Alina Mazilu: Care este itinerariul parcurs în realizarea acestui spectacol?
Silviu Purcărete: În realitate, lucrurile sunt mai puţin poetice decât par ele văzute din exterior: această producţie este o comandă. Este vorba despre un spectacol care trebuia realizat în anumite condiţii impuse: în aer liber, în acest spaţiu, cu o trupă de actori amestecată, în cadrul proiectului Luxembourg et Grande Région - Capitale européenne de la culture 2007.
Ideea a fost aceea de a face o coproducţie a Sibiului, reprezentat de actorii Teatrului Naţional "Radu Stanca", a Centrului Cultural Neumünster şi a teatrului din Esch-sur-Alzette, cu participarea câtorva actori francezi. Important era ca proiectul să se desfăşoare cu actori de limbi şi culturi diferite. Comanda se referea la vara anului 2007, mai exact la luna iulie, când sunt căldurile mari.
Iniţial nu ştiam ce se poate face în acest spaţiu, dar îmi era clar că nu vreau să fac un spectacol obişnuit, bazat pe o piesă de teatru, adică să caut o piesă şi să o pun în scenă în aer liber într-un mod tradiţional. De aceea ne-am gândit să facem ceva diferit, adaptat cadrului natural. Ne-am decis pentru o producţie pe jumătate spectacol de teatru, pe jumătate instalaţie plastică - o panoramă. În discuţie intrau mai multe teme, dar în final ne-am hotărât să facem Metamorfoze după Ovidiu, operă ce reprezintă un corp poetic extrem de vast, extrem de bogat, extrem de stufos. Dar e ca şi când ai spune că faci un spectacol despre... Biblie...
A.M.: Sau despre viaţă...
S.P.: Da, sau despre viaţă, exact. De aceea nu se poate afirma că acesta e un spectacol în care am dramatizat vreo poveste sau vreo epopee. Metamorfoze a reprezentat doar punctul de plecare, textul poate fi considerat o sursă de inspiraţie pentru exerciţii teatrale. Spectacolul acesta nu e dramatizarea Metamorfozelor lui Ovidiu.
A.M.: Ce aspecte v-au interesat în mod deosebit în opera lui Ovidiu? Care au fost punctele forte pe care v-aţi axat căutarea, poate atmosfera poemelor?
S.P.: Greu de spus. Desigur tema schimbării, a metamorfozei este o temă filosofică extrem de veche, dar în acelaşi timp metamorfoza constituie mecanismul de bază după care funcţionează teatrul. Teatrul înseamnă metamorfoză: un artist se transformă în şoarece sau în ce vrea el; din om bun devine om rău. Aceasta este direcţia în care s-a dezvoltat jocul nostru, căci trebuie precizat că a fost un joc. Acesta nu e un spectacol cu pretenţii savante, erudite.
Mai important poate chiar decât textul în sine a fost raportul acestei trupe de actori cu anumite pasaje din text, cu anumite teme pe care eu le-am sugerat. Am încercat desigur mai multe lucruri în timpul repetiţiilor, rămânând în final axaţi asupra câtorva momente.
A.M.: Actorii se cunoşteau între ei înainte de începerea repetiţiilor?
S.P.: Parţial, pe criterii naţionale. Actorii români provin de la Teatrul Naţional "Radu Stanca", luxemburghezii mai jucaseră împreună, iar francezii sunt actori cu care eu am lucrat mai multe spectacole. Echipa s-a amestecat în formula actuală abia cu această ocazie.
A.M.: Care este raportul dintre importanţa limbajului şi cea a imaginii în ecuaţia spectacolului? Acesta fiind un spectacol extrem de vizual, cu imagini foarte pregnante...
S.P.: Nu-mi dau seama - unu la trei?
A.M.: Senzaţia mea a fost că în fond cuvintele nu au o pondere prea mare în această producţie, spre deosebire de imagine şi de muzică, de efectele sonore...
S.P.: Desigur! Iniţial intenţionam să nu folosim absolut niciun cuvânt. Până la urmă am ales două - trei episoade, anumite structuri care ni s-au părut a fi potrivite pentru teatru-vorbit. Acestea sunt rostite în franceză. În rest am folosit texte în latină, texte pe care cei mai mulţi spectatori, nefiind vorbitori de latină, nu le vor înţelege. Însă importante nu sunt sensurile cuvintelor, pe care oricum le poţi ghici văzând spectacolul: întreaga magie şi întreaga poezie a limbii latine se ascunde în spatele sensurilor.
A.M.: A existat vreun coordonator de vorbire scenică, mai ales în ce priveşte textele latineşti?
S.P.: Nu, nu am avut un coordonator. Unul dintre actori este şi istoric şi cunoaşte latina, astfel că el s-a ocupat de acest aspect. Ne-am jucat foarte mult din acest punct de vedere: majoritatea textelor în latină sunt rostite corect conform noilor teorii asupra foneticii latineşti, dar altele au fost lăsate în mod intenţionat, mai ales în cântece, cu fonetica românească sau cu cea franţuzească.
A.M.: Actorii jucau aseară la repetiţia generală cu o plăcere fantastică, sfidând parcă temperaturile, timp în care eu, spre exemplu, tremuram în tribună. Trebuie precizat faptul că cea mai mare parte a spectacolului se desfăşoară în apă - nu s-au plâns actorii de frig, nu s-au plâns că s-au chinuit, că i-aţi chinuit?
S.P.: Vai de capul lor! Dacă s-au plâns? Sigur că s-au plâns... E drept că ei ştiau de la început faptul că spectacolul se va desfăşura în apă - aceasta a fost prima condiţie a angajamentului lor, însă nimeni nu şi-a închipuit că va putea fi chiar atât de frig cum a fost în această perioadă. Aseară termometrul arăta nouă grade! Or, să stai două ore ud la nouă grade nu e tocmai simplu. Aşa că nu ştiu câtă plăcere le-a făcut experienţa... - a fost foarte chinuitor, mai ales că aseară a avut loc prima repetiţie de noapte în apă. Premiera a fost amânată cu o zi din cauza vremii. E o mare problemă. Astăzi vom încerca să încălzim apa, nu ştiu încă în ce măsură e realizabil. Spectacolele au fost prevăzute pentru luna iulie - or în iulie de obicei cică ar fi cald...
A.M.: Într-un interviu pe care i l-aţi acordat Andreei Dumitru pentru Dilema Veche spuneaţi că la fiecare spectacol lucraţi cu frică şi că vi se pare că fiecare montare constituie un eşec personal.
S.P.: Da, sigur.
A.M.: Care e nemulţumirea leagă de acest spectacol?
S.P.: Nu-mi dau seama încă, nu pot să-l analizez acum, dar cred într-adevăr că fiecare spectacol terminat este un eşec. E un eşec în raport cu visul iniţial, chiar dacă visul e mai confuz, mai puţin articulat. Întotdeauna intenţiile iniţiale sunt mai multe, sunt lucruri pe care îţi propui să le realizezi, lucruri care par simple, dar pe care încerci să le pui în practică şi observi că ele sunt mult mai complicate. Concluzia e că te vezi obligat să faci compromisuri. Acum încă nu ştiu ce nu mi-a ieşit, spectacolul e în continuare în lucru.
A.M.: Trebuie să fi fost o experienţă cu totul aparte munca alături de această echipă multietnică, multilingvistică... Cum a decurs lucrul cu actorii?
S.P.: Sigur că astfel de experienţe sunt unice. Atmosfera a fost foarte productivă, iar trupa, deşi foarte numeroasă de altfel, constând din 28 de actori plus staff-ul tehnic a fost extrem de motivată. Cu excepţia dârdâielilor din apă cred toată lumea s-a simţit bine şi a lucrat cu bucurie. Rămâne de văzut ce se întâmplă în continuare, pentru că spectacolul nu e finisat şi nici nu va fi gata în cele câteva reprezentaţii ce vor avea loc aici la Luxemburg.
A.M.: Se va mai juca? Va fi adus în România?
S.P.: Nu ştiu. Posibil, însă este clar că e un spectacol scump care nu se poate face decât cu bani mulţi. Constantin Chiriac spunea că vrea să-l aducă la Sibiu, rămâne de văzut în ce măsură este posibil să-l aducem în ţară în 2008 sau 2009 - adaptat, evident.
(Luxemburg, 07.07.07)