Tânărul cineast român Cătălin Mitulescu a primit sâmbătă seară distincţia supremă, Palme d’or, pentru scurtmetraj, aducând încă un premiu României după ce Corneliu Porumboiu a luat premiul al doilea la Cinéfondation. Emoţionat, Cătălin Mitulescu, autorul filmului Trafic, a dorit să mulţumească în româneşte familiei şi echipei, fără de care filmul n-ar fi fost aşa de bun.
Juriul celor două secţiuni unde au fost premiaţi românii a fost prezidat de Nikita Mihalkov. Au fost o mare bucurie şi o mare surpriză. Presupoziţiile noastre exprimate în corespondenţa precedentă s-au confirmat.
Premiile s-au dat, cu o singură excepţie, orbeşte, urmând însă de fapt sinuoasele curbe ale politicii. Fahrenheit 9/11 de Michael Moore a luat Palme d’or-ul, deşi Quentin Tarantino spunea că nu îl interesează politica. Chiar dacă e împotriva lui Bush, documentarul tot un film politic e. El a primit şi Premiul FIPRESCI, adică cel al criticilor de film, care şi ei au hotărât după criterii politice. Marele Premiu al Juriului a revenit coreanului Park Chan-Wook, autorul lui Old Boy, un film alert şi bine făcut, dar nu de acelaşi nivel şi eleganţă ca Diario de motocicleta de Walter Salles, film care, surprinzător, n-a luat absolut nici un premiu, nici măcar de interpretare masculină, unde a fost preferat un copil de 12 ani, Yagira Yuya, protagonist în Nobody Knows de Kore-Eda Hirokazu. Copilul nici nu mai era la Cannes, pentru că avea examen la şcoală. Şi la interpretare feminină premiul i s-a dat cu ochii închişi lui Maggie Cheung, interpretă ternă într-un film neizbutit, Clean, de Olivier Assayas. Premiul Juriului a fost primit de un film care aici a avut prea puţini susţinători, pretenţiosul Tropical Malady de Apichatpong Weerasethakul, şi acelaşi premiu l-a primit şi actriţa Irma P. Hall, rol secundar în The Ladykillers, film al fraţilor Coen. Premiul de regie i-a revenit lui Tony Gatliff, deşi acesta n-a dat dovadă de calităţi regizorale deosebite în filmul Exile. Probabil că juriul, acordând Palme d’or pe criterii pur politice, a considerat că trebuie să-l distingă pe cineastul ţigano-algerian, care făcea un film autobiografic prin intermediul a doi eroi, care, în drumul lor spre Algeria, fac cunoştinţă cu dezmoşteniţii epocii contemporane. Singurul premiu justificat estetic şi apolitic al competiţiei oficiale a fost cel de scenariu primit de Agnes Jaoui şi Jean-Pierre Bacri, pentru Comme une image. Până la articolul final despre Cannes-ul acestui an păstrăm dezamăgirea că politica a intrat bine de tot în mecanismele artei celei mai înalte (Cannes-ul e cel mai mare festival de film), dar şi cu impresia că Tarantino, mare cinefil, a dat impresia până la urmă că a vrut să-şi bată joc şi să dea premiile pe invers.
Deplasare efectuată cu sprijinul S.C. ASIGURAREAROMÂNEASCĂ - ASIROMS.A.