iunie 2009
Festivalul Național de Teatru 2009
Cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru poartă amprenta selecţionerului său, criticul de teatru Cristina Modreanu şi include, ca în fiecare an, o selecţie din cele mai bune spectacole din România şi o listă scurtă de debutanţi, acei artişti care vor face viitorul teatrului românesc.

Pentru a sărbători Anul Ionesco, o secţiune specială este dedicată celebrului dramaturg. În cadrul acesteia poate fi urmărită şi singura producţie din străinătate prezentă în Bucureşti în acest an, cu sprijinul Institutului Francez: La cantatrice chauve în regia lui Jean Luc Lagarce, producţie a Companiei Les Intempestifs. Tot în încercarea de a păstra, în ciuda dificultăţilor financiare din acest an, dimensiunea internaţională pe care Festivalul Naţional de Teatru a căpătat-o la ultimele ediţii, programul ediţiei din 2009 va cuprinde o serie de proiecţii de filme cu spectacole de teatru, documentare sau portrete de artişti din lume.

O altă noutate a acestei ediţii este prezenţa în festival a unei secţiuni denumită Opera Revival, care include cinci spectacole de operă realizate în acest an de reputaţi regizori de teatru şi care au implicit o mare doză de teatralitate. Cum însă deplasarea unui spectacol de operă este extrem de dificilă, ele se vor juca în propriile spaţii, dar ca spectacole selectate în FNT. Miza acestei secţiuni este aceea de a atrage atenţia asupra unei mişcări importante din ultima vreme care a început să ducă la revitalizarea spectacolului de operă prin colaborarea cu oameni de teatru, aşa cum se întâmplă de mult în teatrul lumii. FNT va organiza o deplasare a unui grup de critici de teatru şi jurnalişti pentru vizionarea acestor spectacole şi comentarea lor.

Programul este completat, ca de obicei, cu o serie de alte evenimente: conferinţe, lansări de publicaţii şi dezbateri cu teme de actualitate, festivalul căutând să ofere în continuare o platformă de prezentare, dezbatere şi conectare la teatrul timpului nostru.

Cea mai importantă acţiune, în această direcţie, va fi organizarea unei serii de prezentări şi discuţii organizată în colaborare cu Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru sub titlul general "Teatrul românesc după 20 de ani - deschideri, personalităţi, influenţe, tendinţe", la care sunt invitaţi să contribuie profesionişti ai breslei teatrale, urmând ca o selecţie din lucrările prezentate să fie publicate ulterior într-un volum bilingv.


*****

Programul Festivalului Naţional de Teatru, 2009


Romanian Showcase 2

Casa Zoikăi de Mihail Bulgakov, regia Alexandru Tocilescu; Teatrul de Comedie, Bucureşti

Cântăreaţa cheală de Eugène Ionesco, regia Alexandru Dabija; Teatrul German de Stat, Timişoara (Ionesco Event)

Cîntăreaţa cheală de Eugène Ionesco, regia Tompa Gábor; Teatrul Naţional "Lucian Blaga", Cluj (Ionesco Event)

Cum traversează Barbie criza mondială de Mihaela Michailov; regia Alexandra Badea, Teatrul Naţional "Mihai Eminescu", Timişoara

Epopeea lui Ghilgameş, scenariul şi regia Dragoş Galgoţiu; Teatrul Odeon, Bucureşti

Frumos de Jon Fosse, regia Vlad Massaci; Teatrul "Toma Caragiu", Ploieşti

Furtuna de William Shakespeare, regia Cristi Juncu; Teatrul "Toma Caragiu", Ploieşti

Ioana şi focul de Matei Vişniec, regia Cătălina Buzoianu; Teatrul de Comedie, Bucureşti

Krum de Hanoch Levin, regia Cristian Theodor Popescu; Teatrul Naţional, Tg. Mureş

Lapte negru de Vasili Sigariev, regia Claudiu Goga; Teatrul Dramatic "Sică Alexandrescu", Braşov

Lear de William Shakespeare, regia Andrei Şerban; Teatrul Bulandra, Bucureşti

Lucia patinează de Laura Sintija Cerniauskaite, regia Radu Afrim; Teatrul "Andrei Mureşanu", Sf. Gheorghe

Moartea lui Danton de Georg Buchner, regia Mihai Măniuţiu; Teatrul Maghiar de Stat, Cluj

Omul pernă de Martin McDonagh, regia Radu Afrim; Teatrul "Maria Filotti", Brăila

poimâine alaltăieri de Gianina Cărbunariu, regia Gianina Cărbunariu; Teatrul Mic, Bucureşti

Povestea de iarnă după William Shakespeare, regia Alexander Hausvater; Teatrul Naţional "Mihai Eminescu", Timişoara

Psihoză 4.48 de Sarah Kane, regia Mihai Măniuţiu; Teatrul Naţional "Lucian Blaga", Cluj

Psihoză 4.48 de Sarah Kane, regia Răzvan Mureşan (ex-debut în FNT!); Teatrul Naţional "Lucian Blaga", Cluj

Sinucigaşul de Nikolai Erdman, regia Felix Alexa; Teatrul Naţional, Bucureşti

Trei surori de Anton Pavlovici Cehov, regia Ada Lupu; Teatrul Naţional "Mihai Eminescu", Timişoara

Trei surori de Anton Pavlovici Cehov, regia Tompa Gábor; Teatrul Maghiar de Stat, Cluj


Premieră în FNT

a href="http://agenda.liternet.ro/cronici/turandot.html">Turandot, după Carlo Gozzi, regia Andryi Zholdak, scenografia Dragoş Buhagiar, Teatrul Naţional "Radu Stanca", Sibiu


Debut în FNT

Concreţii, după Vladimir Sorokin, regia Alexandru Mihăescu; Teatrul LUNI de la Green Hours

Faceţi loc! de Mihaela Michailov, regia David Schwartz; Teatrul LUNI de la Green Hours

Hippioţi şi bolşevici de Amiel Gladstone, regia Felix Crainicu; Teatrul Arca, Club La Scena

Pool. No water de Mark Ravenhill, regia Alexandru Mihăescu; Teatrul German de Stat, Timişoara

România! Te pup de Bogdan Georgescu, regia David Schwartz; Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri", Iaşi


Focus 1: Ionesco Event

Cântăreaţa cheală, regia Alexandru Dabija; Teatrul German de Stat, Timişoara

Cântăreaţa cheală, regia Tompa Gábor; Teatrul Naţional "Lucian Blaga", Cluj

Dezbatere - moderator George Banu

La cantatrice chauve, regia Jean Luc Lagarce; Coproducţie a: Nouveau théâtre - Centre dramatique national de Besançon, Théâtre de la Roulotte, Espace Planoise

Lansare de carte - Teatrul absurdului de Martin Esslin, traducerea Alina Nelega Cadariu


Focus 2: Opera Revival - spectacole jucate la sediu

Evgheni Oneghin, regia Ion Caramitru, Opera Naţională, Bucureşti

Gianni Schicchi, regia Silviu Purcărete, Opera Naţională, Cluj

Macbeth, regia Petrică Ionescu, Opera Naţională, Bucureşti

Orfeu şi Euridice, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, Bucureşti

Othello, regia Mihai Măniuţiu, Opera Naţională, Cluj


Focus 3: Film / Theatre

Proiecţii în nocturnă de filme de teatru / spectacole, biografii de creatori etc.


Focus 4: Conferences / Debates

Aleks Sierz - In yer-face theatre (New Writing for the Theatre in Britain Today)

George Banu - titlu în pregătire (Ionesco Event)

Richard Schechner - A 3 day presentation

Dezbatere: Teatrul românesc după 20 de ani: deschideri, personalităţi, influenţe, tendinţe - în colaborare cu AICT - secţia română


Lansare de carte

Introducere în teoria "performance-ului" (titlu provizoriu) de Richard Schechner, traducerea Ioana Ieronim

Teatrul absurdului de Martin Esslin, traducerea Alina Nelega Cadariu (Ionesco Event)

Teatrul postdramatic de Hans Thies Lehmann, traducerea Victor Scoradeţ

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus