Absolvent în 1995 al Trent University din Nottingham, Simon s-a specializat în fotografie artistică - dar pastilele sale (majoritatea au între două şi cinci minute) sunt mult mai mult decât imagine, vădind în primul rând o creativitate dezlănţuită, mergând drept la ţintă, pe fondul unei inteligenţe dezbărate de orice condiţionări convenţionale şi inhibiţii ipocrite. Merită să le luăm în ordine:
Thousand / O mie, 1998, 4 min.
Un exerciţiu de stil halucinant şi extrem de dens, vizualizând sunetele printr-un montaj alambicat de cadre alese strict după impactul lor vizual, şi prelucrate prin cele mai savant/năzbâtioase procedee magnetice şi digitale.
Telling Lies / Spunând minciuni, 2000, 4 min.
Experiment absolut insolit: câteva conversaţii la telefon, compuse în plan vizual prin inserturi pe fond negru ale replicilor, cu fonduri şi culori diferite, sincronizate cu ritmul ameţitor al dialogurilor tot mai tensionate (pretextul fiind cavalcada minciunilor din jurul unui adulter din noaptea trecută). Efectul acestui inedit mariaj de sunet şi text e incredibil de expresiv şi hazliu, cu o acumulare de anxietate irezistibilă.
Bass Invaders / Invazia başilor, 2001, 5 min.
Clip-muzical şi (mult) mai mult decât atât. Pretextul: vechiul leit-motiv al invaziei marţiene, cu O.Z.N.-urile înlocuite de amplificatoare bass puse pe nimicit omenirea prin asurzire. În decorul unui sătuc englezesc, efecte speciale admirabile pentru economia de mijloace a filmului, şi un simţ al montajului pe muzică amintind de marile musicaluri (toate, ajutate de scenografia economic-stilată, manevrarea sigură a interpreţilor şi inconfundabila marcă de umor scrâşnit a lui Ellis. Deloc surprinzător, videoclipul comandat iniţial de "Funk D'Void" şi-a amplificat cariera ca film de scurtmetraj cu drepturi depline.
10 Again / Din nou 10, 2002, 10 min.
"Amintiri din copilărie" la modul cel mai neaşteptat: filonul poveştii e banda sonoră, cu vocile adulţilor de azi relatând întâmplările de la zece ani, pe care imaginea (din trecut) le însoţeşte într-un ritm frenetic, pentru a ţine pasul. O dimensiune extrem de tuşantă o conferă faptul că e vorba de trei poveşti de dragoste infantilă neîmpărtăşită - reconsiderate acum din perspectiva maturităţii. Figură de stil rapel: momentele când replicile de-atunci, redate textual de naratorii actuali, fac să se suprapună mişcările de buze ale copiilor cu post-sincronul glasurilor adulte.
What About the Bodies / Care-i treaba cu trupurile, 2002, 7 min.
O stupefiantă comedie neagră: pe un câmp, se nimereşte ca doi indivizi fără nici o legătură să încerce să scape de două cadavre. Iniţial, prin îngropare - dar nu peste mult, prin fugă...! Restul e... filmare!
What the... / Ce pu..., 2004, 7 min.
Altă viziune, purtând marca Simon Ellis, asupra adictivei simbioze om/televizor - într-un spirit asemănător cu al Zapping-ului (al cui scenariu îl puteţi citi aici) lui Mungiu. Planurile realităţii, iniţial doar corelate, ajung să se suprapună labirintic, până la confuzie. La fel ca în toate filmele lui Ellis, efectele speciale minimaliste reuşesc să facă din sărăcia mijloacelor şi vizibilitatea lipiturilor nu doar pretexte, ci chiar elemente de stil legitime, de mare impact şi cu semnificaţi substanţiale.
Freya (3), 2005, 5 min.
Portret al unei fetiţe de trei ani pasionată de fotbal; derutant, limitat, cu bătaie scurtă (cum însuşi autorul recunoaşte), salvat în ultimă instanţă de imaginaţia mereu debordantă a jocurilor stilistice.
A Storm and Some Snow / O furtună şi puţină zăpadă, 2006, 2 min.
Cadre reale ale unei furtuni cu descărcări electrice, foarte spectaculoasă, montate pe un soundtrack de pian Max Richter. Simplu şi la obiect.
Dying Backwards / Murind invers, 2008, 2 min.
Alt exerciţiu de stil autoconţinut şi oprit exact la timp ca să nu de delegitimeze: moartea prin incendiere a unui Vauxhall Belmont. Proiectată invers - de la coadă la cap.
Subterranean Scene Filter / Filtru de scenă subterană, 2008, 3 min.
Expediţie prin reţeaua subterană de termoficare a oraşului New York: ce poţi face cu un aparat de filmat şi un car de talent, prin kilometri întregi de conducte, noduri, filtre şi guri de canal.
Soft / Moale, 2007, 14 min.
Paranoia violenţei urbane în ambianţă mic-burgheză: fiul, apoi şi tatăl, asediaţi de derbedei. Ce-i de făcut...? Apăsător, cu umor negru şi accente angoasante - plus o lucrătură mai profundă şi mai fină decât a tuturor celorlalte filme. Până în prezent, cel mai reputat dintre scurt-metrajele lui Simon Ellis - distins cu treizeci şi şase de premii, inclusiv Premiul Juriului pentru cel mai bun scurtmetraj la Sundance, şi nominalizat la Premiul Academiei Europene de Film pentru cel mai bun scurtmetraj.
Spaţiul şi timpul nu-mi îngăduie să enumăr aici toate premiile acumulate de scurtmetrajele lui Simon Ellis la diverse festivaluri internaţionale. Se impune să reţinem, însă, că autorul tocmai a debutat în lung-metraj, cu comedia Dogging: A Love Story, despre un tânăr ziarist în ascensiune care-şi abandonează inhibiţiile pentru a se documenta despre cutuma englezilor de a face sex în aer liber - până ajunge într-o parcare unde întâlneşte o fată şi... şi mai departe, vom afla după 17 iulie 2009, când e programată premiera.
Semnificativ, însă, mi se pare faptul că, în pofida acestui palmares şi al personalităţii sale vulcanice, omul rămâne bine înfipt cu picioarele pe pământ. În ultima noapte, la petrecerea de adio, când am rămas câţiva die-hards care-am turnat în noi pân-la ziuă, nu pierdea nici o ocazie să-mi mulţumească, precizând de fiecare dată că, pentru el, aprecierea mea din faţa cinematografului Timiş a fost punctul culminant al festivalului: "It made it all worth, man!"
10-16 mai, 2009
Timişoara/Bucureşti, România
Descărcaţi programul festivalului aici.