În numărul din 11 iunie 2009 al Observatorului cultural, în articolul "Plagiatorul Purcărete sau cine a inventat piscina", domnişoara Iulia Popovici a atacat un articol semnat de mine în Cotidianul, articol intitulat "Metamorfoze-copy/paste după un spectacol de pe Broadway".
În acel material scriam despre faptul că spectacolul domnului Silviu Purcărete, Metamorfoze, montat mai întîi la Luxemburg şi apoi la Sibiu, seamănă suspect de mult cu spectacolul omonim, pus la începutul anilor 2000 pe Broadway. Iulia Popovici declara în articolul din Observator cultural că nu a văzut nici una dintre cele două montări, dar că, din principiu, îi ia apărarea domnului Purcărete. Probabil că, dacă eşti cronicar de teatru la o revistă de cultură, îţi poţi permite luxul de a emite judecăţi despre o montare sau alta fără să o fi văzut. Eu, care lucrez la un cotidian, mi-am făcut totuşi temele de jurnalist. Am văzut cele două montări, una pe viu (cea a domnului Purcărete) şi cealaltă pe DVD, am achiziţionat şi scriptul regizoarei Mary Zimmerman (cea care a inventat "piscina") şi un CD cu muzica din spectacolul american.
În mod normal, în condiţiile în care omul cu care intri în polemică nu stăpîneşte "obiectul" polemicii, ar trebui să spui simplu: "I rest my case". Despre ce vorbim dacă nu am văzut acelaşi "film"? Din respect însă pentru oamenii de teatru, deloc puţini (la o adică, mulţi devin susţinători ai unei cauze dacă e să o "semneze" anonimă), şi ai cititorilor ziarului Cotidianul (pe care îi "slujesc" din 2000), care mi-au cerut să-i răspund domnişoarei Popovici, deşi eu n-aş fi dat curs atacului (pentru că, nu-i aşa?, despre ce am putea vorbi, dacă ea nu a văzut spectacolele în discuţie?), o fac totuşi.
Dincolo de umorile care încep să curgă valuri-valuri cînd vine vorba de un monstru sacru, pînă una-alta, faptele "vorbeşte". Şi ce spun ele, faptele? Păi spun că, în 1996, o doamnă din SUA, pe numele ei Mary Zimmerman, dramaturg şi regizor, a scris o adaptare după Metamorfozele lui Ovidiu. Aceeaşi doamnă a montat acest spectacol tot în 1996, la Northwestern University din Evanston Illinois, sub titlul Six Myths. Premiera mondială a spectacolului sub numele de Metamorfoze a avut loc în Chicago, în 1998, la Ivanhoe Theater, apoi în 2001 s-a jucat off-Broadway, la Second Stage Theater, pentru ca, în 2002, Mary Zimmerman să mute montarea pe Broadway, la Circle in the Square Theater. Încă din 1996, în volumul Metamorphoses-A Play, Mary Zimmerman plasa în introducere "O notă asupra montării", în care explica, pe larg, pînă în cele mai mici amănunte, cum trebuie să arate decorul format, în primul rînd, dintr-o piscină imensă, pe post de scenă. Concepţia scenografică îi aparţine lui Daniel Ostling, care a fost, de altfel, nominalizat la premiul "Tony" pentru acest decor.
Spectacolul s-a mai jucat apoi şi în alte locuri din State, funcţionînd ca un fel de franciză. Cine a cumpărat "scriptul" de la Mary Zimmerman a achiziţionat şi decorul (piscina, să-i spunem), sub semnătura lui Daniel Ostling. Pentru că, altfel, spectacolul nu funcţiona. Piscina din dotarea spectacolului Metamorfoze, cum a fost el gîndit de Mary Zimmerman, nu e o simplă cadă (drăguţă încercare a Iuliei Popovici de a-i minimaliza nu doar însemnătatea în spectacol, ci şi dimensiunile), ci este locul de desfăşurare a acţiunii. Să pui în acest caz Metamorfozele pe uscat este ca şi cum ai muta Midsomer Murders (ştiu că eşti fan, Iulia!) la Vaslui. Şi cum bine spune un cititor al Observatorului cultural, care comenta articolul Iuliei (asta e din categoria "cititorii noştri sînt mai deştepţi decît noi"), dacă scoţi Metamorfozele din piscină (şi nu din cadă), s-a dus dracului rapiţa. Or, în 2007, la mai bine de un deceniu distanţă de la prima montare americană, domnul Purcărete ne prezintă Metamorfozele cu piscină cu tot. Ca să nu ne mai cramponăm atîta de piscină, vom spune şi că decorul made in USA mai conţinea una bucată ecran pe care erau proiectate chipurile actorilor.
Cei care au văzut spectacolul domnului Purcărete (Iulia Popovici nu se "califică" în această categorie) îşi vor aminti că şi acolo există un ecran similar, pe care erau proiectate chipurile actorilor. Mai departe, spectacolul lui Mary Zimmerman era bilingv, se juca în latină şi engleză. Cei care au văzut spectacolul domnului Purcărete (de la Iulia Popovici încă nici o veste în acest sens) ştiu că şi acela era bilingv, fiind jucat în latină şi română. Dacă ideea de Metamorfoze jucate în piscină, ecranul şi utilizarea limbii latine sînt simple "coincidenţe" (poate a lăsat Ovidiu "indicaţii de regie" şi noi nu ştim), să trecem şi la amănunte.
Mary Zimmerman are un personaj fără importanţă în economia textului, e plasat acolo doar ca să dea "culoare": un bărbat care spală puntea (da, există punţi în ambele montări, dar ce mai contează?) cu un teu. În spatele lui apar personaje care fac piramide umane şi tot felul de giumbuşlucuri, după care cad în apă. Ei bine, nici măcar pe amărîtul care spală puntea nu l-a "iertat" domnul Purcărete, nici pe el, nici pe cei din spatele lui (deşi asta nu mai era de la Ovidiu citire), ba chiar l-a încredinţat unuia dintre actorii lui fetiş, domnului Cristian Stanca. Cei care au văzut spectacolul de la Sibiu îşi amintesc (nu şi Iulia Popovici). Muzica din spectacolul românesc este şi ea aproape identică cu cea creată de Willy Schwarz pentru varianta de pe Broadway şi argumentele mele ar mai putea continua mult şi bine. Mă opresc însă aici, pentru că simt că mă îndrept spre o victorie tristă. Domnul Purcărete era, pînă acum o lună, regizorul meu preferat.
În finalul apoteotic al articolului său, Iulia Popovici mă ataca spunînd că: "pînă una-alta, expunerea situaţiei şi a argumentelor (din articolul din Cotidianul, n.m.) nu face decît impresia neînţelegerii fundamentale a modului de funcţionare nu doar a teatrului, ci şi a artei şi, prin extensie, a lumii în care trăim". Eu, înclinîndu-mă în faţa autorităţii unui critic care poate face cronicile de acasă, fără a mai fi nevoit să-şi mai piardă timpul pe la spectacole, pentru că ştie deja prea bine cum funcţionează teatrul, arta şi, prin extensie, lumea, aş mai adăuga la acestea şi faptul că nu sînt angajata nici unui teatru, nu fac parte din comitete şi comiţii şi că am, prin urmare, "inocenţa" şi detaşarea necesare spre a putea spune cu conştiinţa împăcată: "Împăratul e gol!".
P.S.: Pe agentul doamnei Mary Zimmerman îl cheamă Bruce Ostler. Adresa la care poate fi contactat este: Bret Adams Ltd, 448 West Fort-fourth Street, New York, NY 10036.
În caz că vrea cineva să cumpere "piscina".