Prin teatru mişună feţe noi - cei peste o sută patruzeci de voluntari ai FITS, mai toţi extrem de tineri, elevi şi studenţi, au început să-şi intre în rol. Marţi am avut şedinţa de Festival în cadrul căreia le-am fost prezentaţi - cu rugămintea expresă din partea boss-ului să nu ne "asasineze". Dacă au probleme, Lavinia Alexe şi Ioana Mălău le sunt partenerii direcţi de dialog. În sala de spectacol, cu Constantin Chiriac pe scenă printre decorurile viitoarei premiere cu Femeia-ţintă (un text seducător al lui Vişniec), suntem rugaţi rând pe rând să ne ridicăm în picioare pentru a fi mai uşor de identificat de către puhoiul de voluntari. Aceştia au fost recrutaţi şi repartizaţi apoi pe diferitele departamente ale Festivalului, în funcţie de abilităţile, cunoştinţele, experienţele anterioare ale fiecăruia. Mulţi au mai lucrat pentru FITS şi în anii trecuţi. Ceea ce în lume e normal, căci marile evenimente se nasc graţie mulţimilor de voluntari - tineri, energici, entuziaşti, - în România ţine de domeniul excentricului. Doar că Sibiul e, în acest sens, excepţia de la regulă. Fără voluntari, NEBUNIA nu ar fi posibilă. Voluntariatul a devenit, aici, o tradiţie. Unii servesc drept ghizi pentru companiile străine cu care noi, insider-ii, de multe ori nici nu ne vom intersecta. Alţii se ocupă de afişaj, sunt la biroul de presă, la protocol, la logistică. S-au infiltrat peste tot. Acum roiesc prin teatru, populează coridoarele, se fac utili, sunt ca o armată de albine gata-gata să-şi devoreze task-urile. Senzaţia că ne hrănim din energia lor, că ne molipsim de noi energii. Un grup întreg e venit tocmai din Japonia, boss-ul i-a întâlnit deja în martie 2009, în timpul vizitei sale la Takayama. Sunt cazaţi în familii-gazdă din Sibiu - schimbul cultural se petrece pe mai multe paliere.
Aflu, en passant, că e zi de sărbătoare. În birou, Mihaela Ghenescu se ocupă de acreditări, Valentin Georgescu prelucrează afişe, eu fac liste peste liste, scriu zeci de mail-uri - cele mai perfecte e-mail-uri, îmi vine autoironic în gând; mail-uri vampirice care îmi sug energia. Mă întâlnesc cu voluntarii vorbitori de rusă pentru a decide cine va traduce pentru boss la întâlnirile cu Nekrosius ori cu alte personalităţi.
Spaţiul din birou e tot mai restrâns; înghesuială, senzaţie de sufocare. Peste tot cutii, mormane de hârtie, grămezi, obiecte crescute alandala.
Vorbesc cu Gabriela Neagu despre workshop-ul lui Niky Wolcz, o pun în temă. Citesc noua piesă a lui Tankred Dorst primită de la Helmut Stürmer, o prelucrare a Bolnavului închipuit pe care urmează să o traduc.
Silviu Purcărete îmi permite să asist la repetiţiile la Metamorfoze. Pe drum îi spun regizorului că datorită premierei de la Luxemburg au încolţit în mintea mea primele gânduri de a ajunge, odată, să lucrez la TNRS. Şi retrăiesc emoţia de acum doi ani. La Simerom intru, din nou, într-un spaţiu privilegiat, izolat de exterior. Privesc cu lăcomie, imaginile mă hrănesc - se repetă povestea lui Icar, povestea zborului eşuat. Îmi notez anumite lucruri, însă renunţ atunci când văd că pe S.P. îl stânjeneşte.
Le ghicesc actorilor plăcerea jocului. Regizorul îi motivează, le cere delimitări clare, limpezimea gândului. Le cere să fie mai jucăuşi.
Mă sună boss-ul acuzându-mă, mai în glumă, mai în serios că pierd vremea la repetiţii. Eu ripostez că nu, ba dimpotrivă, o câştig. Cum să înţeleg teatrul dacă mă izolez într-un birou (aş fi vrut să scriu într-un turn de fildeş)?!
Întoarsă la sediul TNRS rog o practicantă să lege textele pentru spectacolele-lectură - muncă ingrată, dar necesară. Apoi, seara, în birou, atmosfera e exuberantă - leac împotriva oboselii. Se parafrazează, se delirează... în grup. Condensare, comprimare, euforie generală.
Târziu, în noapte, ospăţul din Saună - cu râsete de copil răzbătând din curtea teatrului, cu discuţii (aproape) filosofice, cu o doză bună de generozitate, dar şi de mister, de ireal, ca o mostră din laboratorul de Festival.
PS: Boss-ul e Constantin Chiriac, directorul Festivalului.
Descarcă programul FITS 2009 aici.