În numărul din 11 iunie 2009 al Observatorului cultural, în articolul "Plagiatorul Purcărete sau cine a inventat piscina", domnișoara Iulia Popovici a atacat un articol semnat de mine în Cotidianul, articol intitulat "Metamorfoze - copy/paste după un spectacol de pe Broadway".
În acel material scriam despre faptul că spectacolul domnului Silviu Purcărete, Metamorfoze, montat mai întîi la Luxemburg și apoi la Sibiu, seamănă suspect de mult cu spectacolul omonim, pus la începutul anilor 2000 pe Broadway. Iulia Popovici declara în articolul din Observator cultural că nu a văzut nici una dintre cele două montări, dar că, din principiu, îi ia apărarea domnului Purcărete. Probabil că, dacă ești cronicar de teatru la o revistă de cultură, îți poți permite luxul de a emite judecăți despre o montare sau alta fără să o fi văzut. Eu, care lucrez la un cotidian, mi-am făcut totuși temele de jurnalist. Am văzut cele două montări, una pe viu (cea a domnului Purcărete) și cealaltă pe DVD, am achiziționat și scriptul regizoarei Mary Zimmerman (cea care a inventat "piscina") și un CD cu muzica din spectacolul american.
În mod normal, în condițiile în care omul cu care intri în polemică nu stăpînește "obiectul" polemicii, ar trebui să spui simplu: "I rest my case". Despre ce vorbim dacă nu am văzut același "film"? Din respect însă pentru oamenii de teatru, deloc puțini (la o adică, mulți devin susținători ai unei cauze dacă e să o "semneze" anonimă), și ai cititorilor ziarului Cotidianul (pe care îi "slujesc" din 2000), care mi-au cerut să-i răspund domnișoarei Popovici, deși eu n-aș fi dat curs atacului (pentru că, nu-i așa?, despre ce am putea vorbi, dacă ea nu a văzut spectacolele în discuție?), o fac totuși.
Dincolo de umorile care încep să curgă valuri-valuri cînd vine vorba de un monstru sacru, pînă una-alta, faptele "vorbește". Și ce spun ele, faptele? Păi spun că, în 1996, o doamnă din SUA, pe numele ei Mary Zimmerman, dramaturg și regizor, a scris o adaptare după Metamorfozele lui Ovidiu. Aceeași doamnă a montat acest spectacol tot în 1996, la Northwestern University din Evanston Illinois, sub titlul Six Myths. Premiera mondială a spectacolului sub numele de Metamorfoze a avut loc în Chicago, în 1998, la Ivanhoe Theater, apoi în 2001 s-a jucat off-Broadway, la Second Stage Theater, pentru ca, în 2002, Mary Zimmerman să mute montarea pe Broadway, la Circle in the Square Theater. Încă din 1996, în volumul Metamorphoses - A Play, Mary Zimmerman plasa în introducere "O notă asupra montării", în care explica, pe larg, pînă în cele mai mici amănunte, cum trebuie să arate decorul format, în primul rînd, dintr-o piscină imensă, pe post de scenă. Concepția scenografică îi aparține lui Daniel Ostling, care a fost, de altfel, nominalizat la premiul "Tony" pentru acest decor.
Spectacolul s-a mai jucat apoi și în alte locuri din State, funcționînd ca un fel de franciză. Cine a cumpărat "scriptul" de la Mary Zimmerman a achiziționat și decorul (piscina, să-i spunem), sub semnătura lui Daniel Ostling. Pentru că, altfel, spectacolul nu funcționa. Piscina din dotarea spectacolului Metamorfoze, cum a fost el gîndit de Mary Zimmerman, nu e o simplă cadă (drăguță încercare a Iuliei Popovici de a-i minimaliza nu doar însemnătatea în spectacol, ci și dimensiunile), ci este locul de desfășurare a acțiunii. Să pui în acest caz Metamorfozele pe uscat este ca și cum ai muta Midsomer Murders (știu că ești fan, Iulia!) la Vaslui. Și cum bine spune un cititor al Observatorului cultural, care comenta articolul Iuliei (asta e din categoria "cititorii noștri sînt mai deștepți decît noi"), dacă scoți Metamorfozele din piscină (și nu din cadă), s-a dus dracului rapița. Or, în 2007, la mai bine de un deceniu distanță de la prima montare americană, domnul Purcărete ne prezintă Metamorfozele cu piscină cu tot. Ca să nu ne mai cramponăm atîta de piscină, vom spune și că decorul made in USA mai conținea una bucată ecran pe care erau proiectate chipurile actorilor.
Cei care au văzut spectacolul domnului Purcărete (Iulia Popovici nu se "califică" în această categorie) își vor aminti că și acolo există un ecran similar, pe care erau proiectate chipurile actorilor. Mai departe, spectacolul lui Mary Zimmerman era bilingv, se juca în latină și engleză. Cei care au văzut spectacolul domnului Purcărete (de la Iulia Popovici încă nici o veste în acest sens) știu că și acela era bilingv, fiind jucat în latină și română. Dacă ideea de Metamorfoze jucate în piscină, ecranul și utilizarea limbii latine sînt simple "coincidențe" (poate a lăsat Ovidiu "indicații de regie" și noi nu știm), să trecem și la amănunte.
Mary Zimmerman are un personaj fără importanță în economia textului, e plasat acolo doar ca să dea "culoare": un bărbat care spală puntea (da, există punți în ambele montări, dar ce mai contează?) cu un teu. În spatele lui apar personaje care fac piramide umane și tot felul de giumbușlucuri, după care cad în apă. Ei bine, nici măcar pe amărîtul care spală puntea nu l-a "iertat" domnul Purcărete, nici pe el, nici pe cei din spatele lui (deși asta nu mai era de la Ovidiu citire), ba chiar l-a încredințat unuia dintre actorii lui fetiș, domnului Cristian Stanca. Cei care au văzut spectacolul de la Sibiu își amintesc (nu și Iulia Popovici). Muzica din spectacolul românesc este și ea aproape identică cu cea creată de Willy Schwarz pentru varianta de pe Broadway și argumentele mele ar mai putea continua mult și bine. Mă opresc însă aici, pentru că simt că mă îndrept spre o victorie tristă. Domnul Purcărete era, pînă acum o lună, regizorul meu preferat.
În finalul apoteotic al articolului său, Iulia Popovici mă ataca spunînd că: "pînă una-alta, expunerea situației și a argumentelor (din articolul din Cotidianul, n.m.) nu face decît impresia neînțelegerii fundamentale a modului de funcționare nu doar a teatrului, ci și a artei și, prin extensie, a lumii în care trăim". Eu, înclinîndu-mă în fața autorității unui critic care poate face cronicile de acasă, fără a mai fi nevoit să-și mai piardă timpul pe la spectacole, pentru că știe deja prea bine cum funcționează teatrul, arta și, prin extensie, lumea, aș mai adăuga la acestea și faptul că nu sînt angajata nici unui teatru, nu fac parte din comitete și comiții și că am, prin urmare, "inocența" și detașarea necesare spre a putea spune cu conștiința împăcată: "Împăratul e gol!".
P.S.: Pe agentul doamnei Mary Zimmerman îl cheamă Bruce Ostler. Adresa la care poate fi contactat este: Bret Adams Ltd, 448 West Fort-fourth Street, New York, NY 10036.
În caz că vrea cineva să cumpere "piscina".