CronicUTE: Eternul dictator de la Est - Boris Godunov

Prezenţă incitantă în Festivalul UTE: un spectacol regizat de Declan Donnellan în Rusia, o coproducţie a Festivalului Cehov de la Moscova şi a companiei britanice Cheek by Jowl. Donnellan ne-a prezentat până acum câteva spectacole foarte bune (Cum vă place, A douăsprezecea noapte, Troilius şi Cresida) prin care şi-a demonstrat cu vârf şi îndesat capacitatea de "citi" pe deplin modern texte ale dramaturgiei clasice, ba chiar ne-a fericit cu unele momente teatrale remarcabile. Amintesc, de exemplu, minunata Rosalinda din Cum vă place interpretată delicios de Adrian Lester, actorul de culoare care a devenit celebru cu rolul titular din Hamlet în regia lui Peter Brook sau excelentele qui quo pro-uri din A douăsprezecea noapte unde bărbaţi interpretau femei care se deghizau în bărbaţi, cum a făcut şi Silviu Purcărete în spectacolul său cu aceeaşi piesă la Craiova, semn că textul lui Shakespeare conduce către aceeaşi problemă atât de actuală, a dublei / multiplei / sau, pe scurt, confuzei identităţi. Cu alte cuvinte, avem amintiri plăcute de la Declan Donnellan. Cum Boris Godunov s-a făcut în aceleaşi condiţii de producţie ca A douăsprezecea noapte, adică la Moscova, aşteptările au devenit chiar întemeiate. Din păcate, nu au fost şi pe deplin împlinite.

Boris Godunov este unul dintre cele două romane în versuri ale lui Puşkin. Dacă lirismul romantic şi drama pasională ne cuceresc în Evgheni Oneghin, cu acest al doilea roman liric puşkinian lucrurile nu sunt chiar aşa de cuceritoare. În primul rând, romanul este o epopee naţională, cu valenţe de tragedie shakespeariană şi cu amplitudinea unui cataclism istoric. Pe acest fundal, Declan Donnellan a prezentat întreg specificul naţional rus, văzut însă din perspectiva unui străin, adică a stereotipiilor despre ruşi (cazaciocul, de exemplu, plăcut ochiului şi funny în construcţie, dar clar un stereotip). În al doilea rând, romanul este destul de greoi ca structură şi din păcate, lipsit de umor, iar regizorul britanic nu şi-a permis, din respect, să pună umorul acolo unde el nu era. A pigmentat pe ici, pe colo, dar epopeea, bat-o vina, tot epopee a rămas.

Aşadar, Declan Donnellan a prezentat o Rusie arhaică, îndoctrinată de o religie un pic barbară, sclavă a puterii bisericeşti care manipula poporul şi care a generat un ţar într-un context politic dominat de intrigi de palat care mai de care mai nocive. Regizorul a comutat însă procesul transformării unui idol în dictator în istoria recentă a Rusiei. Similitudinea cu epoca stalinistă este directă şi aici e marele merit al lui Donnellan. Pe un podium ca pentru defilările de modă, defilează în spectacolul lui Declan Donnellan însăşi istoria, urmându-şi transfigurările spectaculoase şi ciclice căci bine a identificat regizorul britanic repetitivitatea unor leit-motive istorice. În rest, prin fumul de tămâie de la slujbele ortodoxe (excelentă scenă de început de altfel, senzaţia de catedrală ortodoxă în plină vecernie era foarte puternică), spectacolul din Rusia curge clar şi egal cu el însuşi.

Stagiunea europeană la Bucureşti şi Cluj
Festivalul UTE Bucureşti,
Teatrul Odeon.