Reality vs. show - The Wrestler

Anunţat cu surle şi trâmbiţe drept marele comeback al lui Rourke, The Wrestler în regia lui Darren Aronofsky stârneşte emoţii puternice, mare parte rezultate din simetria pe care publicul a făcut-o între destinul actorului principal şi personajul pe care îl interpretează.

"Am înţeles foarte bine personajul pe care l-am jucat. Ştiu foarte bine cum e. Randy a fost cineva acum 20 de ani, la fel şi Mickey Rourke. Când te obişnuieşti să fii cineva şi-ţi dai seama ca nu mai reprezinţi nimic, treci prin ceea ce doctorul meu numeşte starea de ruşine. Hollywood-ul este un loc neiertător".

Declaraţia exprimă perfect frustrarea celui care acum câţiva ani buni promitea sa fie unul dintre cei mai puternici actori ai generaţiei sale. Pe de altă parte subliniază legătura puternică dintre actor şi personajul interpretat. Probabil şi acesta este un motiv pentru care Rourke a reuşit să fie atât de credibil în rolul luptătorului ajuns la maturitate, atât încât a câştigat Globul de aur şi nu mult a lipsit să obţină şi un Oscar.

Rourke se întoarce la film după perioade de derapaj (alcool, droguri, scandaluri) pentru a face ceea ştie el cel mai bine: să joace - la fel ca şi personajul său, Randy The Ram Robinson. Nu este clar ce l-a determinat pe actor să revină în lumea sclipitoare a Hollywoodului pe care nu de puţine ori a ironizat-o. Din declaraţia sa motivele sunt asemănătoare cu cele ale personajului său: orgoliul şi dorinţa de a demonstra că, în ciuda ratării din viaţa reală, pe scena, în ring, în spaţiul de joc, el este încă cineva.

Subiectul filmului este simplu: un fost mare wrestler renunţă pentru o vreme la lupte din motive de sănătate, încearcă superficial să îşi refacă viaţa pentru ca în final să revină totuşi în ring. Personajul interpretat de Mickey Rourke pendulează între aceste două lumi: jocul (showul) şi realitatea iar ceea ce emoţionează este seriozitatea faţă de tot ceea ce ţine de joc şi dezarmarea cu care întâmpină tot ceea ce i se întâmplă în viaţă.

Spectacolul i se potriveşte lui Robinson perfect. Este un maestru al regiei mişcărilor, loviturilor, căderilor. Totul îi iese natural, fără efort, şi el trăieşte, după 20 de ani, din gloria de odinioară. Este recunoscut în locurile publice, i se cer autografe, numele său încă mai atrage spectatori deşi acum participă la gale mărunte.

În viaţă însă lucrurile sunt cu totul altfel. Incapabil să îşi asume vreun rol-de soţ, de tată, de iubit, el este un inadaptat, statut care nu îl deranjează până în momentul în care suferă un infarct. Abia atunci realizează că, dincolo de luminile ringului şi aplauze, este singur. Eforturile disperate - încercarea de a stabili o relaţie cu fiica sa, cu o posibilă iubită, de a renunţa la lupte - nu au însă rezultatele aşteptate. The Ram nu este constant în noul său demers iar improvizaţia, surprizele inerente vieţii adevărate, îl derutează şi fac ca primul refuz să anuleze toate intenţiile de a duce o viaţă normală.

Ultimele secvenţe ale filmului îl prezintă pe Randy The Ram în ring pentru a celebra 20 de ani de la unul dintre meciurile sale vestite. Camera surprinde lent efortul, respiraţia greoaie cu care luptătorul îşi salută publicul la final. În ciuda victoriei chinuite, doar aici, în lumea spectacolului el pare să se simtă cel mai bine.

The Ram revine la wrestling nu numai pentru că doar asta ştie să facă ci mai ales pentru că asta trebuie să facă. Numai asta i-a mai rămas. Este asemeni unui actor care s-a identificat atât de bine cu rolul său încât îl joacă în continuu. Cu orice preţ şi (literalmente) până la ultima suflare.