CronicUTE: A juca jocul - Ivanov

Un Cehov făcut de germani poate fi surprinzător, amestecul de melancolie rusească şi răceală brechtiană are un farmec special şi poate da soluţii scenice absolut uluitoare.

Cu Ivanov, Festivalul UTE a prezentat la Bucureşti Dusseldorfer Schauspielhaus şi pe regizoarea Amélie Niermeyer. Spectacolul a pus de la început problema teatralităţii lui Cehov, scena reprezintă o... scenă cu tot cu culise şi cortină, iar drama se construieşte teatral sub ochii spectatorilor.

Totul porneşte de la o replică a lui Ivanov care spune într-un monolog că este "actor în propria sa piesă" şi de la celebra afirmaţie a lui Cehov că dacă în primul act este un pistol pe masă, în ultimul act va muri cineva. Ilustrată ad literam, afirmaţia cehoviană pune de la început rama spectacolului: reprezentarea unei drame. Regizoarea nu susţine că drama cehoviană ar fi una de mucava, ci încearcă să îi deconstruiască mecanismele. Reuşită parţială. În prima jumătate, spectacolul funcţionează destul de plat, conflictul este construit exclusiv aproape în jurul banilor (pragmatismul german a acoperit sentimentalismele ruseşti) pentru ca în a doua jumătate frustrările existenţialo-amoroase să iasă la iveală. Şi tot acolo, actorii par că s-au încălzit şi încep cu adevărat să joace.

Este posibil ca întregul edificiu regizoral să fie ridicat aşa, pe un soi de work in progress care gradează ascendent drama până la explozie. Oricum ar fi, ultima scenă, cea a "nunţii" este remarcabilă din toate punctele de vedere, şi ca joc, şi ca dramaturgie, şi ca atmosferă. Şi desigur, Ivanov moare neobservat de nimeni aşa cum se prefigurase din prima scenă când apare pistolul, iar moartea sa îi reduce pe toţi la tăcere. Fără el, nici drama nu mai are niciun sens.

Stagiunea europeană la Bucureşti şi Cluj
Festivalul UTE
Bucureşti, Teatrul Bulandra