Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2009

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jurnal de insider (II) - FITS 2009


mai 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Sâmbătă, 16.05.2009 Îi scriu lui Răzvan Penescu, la LiterNet, promiţând că voi continua jurnalul "când se întâmplă ceva mai special, pentru că momentan nu aş putea scrie decât că trimit sute de mail-uri şi că m-am săturat de munca de secretar... prea puţin literar..."

Răspunsul lui e scurt şi sună a provocare - "Şi asta ar putea să fie o poveste...". Şi îi dau dreptate. Doar că e uşor să descrii întâmplări dramatice... mai greu e să găseşti spectaculosul în rutină. Mai uşor surprinzi viteza decât Lentoarea. Palpitant e rezultatul în sine, Festivalul, care e o construcţie de sine stătătoare, însă munca la el se compune din milioane de detalii tehnice, seci, concrete, punctuale (care trebuie executate BINE). Şi e firesc şi sănătos să fie aşa. Mecanismul e pus în mişcare de o armată de oameni care în cea mai mare parte lucrează, în paralel, şi în teatru. Pe scurt, o maşinărie sofisticată, pestriţă, elaborată, în fiecare clipă gata-gata să îşi iasă din ţâţâni într-o explozie de isterie colectivă sau de geniu individual, parcă nici nu mai contează. Dar miza e mare, entuziasmul şi nebunia generală par să ne unească, să coaguleze cumva energiile noastre. Sau poate că suntem doar o mână de oameni, personaje de pe corabia sub stindardul căreia pluteşte FITS 2009 sau de pe Narrenschiff-ul lui Brant.

Facem adăugiri în program: 4 iunie 2009, 18.30 Teatrul Naţional "Radu Stanca": Lansare de carte: În căutarea spaţiului pierdut, de Octavian Saiu, Editura Nemira - prezintă Ludmila Patlanjoglu şi Constantin Chiriac (ROU). Se lucrează la site. Se fac rezervări. Se pune la punct programul pentru voluntari.

Evadez pentru câteva ore. Mă întorc la teatru, unde e un du-te-vino continuu. Se sfidează sâmbăta liberă. Îmi vine în minte soluţia unei prietene care a inventat - din motive pragmatice sau nu - data de 39 mai. Primesc noi sarcini. Mă intersectez cu Dragoş Buhagiar la intrare - îmi spune că a adus şi macheta pentru Turandot. O găsesc apoi - entuziastă - pe masă, în sala de protocol şi îmi revine convingerea că va fi un proiect cu totul special.

Transcriu bucăţi din eşantionul de interviu luat ieri lui Radu Nica despre spectacolul său din State. E tipul de muncă ce mă pasionează. Norocul meu cu jucăreaua asta de jurnal...


Alina Mazilu: Ce te-a interesat în primul rând la textul lui Matei Vişniec?
Radu Nica: Caii la fereastră ţine de avangarda teatrală din România anilor '80. Conotaţiile politice sunt destul de clare, e un spaţiu închis, autarhic, iar pe mine m-a interesat mai ales cum anume pot face translaţia între acea perioadă şi viaţa din zilele noastre, în care izolarea ţine mai degrabă de individ şi nu e o politică de stat.

A.M.: Îmi spuneai, la un moment dat, că ai citit textul în cheie comică...
R.N.: Da, am încercat să scutur puţin simbolistica uşor excesivă a piesei raportându-mă comic la ea prin jocul actoricesc.

A.M.: Îmi dai un exemplu concret?
R.N.: Scena a doua, între tată şi fiică e de un ridicol total. E vorba despre un general ratat care are douăzeci de medalii şi stă în izmene, în scaunul cu rotile - acolo am luat în derâdere bătrâneţea, el încearcă să cerşească atenţie prin autovictimizare. În general am dus spectacolul în zona ridicolului, am făcut mişto de moarte şi nu am optat pentru o perspectivă metafizică - hai să ne înfiorăm de moarte...

A.M.: Cum au reacţionat actorii la text?
R.N.: Educaţi în spiritul teatrului realist psihologic şi al lui Shakespeare, au avut anumite dificultăţi cu structura repetitivă a piesei, dar au răspuns pozitiv în direcţia în care am mers: spre comic, dar şi spre o formulă stilizată, apropiată de zona dansului.

A.M.: Propunerea a venit de la ei?
R.N.: Da. Eu aş fi optat pentru texte mai noi de-ale lui Vişniec. Am luat-o însă ca pe un challenge legat de un text care aparent nu-mi surâdea atât de mult: împreună cu actorii am încercat să îl aduc cât mai aproape de propriile mele preocupări, de propriile mele valori şi cred că a rezultat un spectacol interesant. Poate dacă textul mi-ar fi venit ca o mănuşă nu ar fi ieşit la fel de bine.

A.M.: Cu ce tip de probleme te-ai confruntat?
R.N.: Sunt două probleme care ţin de felul în care e privit teatrul în America, strict legate de aspectul financiar: în primul rând, cine lucrează într-o companie privată trebuie să facă sacrificii foarte mari. Remuneraţia e mizerabilă, din teatru nu pot trăi decât starurile, ceea ce presupune o mai scurtă perioadă de timp în care te poţi concentra asupra repetiţiilor. Nu e ca în teatrul de repertoriu din Europa. Apoi, nu prea există fonduri, astfel că nu se pot face mari investiţii în scenografie. Partea bună e că oamenii aceia făcând totul, de la construirea decorului până la curăţatul scenei, ajung să aprecieze foarte mult ceea ce fac şi să aibă respect - nu li se cuvine totul. Poate că un mic duş de două luni de genul ăsta ar prinde bine şi în teatrul românesc, ca să-şi dea seama oamenii că, de fapt, nu o duc chiar atât de rău. De exemplu, în Illinois nu există decât două teatre dramatice subvenţionate, la o populaţie de 23 de milioane. Omul de rând nu are respect faţă de teatru. Acesta e privit ca un hobby şi, în general, ceea ce nu produce bani, nu există...

A.M.: Ce tip de spectatori vin, în aceste condiţii, la spectacole?
R.N.: Sunt foarte mulţi oameni vârstnici. Nu e ca în România, unde publicul tânăr a început să vină, din nou, la teatru.

A.M.: Spectacolul tău va fi prezent pe 5 iunie 2009 în Festival, la Cisnădioara. Crezi că se va schimba ceva în receptarea lui, fiind vorba despre un alt tip de public - publicul de festival?
R.N.: Cred că actorii vor primi mai multe aplauze decât în America, deşi spectacolul a fost apreciat în Chicago: s-a aflat timp de trei săptămâni pe locul trei în topul Time Out, ceea ce nu e rău deloc. Doar că acolo nu se aplaudă atât de mult, publicul nu e atât de generos. De aceea cred că actorii se vor simţi mai recompensaţi aici...

Descarcă programul FITS 2009 aici.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2009


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Alina Mazilu


Alte articole

 E la nave va: corabia piraţilor în portul de pe malul Cibinului - FITS 2009, Mirella Nedelcu-Patureau
 Primăvara, la Sibiu - FITS 2009, Alice Georgescu
 Societatea spectacolului şi sfîrşitul ei autentic - FITS 2009, Constantin Vică
 Cronica unei jumătăţi de Festival: rafale şi stropi de teatru la Sibiu - FITS 2009, Andreea Dumitru
 În hală - Faust la FITS 2009, Daniel Cristea-Enache
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2009


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer