ianuarie 2009
Lungmetrajul de debut al regizorului Radu Jude, Cea mai fericită fată din lume, va participa în secţiunea Forum a celei de-a 59-a ediţii a Festivalului de la Berlin, care va avea loc în perioada 5 - 15 februarie 2009. Alături de Competiţie şi Panorama, Forum-ul reprezintă una dintre cele mai importante secţiuni ale festivalului, fiind dedicată descoperirilor de voci noi ale cinema-ului mondial.

Având la bază întâmplări reale, filmul spune povestea unei adolescente, Delia, care a câştigat o maşină în urma unei campanii promoţionale la sucuri răcoritoare. Delia vine la Bucureşti împreună cu părinţii pentru a filma un testimonial - dovada că premiul şi câştigătorul există cu adevărat. În timpul filmării, Delia are discuţii aprinse cu părinţii care au decis să vândă maşina, în ciuda dorinţei ei de a o păstra. Ceea ce la început părea să fie un eveniment norocos din viaţa fetei se dovedeşte a fi o situaţie dureroasă, în urma căreia relaţiile familei vor fi reanalizate, atât de "fericita" câştigătoare, cât şi de părinţii ei.

"Nu mi-a fost niciodată prea clar despre ce este acest film", declară Radu Jude. "Mi s-a părut iniţial că e despre foarte multe lucruri. Despre cum se raportează oamenii la ideea de bine. Despre compromisuri şi despre minciună. Despre cum limbajul filmului poate fi folosit pentru a minţi. Despre ce înseamnă să fii un adolescent speriat şi să nu ai curajul să te opui până la capăt părinţilor tăi. Despre cum e să fii părinte şi să trebuiască să profiţi de propriul copil pentru a-ţi îndeplini planurile de viaţă. Despre negociere. Despre fericire, tristeţe şi consum. Despre capitalism. Despre cum se înserează în Piaţa Universităţii, vara.", încheie el.

Cea mai fericită fată din lume a fost filmat în lunile iunie şi iulie 2008, timp de 24 de zile, având ca locaţie principală centrul Bucureştiului, Piaţa Universităţii, locul unde se "consumă" şi filmarea testimonialului Deliei.

După un casting întins pe mai mult de patru luni, adolescenta Andreea Boşneag a obţinut rolul principal. Deşi la prima experienţă pe un platou de filmare, Andreea a intrat rapid în pielea unei actriţe profesioniste: "Mi s-a părut fascinant absolut totul. Repetiţiile, filmarea propriu-zisă, actorii, povestea, dar, în mod special, mi-a plăcut atmosfera. Toată lumea a fost prietenoasă şi deschisă. Am simţit că suntem o adevărată familie."

Alături de ea, în rolurile părinţilor sunt actorii Vasile Muraru şi Violeta Haret. Andi Vasluianu şi Şerban Pavlu sunt alte două nume ale distribuţiei, în rolurile operatorului, respectiv regizorului testimonialului.

Imaginea filmului este semnată de Marius Panduru, montajul de Cătălin Cristuţiu, iar Augustina Stanciu este co-scenaristă, scenografă şi pictor de costume al filmului.

Radu Jude a absolvit Universitatea Media în anul 2003. În 2007, filmul său Lampa cu căciulă a participat la peste 70 de festivaluri internaţionale şi a devenit cel mai premiat scurtmetraj românesc al tuturor timpurilor. Palmaresul lui include Marele Premiu la Trieste, Montpellier şi Bilbao Intl. Film Festival, Marele Premiu al Juriului pentru scurtmetraj la festivalul de la Sundance şi Cel mai bun scurt metraj la Cottbus Intl. Film Festival, Golden Gate San Francisco şi Los Angeles AFI.

Filmografia lui Radu mai cuprinde alte două scurtmetraje prezentate şi premiate în festivaluri internaţionale - Dimineaţa şi Alexandra.

Cea mai fericită fată din lume este o producţie HiFilm în coproducţie cu Circe Films Olanda, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, TVR, Media Planning Group, NHK/ Sundance Award, Programul Media al Uniunii Europene şi Hubert Bals Fund al Festivalului de la Rotterdam, cu participarea HBO România. Bugetul total al filmului este de 650.000 euro.

În competiţia oficială a Festivalului de la Berlin este înscris şi lungmetrajul de debut al lui Peter Strickland, Katalin Varga, o coproducţie europeană (România - Marea Britanie - Ungaria), în care producătorul majoritar este Libra Film, România. De asemenea, Paul Negoescu şi Gabriel Achim vor participa în secţiunea Berlinale Shorts, cu scurtmetrajele Renovare, şi respectiv Bric-Brac (care a obţinut Premiul Criticii si Premiul Cinemagia la ultima ediţie a Festivalului CineMAiubit). Cei doi se află pentru a doua oară consecutiv în Festival. Paul Negoescu a participat anul trecut tot în cadrul Berlinale Shorts, în vreme ce Gabriel Achim a luat parte la secţiunea de training, Talent Campus.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus