Un film făcut de gagici, pentru gagici - Twilight

E greu să te decizi cum să abordezi Twilight. În primul rând pentru că oscilezi în mod echilibrat între e chiar prost sau chiar e bun. Dar nu îl voi aborda nici din prismă religioasă, nici socio-politică, pentru că, pur şi simplu, nu cred că e cazul să-i atîrnăm de coadă prea multe mesaje subliminale, ţintite, se spune, către tineretul americănesc.

Datele problemei sunt clare: avem de-a face cu o ecranizare luată în primire, din păcate, de neexperimentata Catherine Hardwicke, a unui roman bestseller al tinerei Stephanie Meyer. Datele continuă: e o poveste cu şi despre vampiri. Datele se complică: mormon fiind, de ce ai scrie o carte despre vampiri? Răspunsul vine brutal, direct în moalele capului, tocmai pentru a arăta că şi ei sunt oameni. Of!

Regizoral e prost, fără scuză şi fără îndoială. Din orice punct de vedere ai lua-o. Adică ai toate ingredientele să-ţi iasă bine - faci un film cu vampiri, light ce-i drept, ai efecte speciale cîte vrei, poţi jongla cu povestea, ai marele avantaj al vizualului în raport cu imaginativul şi... nimic. Filmul se vrea o replică fidelă a cărţii şi tocmai de aceea dă greş. E mult prea narativ pentru un film horror-aventură-fantasy-romance sau cum s-o mai fi numind, iar pentru iubitorii genului e o blasfemie de-a dreptul. Şi nu oricum narativ, ci din perspectiva tinerei muritoare îndrăgostită, Bella Swan, ca să poată fi şi peste măsură de sforăitor. Deşi povestea e cum e, rezonabilă pînă la urmă - o tînără muritoare de 17 ani se îndrăgosteşte de un vampir îngheţat şi el de ceva vreme la aceeaşi vîrstă şi pericolele la care această iubire îi expun -, filmul nu are nici o scuză pentru faptul că este atît de plat.

Ar trebui să te ţină cu sufletul la gură, dar tot ceea ce reuşeşte este să te ţină cu palma la gură, de somn. Dar, şi ăsta e un plus, nu poţi nici să-l opreşti. Întrebările te rod. De ce te uiţi? Vocea raţiunii îţi şopteşte să nu. Te îndoieşti puţin de tine şi de standardele tale. Treci peste. Îi dai şanse peste şanse în continuare. Poate datorită drăgălăşeniei lui Edward Cullen - vampirul de serviciu şi noul idol al generaţiei emo, construit pe modelul James Dean meets Edward Scissorshands meets Romeo. Dar şi pentru că speri că ceva-ceva tot trebuie să se întîmple. Ei bine, nu se va întîmpla. Spre final se înteţeşte puţin, avem o confruntare între două găşti de vampiri, avem pînă şi o luptă directă dar nimic care să ne trezească cu adevărat interesul.

Pattinson e bun pentru rol. Rece şi inexpresiv. Dar cred că rolul e şi mai bun pentru Pattinson, propulsîndu-l rapid la statutul de star. Este, însă un pic prea monoton pentru un vampir care tînjeşte după sîngele dar şi după inima tinerei Bella. Mai exact, o iubeşte, dar ar şi mînca-o. Aşadar trăiri intense, exprimate de Pattinson prin acelaşi şi mereu acelaşi zîmbet şăgalnic, dar absolut neînţeles. Dacă nu citeam cartea, nu ştiam de ce zîmbeşte.

Din primul minut pînă în ultimul, ca şi de la prima pînă la ultima pagină, scopul autoarelor pare a fi acela de a deconstrui ideea de vampir. De-ar fi din scopuri tehnico-ştiinţifice, dar vai, e doar pentru a demonstra fezabilitatea împreunării imposibile dintre om şi vampir. Prima palmă, personajele noastre sînt vampiri vegetarieni, care trăiesc din sîngele animalelor. Să zicem, am mai auzit şi la Anne Rice în Interviu cu un vampir. Deh, sînt vampiri moderni. Aşa de moderni că se plimbă cu decapotabila în plină zi prin curtea şcolii. A doua palmă. Acceptăm şi asta, găsim contextul favorabil al climatului ploios şi ceţos din Forks, unde are loc acţiunea. Şi sperăm totuşi să savurăm sadic momentul în care Edward păşeşte în plin soare pentru a-i arăta Bellei ce monstru odios este. Surpriză! Nu se întîmplă nimic. Dacă nu asculţi replicile nici nu-ţi dai seama că pielea îi sclipeşte ceva mai tare decît normal. Nici un impact asupra privitorului însetat.

Pe final, ne este pregătit totuşi ceva şocant, care ne face inima să palpite de groază. Ce caută Muse într-un film ca ăsta?? Sunt citaţi ca inspiraţie a autoarei, şi apar şi pe coloana sonoră, probabil în cea mai bună secvenţă a filmului (nu din cauza lor, scena chiar e bine făcută, o sa va daţi seama care este). Oare ei ştiu? Clar e un film făcut de gagici, pentru gagici. Mi-a plăcut!


(Timişoara)