| "Gândesc luminile încă de la început. E cel mai important element din teatru. Ne ajută să auzim şi să vedem cum relaţionăm unii cu alţii". (Robert Wilson) |
Eseu al conflictului tensional între siguranţa, dar claustrarea şi închisoarea lumii uscatului şi libertatea necunoscutului şi a mării, între iraţionalitatea conştientului şi ilogica inconştientului, între chemările pasionale ale fiinţei şi îndatoririle şi responsabilităţile sale, Femeia Mării explorează, într-o manieră specific wilsoniană, traseul existenţial al Ellidei, care, asemeni femeii focă dintr-o legendă norvegiană, după ce se căsătoreşte cu o fiinţă umană, îşi pierde implicit libertatea şi va tânji organic şi metaforic după nemărginirea mării.
Spectacolul prezentat la Craiova şi la Bucureşti în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Shakespeare 2008 poate fi considerat, prin particularităţile sale de expunere şi reprezentare scenică, o creaţie brand, realizat după o formulă, o reţetă ce poartă semnătura Bob Wilson.
Instrumentarul şi tehnicile utilizate sunt tipice stilului său regizoral, recognoscibil şi în alte spectacole: efecte de lumină şi mişcare lentă, de sunet şi voce, care iau organic forma unor peisaje emoţionale. Apar, astfel, distincte, atenţia ghidată prin tonuri de lumină şi nuanţe, iluziile optice, percepţia sonoră pe diferite frecvenţe, cadrajul filmic, bidimensional la nivel de mişcare şi ritm al personajului, forme geometrice simple, definite şi orientare pe coordonate verticale şi orizontale, culorile contrastante, calde şi reci, pasionale şi de gheaţă, muzica originală compusă de Michael Galasso (sunet predominant de vioară şi influenţe tradiţionale norvegiene) care susţine cursiv ritmurile poveştii, intensitatea emoţională a culorilor şi creează atmosfera rece norvegiană şi climatul tensional interior al personajelor.
Fotografie în mişcare într-un timp dilatat al extinderii conştientizării afective şi cognitive, spectacolul lui Wilson pare, astfel, a fi o încununare a viziunii sale regizorale şi face parte, în acelaşi timp, din pleiada creaţiilor realizate în ultima perioadă de către regizorul american: spectacole de teatru similare prin formula conceptuală şi mijloacele artistice de reprezentare şi care, asemeni tablourilor marilor pictori, sunt create şi oferite teatrelor din Europa drept opere de artă reprezentative stilului său regizoral, purtînd vizibil semnătura sa distinctă.
Wilson-ului de la Bucureşti şi de la Craiova i s-a adăugat un alt eveniment unic în istoria teatrului românesc, regizorul, prezent în carne şi oase la Festivalul Internaţional"Shakespeare" primind titlul de Doctor Honoris Causa, decernat de către UNATC. Festivitatea de decernare a fost precedată de o proiecţie a documentarului biografic Absolute Wilson, de Katharina Otto-Bernstein, şi de lansarea volumului Întâlnire cu Robert Wilson, editat de Fundaţia Culturală "Camil Petrescu" în seria Mari Regizori ai Lumii. Laudatio a fost făcut de către criticul de teatru George Banu.
Casetă de prezentare Robert Wilson
Robert Wilson (n. 1941, Waco, Texas) a primit unele dintre cele mai importante distincţii: Cel mai inovator artist american (2005), Medalia pentru Artă a statului Texas (2005), Comandor al Artelor şi Literelor din Franţa (2003), Marele Premiu "Politika" la Festivalul Internaţional de Teatru BITEF - Belgrad (2002), Premiul Naţional pentru Design decernat de Smithsonian Institution (2001), membru de onoare al Academiei Americane de Artă (2000), Premiul Puşkin - Taganka Theater (1999), Premiul pentru Excelenţă în Design, acordat de Harvard University (1998), Premiul Europa pentru Teatru Taormina (1997), Leul de Aur pentru sculptură la Bienala de la Veneţia (1993), Premiul Criticii de Teatru Germane (1990), Marele Premiu al Festivalului Cinematografiei de Artă de la Barcelona (1989), Premiul MONDELO pentru Teatru, obţinut la Palermo (1988), Premiul Obie pentru Regie (1986).
Regizorul a lucrat adeseori cu copii cu dizabilităţi, transpunând în spaţiul scenic fragmente ale realităţii percepute de aceştia. Lumile create pe scenă sunt coerente şi speciale, cu coordinate temporale diferite, cu timp dilatat, mişcări lente, gesturi ciudate, sunete şi culori într-o combinatorică imaginativă a unui mod diferit de reprezentare mentală a realităţii.
Femeia mării de Henrik Ibsen, adaptare de Susan Sontag.
Muzica: Michael Galasso.
Costumele: Giorgio Armani.
Scenografia, light-design şi regia: Robert Wilson.
Cu: Angela Molina, Manuel de Blas, Lara Grube, Carlota Gaviño, Agustín Sasián, Damià Plensa.
Producător: Elsinor and Change Performing Arts.
Coproducatori: Teatrul "Lope de Vega" (Sevilia) şi Centrul pentru Artele Spectacolului (Reus), în colaborare cu Teatrul Spaniol (Madrid).