Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Silence de Lorna, Le

Resemnarea ca suspans - Le silence de Lorna


Dilema Veche, aprilie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ingredientele de bază ale thriller-ului sînt prezente: o fată frumoasă, arme, droguri, sex, ruşi, mafie, crimă. Cu toate astea, Le silence de Lorna - filmul fraţilor Dardenne - nu e thriller. Mai precis, nu e acel gen de thriller, pentru că suspansul este deplasat, din teritoriul fricii, într-unul în care stîrneşte o altă specie de emoţii.

La o primă vedere, scenariul - laureat al ediţiei din 2008 a festivalului de la Cannes - ne face martori ai unei inovaţii în materie de crimă organizată. E vorba despre o formă de criminalitate născută din aspiraţia la cetăţenia europeană. Europa de partea cealaltă a zidului a fost pentru lungi decenii o provocare la soluţii curajoase, unele extreme, deseori fatale. Saltul din teritoriul mizeriei, al persecuţiilor, în cel de "dincolo", are, azi, un muzeu dedicat la Berlin, are martiri în cimitire şi supravieţuitori nimbaţi de gloria reuşitei. S-a trecut bariera dintre Europe în portbagaje, înot, călare pe tuburi de oxigen, în plafonul vagoanelor şi cu avioane furate; se trece şi azi, peste Mediterana, în ambarcaţiuni fragile, supraîncărcate. Dar traversarea barierei este doar o parte a problemei, pentru că te lasă în faţa unui alt zid, încă mai redutabil: statutul de cetăţean. Iar pentru a obţine cetăţenia, căsătoria a fost, din vremi apuse, un vehicul salvator. Aşa cum o priveam noi, de-aici, dintr-o ţară chinuită de istorie, în comparaţie cu soluţiile expuse unor riscuri sinistre, soluţia căsătoriei, chiar a celei "albe", formale, a fost considerată ca fiind una umanitară. Faptul că un cetăţean german, francez sau italian accepta să se deranjeze administrativ pentru a ajuta un est-european să scape de umilinţele regimului comunist era un gest pe care-l vedeam ca fiind de mare frumuseţe morală. Deşi se încălcau legi ale ambelor state şi se încălcau legi nescrise, morale, ale sacralităţii relaţiei dintre soţi. Nu conta, eram perfect de acord cu "căsătoria" asta, care oricum se desfăcea după cîteva luni, important era că scăpai în Europa ca european.

Şi atunci, de ce să acuzăm mafioţii ruşi că îşi cumpără cetăţenie europeană folosind aceeaşi cale? De ce să-i condamnăm că preferă o soţie surogat ieftină, uneia scumpe? Merită un drogat, un ratat, să mai trăiască după ce şi-a consumat rolul de soţ surogat?

Lorna, frumoasa albaneză (interpretată de Arta Dobroshi), ar avea răspunsurile ei la întrebările de mai sus. Dar dacă te interesează să le cunoşti, atunci trebuie să te urneşti intelectual. Filmul nu se poate viziona din poziţia tolănit. Semnificaţiile întîmplărilor Lornei nu sînt decodificate, sarcina ne revine nouă. Aparatul de filmat însoţeşte sec protagoniştii, nu-i treaba lui să dea explicaţii. De ce nu se culcă o femeie atît de frumoasă cu soţul ei tînăr, blond şi junkie? De ce vor oamenii ciudaţi cu care se întîlneşte Lorna să-l omoare pe blondul ei soţ (soţul surogat Claudy, interpretat de Jeremie Renier)? Şi dacă Lorna ştie - şi ascunde în tăcerile ei - că în curînd va fi văduvă, de ce nu-l lasă, dracului, să se drogheze?

N-o să vînd aici, pe nimic, originalitatea soluţiei prin care un mafiot rus, asistat de mafioţi albanezi, poate obţine cetăţenia belgiană. Oricum, suspansul real al filmului se joacă în judecata Lornei. E o aventură în universul anomic al cetăţeanului mizerabil de la periferia Europei. Lorna e albaneză. Arată bine, e muncitoare, serioasă, cu simţul datoriei, devotată iubitului ei şi, totodată, sensibilă la problemele celui care, temporar, îi este soţ. Şi la omorîrea căruia este complice. Complicitate asumată cu seriozitate, cu devotament, şi, totodată, cu sensibilitate faţă de problemele celui care temporar este în viaţă. Lorna este, aşadar, o persoană morală, care cultivă un sistem de valori dezrădăcinat, aşa cum încerci să stropeşti o floare în imponderabilitate. Povestea Lornei e necruţătoare atît faţă de ea, cît şi faţă de noi. Ea este produsul unei lumi în care paradigma supravieţuirii a produs monştri. Şi e resemnată, mutanta! Singura concesie pe care i-o acordă scenariul înspre final - şi asta într-un gest de generoasă inconsecvenţă, atît conceptual, cît şi ca soluţie cinematografică - este o suferinţă psihică: Lorna sfîrşeşte prin a purta o sarcină falsă. Dintr-o căsătorie falsă. Dar care rămîne singura dovadă reală că şi-a iubit aproapele. Înainte de a şi-l ucide.

Oare noi am pregătit lumea asta de monştri? Noi, cu fugile noastre de la Est la Vest, cu căsătoriile noastre transfrontaliere, cu toate şmecheriile şi aventurile prin care, ca să ne fie nouă înşine mai bine, ne părăseam aproapele?

Filmul Le silence de Lorna (scris şi realizat de Jean Pierre şi Luc Dardenne, de două ori laureaţi Palme d'Or) poate fi vizionat în cadrul Festivalului Filmului European, 2009, organizat de Institutul Cultural Român, în perioada 7-31 mai 2009, la Bucureşti, Braşov, Timişoara şi Iaşi.




 Toate articolele despre Silence de Lorna, Le


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Mircea Toma


Alte articole

 La început, a fost Tăcerea - La silence de Lorna, Maria Andrieş
 Legea morală - Le silence de Lorna, Andrei Gorzo
 Un ritual de trecere - Le silence de Lorna, Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer