Cel mai mare festival de film al lumii nu e scutit de politică. De altfel, în treacăt fie spus, pe Croazetă va veni şi Alexandra Kerry, fiica lui John Kerry, candidatul republican la prezidenţialele americane. Ea a făcut un scurtmetraj, selecţionat într-o secţiune specială, nu cea în care concurează Cătălin Mitulescu.
La comentarii politice a fost provocat şi Quentin Tarantino, preşedintele juriului, dar acesta n-a muşcat nada care i s-a întins. I s-a cerut părerea în legătură cu Fahrenheit 9/11 de Michael Moore, film despre politica lui George Bush. Tarantino a ripostat spunând că nu se cade să comentezi filmele înainte să fie măcar proiectate.
Dator să dea explicaţii pare că s-a simţit însă iranianul Abbas Kiarostami, care în 10 on Ten (din secţiunea Un certain regard) participă cu un documentar despre cum a realizat Le Goût des cerises şi mai ales Ten, film care la Cannes a provocat multe discuţii. Kiarostami e conştient de ce unii i-au contestat filmul - au considerat teribil de plictisitoare secvenţele filmate cu camera digitală fixată pe bordul unei maşini. De aceea se pare că a făcut acest film doar pentru a se explica. Împărţit în 10 capitole, documentarul rezumă de fapt o ars poetica, Kiarostami şofează în timp ce povesteşte ce mari satisfacţii i-a adus camera digitală şi cât de aproape se simte acum de scriitorii care n-au nevoie de artificii şi complicaţii tehnice pentru a-şi face treaba. Probabil că cei care s-au plictisit la Ten s-au plictisit mult mai mult la 10 on Ten (dacă s-au mai încumetat).
Cel mai bun film văzut până acum mi se pare de departe italianul Le conseguenze dell’amore de Paolo Sorrentino, din Competiţia Oficială. Un fals film poliţist, care pe alocuri citează din Moarte la Veneţia sau Blow-up, un film aparent frigid, dar de o mare sensibilitate intrinsecă, ce nu se revelează decât la final, când eroul, fost mafiot cincuagenar, singur şi plictisit, e ucis. Ştergând razant kitschul cu pretenţii intelectuale, încorporând la limită montajul rapid, muzică de ultim răcnet, maşinile scumpe, filmul lui Sorrentino ascunde în spatele armăturii poliţiste o structură mult mai apropiată de Dürrenmatt sau Max Frisch (nu degeaba acţiunea se petrece în Elveţia).
Un film precum cel de mai sus a readus soarele pe Croazetă. După o zi sumbră şi rece, vremea bună şi-a scos ochelarii de soare. E bună de văzut o felie de soare, fie şi între două proiecţii.
Deplasare efectuată cu sprijinul S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ - ASIROMS.A.