CronicUTE: Un cadavru de nedescotorosit - Amedeu sau să scapi de el

Festivalul Uniunii Teatrelor din Europa ne trece dintr-o extremă în alta. După ce am văzut Unchiul Vania de la Teatrul Maghiar din Cluj în care Andrei Şerban a făcut o uluitoare demonstraţie că Cehov e la fel de viu ca acum o sută de ani, ne-a fost servită o mostră de prăfuială teatrală. Studio 24 - Compania Roger Planchon a prezentat piesa lui Eugen Ionesco, într-o a doua montare, prima fiind în 1955.

Piesa, tradusă neinspirat pentru acest spectacol (într-o variantă de traducere pentru seria Eugen Ionesco - Teatru, textul apărea sub titlul Amedeu sau cum să te descotoroseşti) este după părerea lui Planchon, "una dintre cele mai reuşite fabule pe tema cuplului, chiar mai bună decât Scaunele. Ea este deopotrivă caraghioasă şi profundă". Din păcate, spectacolul prezentat la Bucureşti are aerul vetust al montării de acum 50 de ani. O atmosferă de film francez prost, cu inserturi de vodevil melodramatic, cu travestiuri nereuşite (l-am regretat aici pe Mihai Smarandache în E doar sfârşitul lumii cântând în rochia neagră de catifea o şansonetă, câtă emoţie, câtă sexualitate indusă, cât umor!).

Textul, unul dintre primele despre dezagregarea cuplului, rezistă timpului ca temă, nu şi ca scriitură. Cel puţin, spectacolul lui Roger Planchon nu a ajutat în niciun fel la descoperirea modernităţii piesei. Asta deşi există destule cupluri care trăiesc cu mortul în casă. Între rutină şi moartea pasiunii, orice pereche ştie, este o legătură directă, iar sechelele lăsate de acest cadavru sentimental sunt adânci. E adevărat că absurdul ionescian nu mai este atât de în vogă astăzi, e adevărat şi că regizorii, inspiraţi poate de cu totul alt tip de scriitură nu i-au găsit cheia potrivită, dar din ceea ce am văzut la Roger Planchon nici Ionesco, nici teatrul francez nu au ieşit victorioşi. Mortul în spectacolul lui Planchon era însuşi teatrul.


Stagiunea europeană la Bucureşti şi Cluj
Festivalul UTE
Amedeu sau să scapi de el
Bucureşti, Teatrul Bulandra