Cinemagia / mai 2009
Festivalul Internaţional de Scurtmetraj Timishort, 2009
Compact, eficient, de bun-simţ, cu o ţinută înaltă, dar fără pic de fasoane, Timi-short-ul a debutat sub cele mai bune auspicii. Spre deosebire de multe alte festivaluri, unde înscrierea pare să stea sub semnul heirupismului stahanovist, aici exigentul selecţioner Mihai Fulger a aplicat din capul locului un filtru riguros, admiţând în concurs numai şaisprezece scurtmetraje, de nivel minim peste medie - astfel încât competiţia a reprezentat o gală în sine, laureaţii fiind cu adevărat cei mai buni dintre cei buni.

În plus, participanţii, invitaţii şi publicul s-au putut regala cu câteva serii hors-concours, organizate după criteriul şcolilor de film, al focusării pe personalităţile unor autori aleşi spre a fi portretizaţi ori pe scurtmetrajele câte unei ţări, sau al atotcuprinzătoarei "Panorama"... Dar ar fi redundant să înşirăm aici secţiunile, titlurile şi persoanele, când toate datele se pot găsi pe www.timishort.ro - mai bine să descriem festivalul dintr-o perspectivă eminamente umană.

Sediu central se afla în cafeneaua Van Graf, de pe strada Matei Corvin - între Piaţa Unirii şi Facultatea de Arte. Un spaţiu intim, cu salonaşe, curte interioară răcoroasă şi ospătari din aceeaşi tagmă cu festivalierii, şi trataţii fie "din partea casei", fie cu preţ redus. Van Graf era un ax, un refugiu, un respiro - centrul gravitaţional al tuturor acţiunilor. De-acolo se pornea spre variile spaţii de acţiune (cinematografele Studio şi Timiş, adiacente istoricei Pieţe a Operei), de hrănire (restaurantul Art Opera, din acelaşi areal) şi de cazare (hotelurile din centru, sau un cămin de protocol incredibil - departe, la jumătate de oră de mers, pe strada Renaşterii din nord-estul urbei, dar compensând prin condiţii: garsoniere cu două paturi şi spaţiu partiţionat: antreu, baie, living, bucătărie, dormitor; între ele, pereţi cu rafturi reach-through; în ele, dulăpioare, bufete, filtru de cafea, plită electrică, cuptor cu microunde, frigider, birouri, fotolii în faţa televizorului. Să-mi zică cineva: dă-l în mă-sa de apartament din Bucureşti, şi hai aici - ieri aş veni!)

Master-class-urile şi workshop-urile (numeroase, inteligent alese şi foarte antrenante) aveau loc în Mansarda Facultăţii de Arte - care Mansardă e o instituţie în sine: un pod polivalent, convertit în ateliere, microgalerii, saloane de discuţii şi săli de proiecţie. Am ţinut acolo un master-class de critică cinematografică, şi unul de dramaturgie de film. Participanţii: puţini şi top-quality: implicaţi, vii, stimulativi. La vreo două ore după încheierea timpului alocat, tot nu ne dădeam duşi. (Adevărul e că la fel a fost şi publicul festivalului: sălile nu se umpleau - ba chiar, la Timiş, rarefierea devenea de-a dreptul; penibilă - dar cei prezenţi aveau ce căuta acolo: în majoritate tineri, plus ceva maturi şi vârstnici rafinaţi, dornici de cinema bun. Ceea ce se cheamă target-audience - sau, în graiul străbun: non multa, sed multum.)

Strict în plan personal, am avut bucuria de a cunoaşte oameni numai unul şi unul: la master-class au venit cititori de pe net (ba chiar şi mai vechi - încă din 1987, de pe vremea Almanahului "Anticipaţia"! - dornici să ne cunoaştem); a doua zi, l-am cunoscut pe forumistul Saskiul (Marian Rădulescu) şi fermecătoarea lui familie - prilej pentru cafele, cornuleţe, cozonăcei, opinii, confesiuni, cărţi şi DVD-uri; iar în cea de-a treia, a poposit în Timi cinemagiciana Buticut - o veritabilă revelaţie în domeniul comunicării intelectuale.

Nopţile erau dedicate party-urilor prin localuri (din păcate, cu un nivel sonor apocaliptic, aşa că dialogul se sublima mai mult în gesturi, expresii - şi plimbări pe-afară). Noroc că The Party, finalul apoteotic din River Deck, a prilejuit o strânsă comuniune între subsemnatul, voluntarul Alex Pleşa (student la jurnalism, cu ambiţii cinematografice), charismaticul Simon Ellis, implicatul Anthony Chen, inteligentul David Procter, plus un actor afiliat şi un operator de viaţă, în timp ce pe canapeaua de-alături Andrei Ujică şi Florin Iepan dezbăteau cestiuni arzătoare la ordinea zilei, pe niscaiva fotolii din raza vizuală două domnişoare băştinaşe îşi demonstrau virtuozităţile de lap-dance, iar pe ringul de dans erau aduse mirese răpite de la nunţi de prin oraş, să zdupăie până veneau ginericii legiuiţi să şi le ia înapoi.

Un singur minus - pe cât de scuzabil, pe-atât de esenţial: din lipsă de bani, departamentul presei a fost amarnic neglijat. Nici un birou de presă, doar aciuială pe la laptopurile colegilor, când erau libere. Pentru noi, n-a fost rău, căci eram puţini. Pentru festival, rău fu, căci puţini gazetari înseamnă mediatizare păguboasă. Dar am convingerea că la anul va fi mai bine.

Mai, 2009
Timişoara / Bucureşti, România


Descărcaţi programul festivalului aici.

3 comentarii

  • selectie
    [membru], 18.05.2009, 10:35

    Multumesc pentru laude (si pentru critici), dar trebuie sa precizez ca am facut selectia impreuna cu directorul artistic al festivalului, regizorul Paul Negoescu, care e de fapt parintele conceptului Timishort.
    Mihai Fulger

  • Scuze
    [membru], 18.05.2009, 11:58

    Intr-adevär, îi cer iertare M3lcului cä l-am omis; am scris articolul într-un galop nebun, si cäpiat de obosealä.

  • RE: Scuze
    [membru], 19.05.2009, 22:17

    Si noi - saskiul & co. - vrem sa-ti spunem ca, in acea dimineata de sambata dinaintea retrospectivei dedicate regizorului englez care (involuntar?) a facut un fel de remix destept dupa Zapping-ul lui Mungiu, si cafeaua, si cozonacii, si opiniile si confesiunile etc. s-au petrecut cu viteza luminii. O "intalnire de idei semnificativa" (ca sa te citez de pe vremea cand ma ademeneai pe taramul CineMagiei) dar, mind you, nu uita de...homework ;)
    P.S. Si eu lucrez la my homework, astfel c-am inceput sa citesc retrospectiv postarile lui Pitbull. Azi am ras si m-am intristat putin citind despre Gabriel Oseciuc, de pilda...

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus