CronicUTE: Portius travestitus est - Neguţătorul din Veneţia

Cine nu l-a văzut pe Al Pacino în The Merchant of Venice a pierdut un mare recital actoricesc, nu şi un mare film. Rol cărnos, Shylock oferă actorilor o partitură sinuoasă, de la victimă la călău şi iarăşi victimă, un personaj complicat care ameţeşte spectatorul pentru simplul motiv că acesta nu-l poate nici simpatiza, nici antipatiza. Problema cea mare a piesei shakespeariene, antisemitismul, este delicată în lumea contemporană astfel încât textul este uneori evitat tocmai din cauza actualităţii sale neforţate.

Teatrul Dramatic Iugoslav din Belgrad a prezentat în cadrul UTE o versiune clasică a piesei. Sârbii aveau motive să aibă o opinie legată de această retorică a diferenţelor minoritare, doar au trecut printr-unul dintre cele mai recente conflicte interetnice soldate cu nenumărate victime, în anii '90, în mijlocul Europei. Diferendele teritoriale pe criterii etnice sunt valabile astăzi cu toată globalizarea mondială, cu toate eforturile unionale de la Bruxelles. Cât despre antisemitism, acest curent nu a murit niciodată.

Varianta de spectacol prezentată de teatrul belgrădean nu oferă însă mari surprize. O Veneţie desenată pe pânză cu un cer verde (culoarea legionarilor?), câteva practicabile care sunt pe rând străzile îngustate de apă ale Veneţiei, sală de judecată, budoarul Portiei, dar şi o piscină, un joc actoricesc corect, uneori rigid, o regie minimală şi cam atât. Doar că sunt şi câteva, nu multe, elemente de surpriză. Un cuplu gay are rol de personaj reflector (de ce nu e prea clar, dar nu strică nimic nici din text, nici din spectacol, e din seria "de ce nu?"). Surpriza cea mare apare însă la Portia care este jucată în travesti de Dragan Micanovic. În Noaptea de la spartul târgului / A douăsprezecea noapte, Silviu Purcărete se folosea şi el de aceste qui pro quo-uri, un bărbat travestit în femeie care se deghizează în bărbat. E un aiuritor şi năstruşnic joc al identităţii declinate. În spectacolul sârbesc, travestiul funcţionează, actorul este delicios ca femeie, caraghios ca bărbat şi şarmant în ambele ipostaze. În plus, merge cu mâna, lucru greu de explicat, trebuie arătat. Carevasăzică Portia e Portius şi e bine.

Cu tema antisemitismului spectacolul belgrădean stă ceva mai prost, deşi ne-am fi aşteptat la nişte concluzii profunde ca urmare a experienţei nefericite a destrămării celui mai mare conglomerat etnic european din era modernă. Artiştii sârbi s-au păstrat în zona neutră din punctul ăsta de vedere până când au apărut uniformele din Garda lui Mussolini. Din ce în ce mai mulţi, soldaţii italieni fascişti îşi fac simţită prezenţa discret ca o ameninţare indusă. Shylock apare tot mai mult ca o victimă. Finalul aduce însă o fractură de logică. Antonio antisemitul este aruncat în stradă (închisoare?) de soldaţii lui Mussolini. De ce tocmai el care împărtăşeşte aceleaşi idei cu ei? În plus, un alt personaj are o evoluţie forţată. Fiica lui Shylock apare ca victimă a avarului său tată, dar şi a creştinului său soţ. Prea mult, prea ostentativ, prea dramatic.

Un spectacol clasic, cu o idee bună pentru Portia, dar fără prea multă profunzime.


Stagiunea europeană la Bucureşti şi Cluj
Festivalul UTE
Bucureşti, Teatrul Bulandra