Ziarul de duminică / aprilie 2009
First he takes Manhattan, then he takes Barcelona... După ce ne-a povestit toată viaţa New York-ul, şi mai ales Manhattan-ul, a dat o raită, cucerit, şi prin Veneţia, apoi a filmat Londra ca un britanic veritabil, Woody Allen s-a îndrăgostit de Barcelona. Cu toată implicarea, dar şi cu detaşarea pe care vârsta şi experienţa le-o aduc regizorilor cu adevărat mari.

Aşa se face că Vicky Cristina Barcelona e o încântare continuă, un tur febril şi fascinant printr-una dintre cele mai teribile aglomerări de comori care li s-au dezvăluit vreodată turiştilor. Arhitectonic, muzical, senzorial, coloristic, temperamental, Barcelona este tot ce ar putea visa un călător fascinat de frumuseţe. Iar Woody Allen nu putea rata voluptatea de-a muta acolo personajele unei poveşti atât de seducătoare şi a le lăsa să iubească, să sufere, să plângă, să râdă, să se plimbe şi să se îmbete de farmecele Barcelonei. Şi cum intrigile labirintice şi complicaţiile inenarabile sunt specialitatea casei în cazul lui, el găseşte şi aici o reţetă teribilă. Opune, pur şi simplu, naivitatea absolută, curiozitatea inconştientă şi directeţea a două turiste americance pasiunii, nebuniei, melodramei şi turmentaţiilor unui cuplu de pictori spanioli uşor scrântiţi, care se iubesc cu năbădăi şi năucesc orice novice care intră pe teritoriul războiului lor erotic.

Rezultatul e fulminant, mai ales că Allen ştie să mânuiască perfect un careu de aşi: Javier Bardem, Scarlett Johansson, Penelope Cruz, Rebecca Hall. Fiecare în tonul personal, ei se cufundă cu voluptate în jocul propus de un regizor cu care orice actor din lume visează să lucreze. Iar Allen se amuză, îi observă, îi plimbă prin Parcul Güell, prin faţa catedralei Sagrada Família şi prin solarul Oviedo, impregnându-i, permanent, cu irezistibilul farmec catalan şi arătând, ca pe un triumf secret, că şi turiştii americani pot gusta frumuseţea toridă a unui astfel de loc magic din bătrâna Europă. Sigur, nu în doze foarte mari şi în permanenţă, pentru că, o dată terminată vacanţa de vară, protagoniştii acestui cvartet comic şi dezinhibat se împrăştie în cele patru zări, întorcându-se, unii, la pozitivismul lor, iar ceilalţi la veşnicele certuri amoroase.

Ca ton, în filmografia lui Woody Allen, filmul este, poate, cel mai apropiat de A Midsummer Night's Sex Comedy, prin lejeritatea, ironia tandră şi amuzamentul său. Însă cea mai evidentă calitate a sa este detaşarea cu care lucrează acum veteranul regizor. Cum spuneam, vârsta şi experienţa îi permit să se lase în voia încântării estetice şi să şlefuiască fiecare detaliu mai mult decât oricând. De la micile vinovăţii şi nevroze pe care le atinge, de data aceasta, în treacăt (excelentă, ca întotdeauna, Patricia Clarkson - aici în rolul lui Judy, cea turmentată de înfrânările sale repetate), la decorul paradisiac al locuinţei boeme a lui Juan Antonio şi la coloana sonoră pe care cântăreaţa spaniolă Giulia Tellarini şi trupa ei cântă, cu voce dulce, "Te quiero Barcelona", cântec despre care Woody Allen, aflat anul trecut, în 2008, la Cannes, unde şi-a prezentat filmul, l-a caracterizat drept "perfect" pentru filmul său, totul e studiat, decantat şi rafinat la culme. Iar sclipirile lui de geniu se materializează acum în a bagateliza voit, prezentându-l în ton vesel de suvenir din Barcelona (fără pic de kitsch însă), un discurs despre uşurătatea fiinţei omeneşti care ar avea pe alocuri vibraţii zguduitoare, dacă autorul nu l-ar supraveghea atent. Însă el cunoaşte, demult şi perfect, reţeta, iar tonul calm şi amuzat al naratorului, intermezzo-urile de chitară clasică răsunând în nopţile cărora aproape le poţi simţi parfumul privind filmul, precum şi dialogurile ritmate fără cusur, camuflează de această dată orice retorică pesimistă ori concluzie deprimantă.

Un "caz" de regie, scenariu, actorie şi scenografie de veritabilă clasă, filmul este una dintre cele mai amuzante şi captivante poveşti aduse în ultima vreme pe ecrane, îmbibată, pe deasupra, de un erotism care electrizează fiecare moment, deşi nimeni (cu o fugară excepţie) nu se dezbracă şi nu intră în schema efectelor de gen. E şi acesta un semn al virtuozităţii lui Woody Allen, un personaj care nu încetează să cucerească şi să fascineze cinefilii prin creativitatea sa.


Vicky Cristina Barcelona, producţie SUA-Spania, 2008.
Regia şi scenariul: Woody Allen.
Cu: Javier Bardem, Scarlett Johansson, Penelope Cruz, Rebecca Hall, Chris Messina, Patricia Clarkson, Kevin Dunn.

Regia: Woody Allen Cu: Rebecca Hall, Scarlett Johansson, Javier Bardem, Penélope Cruz, Christopher Evan Welch, Chris Messina, Patricia Clarkson

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus