Alta dintre interminabilele "bucătării" vârâte cu forţa pe gât bietei clase nichitute-n cap, prin inerţia suprasaturat-răposatului nărav şcolăresc al "spaţiului tematic" pentru filmul de platou, din anul III (confirmând încă o dată "rule of thumb"-ul U.N.A.T.C.-ist, reiterat cel mai recent ieri, de către Tudor Jurgiu: "Dacă vrei să faci un film cât de cât credibil, mergi pe burtă, să nu afle profesorii - decât când va fi prea târziu ca să ţi-l mai strice!" Exerciţiul de platou al lui Ştefan Munteanu pare să demonstreze plenar acest precept: dacă-l dezbrăcăm de falsitatea stridentă a motivaţiei spaţiale ca temă de semestru (bucătăria unui fost restaurănţel falit, într-o casă cu curte), ajungem la un germene de povestire valabil: parabola fiului rătăcitor (aici, fiică), în cheie contemporană. Autorul le coordonează ferm şi subtil pe cele două actriţe, se joacă abil prin labirintul vizual al decorului în alb-negru (din păcate, cu aportul complet necopt al operatorului), şi s-ar putea să promită o evoluţie credibilă - după ce-o scăpa de-acolo...
Coagulare, Mihai Grecu, Franţa, 2008
Admirabilă cronică a lui Carmen Dîrvariu, studentă în anul II la C.A.V., despre un exerciţiu de imagine excelent filmat şi minunat de inutil. Dacă Mihai Grecu doreşte să abordeze atât de prematur anti-plotul total, experimentul imagistic şi discursul de senzaţii mai mult sau mai puţin pure, merită să-i urăm succes în a învăţa cât mai repede să facă primi paşi pe acest drum atât de dificil.
Înainte şi după 22.12.1989, Andrei Cohn, România, 2009.
Probabil numai lipsa de timp şi/sau spaţiu l-a împiedicat pe Andrei Cohn să-şi dezvolte la maximum titlul, până la forma panoramic-explicită: "Înainte şi după 22.12.1989, ziua căderii comunismului în România, a fost şi este la fel: după 22.12.1989, securiştii au rămas la putere, iar foştii torţionari le eliberează certificate de revoluţionar propriilor lot victime dinainte de 22.12.1989"... - na, c-am dat-o-n sinopsis! Totuşi, dincolo de simplismul pueril şi tezismul stângaci, filmul aplică destul de corect reţeta minimalismului în stilul de a filma, iar actorilor li se lasă libertatea de a croşeta mici bijuterii interpretative. Dacă autorul a vrut anume să filmeze identic secvenţa predecembristă şi pe cea postrevoluţionară, pentru a sublinia similitudinea de fond, a greşit: e neveridic şi tezist. Dacă pur şi simplu nu s-a gândit... sper ca la următorul film să cugete mai temeinic.
O cale de ieşire, Elad Pankovski, Israel, 2008
Dilema morală a unui hoţ adolescent, în momentul când vina cade pe iubita lui. Nimic special.
Zohar, Yasmine Novak, Israel, 2007
Interminabil demers introspectiv filoadolescentino-feminist, despre dreptul unei fete sărace şi sportive de a fi ea însăşi. Empatic, sincer, moral, îngrijit lucrat, incitant la început, plicticos pe parcurs, dezamăgitor în final.
Şase patruzeci şi cinci, Mustafa Bariş Çorak, Turcia, 2008
Expozeu previzibil despre stereotipia vieţii de cuplu peste care au trecut anii - şi caz simptomatic de "aşa nu" pe drumul învăţării nobilului meşteşug de a vorbi despre plictiseală fără a o importa printre efectele propriului tău discurs.
Goleshovo, Ilan Metev, Bulgaria/U.K., 2008
Admirabil documentar despre un sat în care au mai rămas doar câţiva bătrâni - situaţie atât de răspândită în universul rural din Estul Europei... Aminteşte inevitabil de Brian Aldiss (Greybeard) şi mai ales de Thomas Ciulei, cu splendidul său Podul de flori. Portrete trasate frapant de puternic, îmbinare măiastră de grotesc atroce şi covârşitoare duioşie, rezultând un fior liric autentic şi penetrant, pe fundalul celor câteva cadre generale care surprind într-o cheie apocaliptică aproape suprarealistă tabloul satului muribund.
Negura, Antony Chen, Singapore, 2008
Pierderea simultană a virginităţii unui cuplu de adolescenţi care sunt mai mult prieteni nedespărţiţi încă din copilărie, acum clocotind de hormoni, decât îndrăgostiţi. Lucrătură fină, în filigran, a motivaţiilor, a jocului seducţiei şi dominaţiei, şi mai ales a iniţierii propriu-zise, cu inevitabilul ei cumul de magie şi stângăcie. Decupaj precis şi stăpân pe limbajul cinematografic, ajutat şi de profesionalismul desăvârşit al directorului de imagine.
În plus, răspunsurile autorului la sesiunea Q. & A. ulterioară proiecţiei au dezvăluit o veritabilă afinitate a lucrului cu actorii neprofesionişti, aflaţi la vârsta reală a personajelor (cam cincisprezece ani), în condiţiile unei societăţi încă scutite de neovictorianismul gregar al -18-ului.
8 mai, 2009,
Timişoara, România
Descărcaţi programul festivalului aici.