Abstinenţă vampirică, suflare eco şi modă emo-tivă - Twilight

În ultimele săptămîni m-am întîlnit cu o serie de elevi. Am discutat despre timp, alegeri în viaţă, despre cărţi, despre scrisoarea către liceeni a lui Tudor Chirilă, despre muzică sau filme. Iar cînd ajungeam la filme, am fost întrebat de nenumărate ori dacă am văzut Twilight. Şi mă distra gîndul că pînă la urmă o să iau o roşie în freză dacă nu văd povestea asta, care ocupă frenetic minţile şi visurile adolescenţilor (a tinerelor, în special).

Istoria din Twilight e girl-orientend. Un love-story fantastic cu adolescenţi, care glosează pe motivului Sburătorului sau despre care am putea spune că montează un happy-end în Luceafărul lui Eminescu, un Luceafăr povestit din perspectiva Cătălinei îndrăgostite, Bella din film - ea insistă să fie cu Edward, dincolo de pasiunea băiatului pentru ea sau pentru mireasma trupului ei. O poveste la modă, care preia vechi teme din literatură şi film - vampirul şi suita de evenimente specifice actului vampiric, situaţii din adolescenţă -, pe care le vizualizează după tipare care pot fi regăsite în relaţiile dintre tinerii erei emo(tive), sau pe care le coafează după anumite tendinţe sociale actuale, cum ar fi ecologia, unul din punctele cheie în new-age-ism.

Construită după scrierea cu acelaşi nume de Stephenie Meyer, povestea e cu vampiri răi, cu vampiri buni, care s-au autoeducat în spirit eco (protectori ai naturii, vegetarieni), e cu lupi-umanoizi, iar printre vampiri şi lupi sînt şi oameni-oameni. Şi faptul de a fi om-om între atîţia vampiri cool e destul de aiurea, o va spune chiar reprezentantul cel mai de soi al oamenilor - Bella -, o delicatesă care pune pe jar populaţia de vampiri răi sau de lupi.

Introducerea filmului e istovitoare, vreo cincizeci de minute în care personajele se tot învîrt în jurul cozii, aşa că tare greu sosim în punctul care poate fi intuit (apoi aşteptat) încă din primele cadre - apropierea Bellei de Edward. Filmul începe să se mai dezgheţe după aşezarea asta în matcă. Mie, cel puţin, relaţia amoroasă dintre un pămîntean şi o fiinţă supranaturală întotdeauna mi-a stîrnit curiozitatea. Ca şi în Hulk (recentul, cu Edward Norton), şi aci problema e rezolvată destul de credibil. Natura diferită a celor două personaje - ea o simplă fată, el un vampir june, elevat şi cuminţit, care ascultă Debussy şi nu consumă sînge uman, a cărui piele străluceşte ca un diamant sub alintul soarelui (de unde înţelegem de ce tre' să aibă mult machiaj pe faţă) - le face apropierea fizică imposibilă. Deocamdată, cel puţin. Că filmul va mai avea cîteva părţi.

Apoi sînt multe secvenţe în care spectatorul, alături de Bella, trebuie să guste frumuseţile lumii, aşa cum le fac vizibile puterile lui Edward cel-iute-de-picior sau cel-iute-căţărător-în-copaci. Edward e un fel de Superman vampir, un tip care înglobează cam tot ce pot pune pe masă membrii familiei incredibile din animaţia The Incredibles, plus Yoda din Star Wars, plus Captain Planet, personajul unui foileton animat pe care îl urmăream la începutul anilor '90. Secvenţele prin natură sînt în regulă: camera de filmat zburdă prin văzduh panoramînd peisaje de vis, suite de imagini care îţi pot provoca ameţeli; ceea ce e bine, arată că filmul funcţionează în organismul spectatorului. Şi că funcţionează pentru a n-a oară, că şi zborul învăţăceilor vrăjitori din Harry Potter e la fel, şi trecerile peste munţi sau luptele vrăjitorilor din Lord of the Rings erau la fel.

Dialogurile iubiţilor sînt delicioase. El îi spune că nu e un supererou, ci că e the bad guy, ea îl contrazice. El îî spune că e un monstru, ea că vrea să fie cu el pentru totdeauna, el îi zice că face eforturi considerabile să nu o stoarcă de sînge, ea că e OK, că are încredere în el. Ei, da, ăsta devotament adevărat şi exemplu de conduită pentru fete!

Twilight pînă la urmă îşi atinge obiectivul. Scoate spectatorul din rutina cotidiană, îl distrează. Ceea ce s-a dovedit şi foarte profitabil. Filmul a încasat peste trei sute cincizeci de milioane de dolari în toată lumea. Şi a avut un buget de treizeci şi şapte de milioane de dolari, pe care i-a recuperat în SUA în prima zi de proiecţii. Are muzică bună în interior, Muse, Linkin Park şi, mai ales, Radiohead. Creditele filmului se derulează pe piesa 15 Step, care deschide ultimul disc Radiohead, In Rainbows. A fost momentul în care filmul chiar m-a surprins!