Ce fel de film e Dincolo de America? Nu e un film de nici un fel, dar, dacă ar fi să-l includ într-un gen, aş spune "porno cu comunişti". Mă grăbesc să subliniez că e la fel de departe de a se împlini ca porno pe cît este de a-şi onora promisiunea din caietul de presă - aceea de a fi "un Casablanca est-european". Dar bruma de logică pe care o are e o brumă de logică porno.
Acţiunea se petrece într-un pornotimp greu de definit - nu pentru că aşa-l vor realizatorii, ci pentru că aşa-l face pornoscenografia de tip "veniţi şi voi cu ce obiecte mai vechi găsiţi prin casă". Cert e că acest pornotimp colcăie de pornocomunişti - indivizi care poartă halat muncitoresc sau uniformă de tip sovietic şi care spun: "Pe tine te reeducăm prima." sau: "Eu sînt tovarăşul Stan şi am putere mare.". În labele acestor bestii se zbate frumoasa scriitoare Milena (Daniela Nane), care la începutul filmului cere protecţie de la rafinatul intelectual Ian (Şerban Ionescu). Ian e un rol de compoziţie pentru Ionescu, care prin datele lui naturale se situează mult mai aproape de ideea de "Ion" (de altfel, a şi debutat cu rolul lui Ion din Ion), şi compoziţia lui constă în: a) bărbuţă distinsă; b) eşarfă purtată pe sub cămaşă; c) pahar de coniac; d) faţa lui obişnuită. Rezultatul e un pornointelectual perfect - adică un partener potrivit pentru pornoscriitoarea Milena, care pare să-şi desfăşoare o bună parte din activităţile literare (cum ar fi cititul din propria carte sau compunerea de denunţuri împotriva tovarăşului Stan) echipată în pornoneglijeu. Ian şi Milena au fost împreună, dar s-au despărţit acum un an şi Ian nu ratează ocazia de a-i aminti pornomotivul despărţirii lor: refuzul ei de a-i îndeplini nişte "fantezii bolnave". "Anul trecut eram nebun şi acum ai nevoie de nebunia mea...", continuă el s-o hărţuiască (da, se presupune că Ian e un personaj pozitiv). În fine, rămîne neclar dacă acum, în schimbul protecţiei, Milena acceptă să-i îndeplinească fanteziile bolnave, după cum neclară rămîne şi natura exactă a fanteziilor lui. (Ce vedem între ei, ca sex, e penal - din cauza gratuităţii şi a pornoţipetelor lui Nane -, dar şi perfect banal.) Deci ce l-a apucat pe scenaristul Eugen Şerbănescu să facă aluzie la ele? L-a luat valul sau ce? Judecînd după pretenţiozitatea semidoctă a dialogurilor lui, Şerbănescu trebuie să-şi închipuie că face literatură, dar scrisul lui e plin de impulsuri de pornograf. (Motivul pentru care i le atribui lui şi nu regizorului Marius Th. Barna este că acesta din urmă e prea nul ca să aibă pînă şi impulsuri de genul ăsta.) Cum altfel se explică secvenţa în care securistul interpretat de Dorel Vişan o împunge între picioare pe Milena cu propria ei carte, iar ea, care pînă atunci a arborat o expresie stoică, începe brusc să-l provoace prin gîfîieli excitate? Singurul sens al comportamentului ei e un pornosens: Şerbănescu se înfierbîntă scriind despre gagici torturate de comunişti.
Sigur că n-ajunge niciodată prea departe - din cealaltă direcţie îl podideşte mereu "literatura". "De ce s-a sinucis marinarul?", zbiară Vişan, referindu-se la un personaj din cartea Milenei. Cum Milena ne-a regalat la începutul filmului cu un pasaj din cartea ei, din care reieşea clar că marinarul s-a sinucis pentru că n-a reuşit să fugă în America, întrebarea sună ca un început de banc ("De ce-a trecut puiul strada?"), dar Şerbănescu şi Barna fac din ea un mister care chinuie personajele - un fel de Rosebud într-un Citizen Kane al celor defavorizaţi neuronal. Cel mai tare îl chinuie pe Manu, zidarul visător (Mihai Stănescu), personaj care, ce-i drept, nu pare să vină din porno, ci din nişte reziduuri de realism socialist amestecate cu ce-şi mai aminteşte Şerbănescu de pe vremea cînd mergea la Cinematecă şi orice film respectabil părea să conţină un personaj numit Visătorul sau Nebunul.
Cu prietena lui Manu, Ingrid (Maria Dinulescu), ne întoarcem însă pe tărîmul fantasmelor masculine vrednice de milă: Ingrid e un animăluţ ostil oricărei idei de spiritualitate şi concentrat numai pe supravieţuire, care, atunci cînd nu-l încalecă pe Manu ca să-l împiedice să citească, îl pornoserveşte pe tovarăşul Stan ("Daaa, tovarăşe Stan...") sub un tablou cu tovarăşul Lenin, la care Barna taie periodic în interesul a ceea ce în capul lui e un comentariu ironic despre obscenitatea comunismului, dar în realitate nu e decît o mostră de pornoumor: nu comunismul e obscen aici, ci nivelul intelectual al comentariului. Altă mostră: tovarăşul Stan, cel cu putere mare, dă dovadă de o potenţă surprinzător de mică. Clişeul ăsta mizerabil (aha, deci comuniştii erau complexaţi sexual!) spune totul despre calitatea omului de cultură Şerbănescu (actualmente preşedintele CNC), aşa cum tăietura aceea spune totul despre inteligenţa şi sensibilitatea lui Barna: asemenea minţi nu pot să producă decît gunoi.