile «neorealismului» românesc actual, cu succesele lui internaţionale, se află în cele mai bune filme româneşti ale deceniilor anterioare". Ar fi, după cum se vede, o "idee" multiplu articulată, care, "verificată" pe această cale, nici "nu mai trebuie demonstrată", cum proclamă un comunicat oficios, semnat de secretara asociaţiei de resort, Cristina Corciovescu - "coordonator proiect".

Cu declarată ţintă ideologică a fost şi decizia de "a pune alături critici din generaţii diferite, care trăiesc cu convingerea că au gusturi şi păreri diametral opuse". Ei bine, "gusturile şi părerile" nu numai că n-ar fi opuse, dar mai degrabă s-ar confunda: "Spre surprinderea ambelor tabere; (virgula absentă în original) - topul a dovedit că nu e aşa" (e, totuşi, un merit că se atestă un adevăr istoric: polarizarea produsă după 2001 în critica de film locală). Relativismul, elasticitatea şi însăşi condiţia de joc ale oricărui top filmic sînt respinse atît de peremptoriu încît se uită de virgulele care ar mai fi calmat frazele: "Iniţiativa nu s-a născut dintr-o pornire superficială şi mondenă, (virgula din nou absentă în original) - ci a avut intenţii cît se poate de serioase". Ca în specia sportivă a unui clasament anticipat cu trudnicii crispate: "rezultatul acestui efort colectiv este următorul clasament". Un "clasament" pentru 95 de ani de film, dar cu mult mai puţine locuri decît în campionatul anual de fotbal, în "ideea" de "a dovedi", pe scurtătură, continuitatea neîntreruptă a "rădăcinilor" (mult extinse - 7 din 10 titluri) în ramurile "actuale" (puţine şi răsfirate - 3 din 10) ale pomului mereu prolific care ar fi filmul românesc din toate timpurile.

20 de filme salvate de un ipotetic potop

Cînd mi s-a propus, în vară, la TIFF-ul clujean, să particip la conclavul respectiv, am acceptat fără să stau pe gînduri, am şi pus, fără întîrziere, mîna pe pix, dar am constatat, tot atît de prompt, că, în speţa noastră, Top 10-le este, cel puţin momentan, inoperant (alta e condiţia criticilor literari, care au recurs la un asemenea joc, aplicat, de pildă, romanelor). Reflexul imediat următor fiind rememberul bibliografiei binecunoscute, accesibile şi local, graţie Dicţionarului cinematografic tipărit în 1974, la Editura Meridiane, de Cornel Cristian şi de Bujor T. Rîpeanu. Autorii începeau (atenţie la tenta "neserioasă" a formulării) cu Cele douăzeci de filme care ar trebui salvate de un ipotetic potop, listate de ziarul Tempo, în 1955, în urma consultării "celor mai importanţi critici cinematografici italieni". Următoarea listă din dicţionarul citat cuprinde 24 de titluri, împărţite în două "clasamente", ideea de joc relativist fiind salvată prin împărţirea în două liste, A şi B, ca diviziile de fotbal, cu 12 filme alese "oficial" şi alte 12 adăugate "neoficial" (la referendumul întreprins în 1958, în cadrul Expoziţiei Universale de la Bruxelles). Cifra 12 a fost, ulterior, consacrată de majoritatea "topurilor".

Nu m-a mirat prea mult refuzul oricărei discuţii, privind formatul deja stabilit al Top 10-ului, discuţie solicitată şi de alţi colegi, care, refuzaţi la fel, s-au resemnat, la rîndu-le să rămînă în afara sondajului. Resemnare încercată şi în primăvară, cînd 10 (tot neapărat fix 10!) critici de film străini au fost invitaţi la ceea ce s-a declarat, dar n-a putut fi, un colocviu cu colegii bucureşteni. A fost o conferinţă de presă expandată în travesti, cu declaraţii circumstanţiale ale oaspeţilor - o prea specifică acţiune de vitrină, cu oarecare ecou jurnalistic-publicitar, dar neglijabilă ca aport critic-filmologic inedit, fără cea mai vagă trimitere la sistemul nereformat, cu care are de-a face, dramatic, Noul Val / Noul Cinema Românesc, ca altădată Neorealismul Italian, Noul Val Francez şi, mai ales, Noul Film German. Dincolo de copioasa absenţă din textul invitaţiei din primăvară a înşişi termenilor de nou sau de tînăr, menajarea sistemului s-a vădit în banalitatea tematicii atemporale (dacă n-ar fi fost preluate cu precizie formule fumate acum 30-40 de ani, gen "disecarea tendinţelor stilistice prezente în filmul românesc de pînă acum" sau "rolul trecutului în filmele de azi"), ca şi în dominanta listei invitaţilor din ţară (am făcut atunci să circule inutil către orchestranţi cîteva depeşe prin e-mail, cu titluri precum Aura Puran - da, Anca Grădinariu - nu?! sau Nedemni de Noua Critică).

Literele filmologice şi virtuala schimbare

În lista celor exact 40 de critici, de jurnalişti şi de arhivişti de specialitate, m-a frapat, mai întîi, că ea nu se încheie (alfabetic) cu Eugenia Vodă, ci cu Olteea Vasilescu. Absenţa celei dintîi devine expresivă, prin substituirea întîmplătoare care sare în ochi, ca şi prin amănuntul că lipseşte din conclav nu numai precedenta titulară de rubrică a României literare (virgulă), ci şi actualul semnatar al paginii de specialitate a hebdomadarului literar, Angelo Mitchievici. Nu figurează, printre cei 40, nici cronicara cea mai asiduă din fosta revistă Cinema, Eva Sîrbu, nici cei mai prolifici dintre autorii de volume filmologice editoriale, Tudor Caranfil şi Ioan Lazăr. S-ar zice că e pusă în paranteză România literelor filmologice, cu condeierii cei mai intens "verificaţi" textual în materie - publicişti care ar fi fost de aşteptat să fie consultaţi, din capul locului, asupra formatului acţiunii şi să nu lipsească din conclav (în orice caz, nu in corpore), nici dacă lista se cifra la mai puţin de jumătate din cea pusă în lucru cu acest privilegiat prilej.

Problema nu e ce filme au intrat sau nu în patul procustian al celor 10 titluri. În afara primelor patru, impuse prin forţa lucrurilor, prin presiunea mediatică sau cel puţin prin conformismul bifării locurilor comune, cele două filme de pe locurile 5 şi 6 - Secvenţe de Alexandru Tatos şi, respectiv, Nunta de piatră de Mircea Veroiu şi Dan Piţa - sînt şi ele "dovada" aptitudinii funciare a breslei de a se menţine pe linia de plutire, prin nucleul ei competent, înnoit şi extins în ultimii ani. Nu sînt dovezi că "gusturile şi părerile" s-ar fi uniformizat, ci probe ale unei virtuale schimbări, prin care un film ca Moartea domnului Lăzărescu, cu Marele Premiu UCIN tăiat de pe listă în 2006 (după ostracizarea din aceeaşi sursă, în 2002, a filmului de debut al lui Cristi Puiu, Marfa şi banii), este plasat acum unde merită. La fel ca 432 al lui Cristian Mungiu, regizor subclasat şi el, în 2003, cu filmul de debut, Occident. Ar fi semnele unei posibile schimbări de direcţie în UCIN, dacă reprezentanţii instituţionalizaţi ai breslei criticii, părtaşi la malversaţiile trecute, şi-ar ispăşi păcatele printr-o decizie manifestă în acest sens.

Avantajele unor Top 20 sau Top 12

Problemele încep de la punctul 6 în jos şi s-ar fi conturat concludent cu ceea ce ar fi revelat un Top 20 sau măcar un Top 12, unde e de presupus că ar fi apărut, ar fi incitat la rocade, la înlocuiri şi la discuţii ulterioare un al doilea titlu sub semnătura lui Lucian Pintilie, filmul de debut al lui Cristi Puiu, cîte unul de Mircea Săucan şi de Iulian Mihu, primul film al lui Radu Muntean, Furia, care mi se pare a fi cel mai bun op al său, cum cred că e cazul şi cu E pericoloso sporgersi, în filmografia lui Nae Caranfil ş.a.m.d. În colocviul iniţiat, la începutul verii trecute, de Alex. Leo Şerban în Dilema veche (nr. 229, sub titlul Vechiul nostru cinema), contestam precipitările iniţiativei acum finalizate, cu argumentul că parcurgem o tranziţie care e departe de a fi găsit un balans între ceea ce a fost, ceea ce e şi ceea ce va fi. Unul dintre ziariştii a căror cinefilie se exercită "reportericeşte", prin colportarea informaţiei primare, îmi mărturisea, în vară, că el a întocmit Top 10-le numai cu filme de dinainte de 1989, fiindcă ţine să nu fie cumva scăpate din vedere cele pe care le-a iubit mult în trecut. În chiar gazetăria alfabetizată filmologic, recte în colocviul din Dilema veche, un film care nu ştiu dacă e printre cele mai bune 50 de producţii româneşti, dar pe care nu-l văd deloc într-un Top 20, Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu, a părut că ar intra aproape sigur pe un loc de frunte în Top 10, cum nu mă îndoiesc că s-a şi întîmplat pe fişa respectivă. Ş.a.m.d.

Clasament UCIN 2008
1. Reconstituirea (Lucian Pintilie, 1970)
2. Pădurea spînzuraţilor (Liviu Ciulei, 1965)
3. Moartea domnului Lăzărescu (Cristi Puiu, 2005)
4. 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile (Cristian Mungiu, 2007)
5. Secvenţe (Alexandru Tatos, 1982)
6. Nunta de piatră (Mircea Veroiu, Dan Piţa, 1973)
7. La moara cu noroc (Victor Iliu, 1956)
 8. A fost sau n-a fost? (Corneliu Porumboiu, 2006)
9. Probă de microfon (Mircea Daneliuc, 1979)
10. Croaziera (Mircea Daneliuc, 1981)