Videograme dintr-o revoluţie, în topul Cahiers du Cinéma al celor mai subversive filme

În numărul său pe lunile iulie-august 2009, prestigioasa revistă Cahiers du Cinéma publică un top de zece poziţii consacrat celor mai subversive filme din întreaga istorie a cinematografiei. Printre acestea se numără şi filmul-eseu Videograme dintr-o revoluţie, realizat de Andrei Ujică şi Harun Farocki în 1992.

După cum spune Nicole Brenez prezentând topul, revista şi-a ales ca motto întrebarea retorică "Poate dialectica să spargă zidul de cărămidă?". În fiecare lună sunt alese zece personalităţi şi o temă. Cele zece personalităţi alcătuiesc un "Consiliu de Insecuritate". Rezultatele sunt aşezate în revistă în ordine cronologică, deci ideea de top nu presupune un clasament. Singura cerinţă este ca votanţii să redacteze şi o frază justificativă pentru alegerea făcută. Ideea acestor topuri (în numărul următor va fi publicată lista celor mai bune zece filme despre curaj) este de a da o replică voturilor de pe site-ul de specialitate imdb.com şi box-office-ului (care nu trădează calitatea cât cantitatea), opunându-le preferinţele unor cunoscători.

Titlul topului e şi el subversiv, nu doar lista - Top of the Pops 3000 Anti-IMDB.

Videograme dintr-o revoluţie / Videogramme einer Revolution, realizat de Andrei Ujică şi Harun Farocki în 1992, a fost considerat cel mai subversiv film din istorie de către cineastul argentinian Mauro Andrizzi. Iată cum justifică Mauro Andrizzi alegerea sa: "Revoluţia, în direct. Cum să faci o revoluţie cu ajutorul televiziunii. Un bun exemplu pentru folosirea web-ului. Cel mai bun moment al filmului: figura lui Ceauşescu surprinsă de aparatul de filmat al televiziunii oficiale, în momentul în care oamenii încep să se anime în faţa Comitetului Central. Nicio imagine cu mulţimea, doar faţa lui împietrită, holbându-se nu se ştie unde. Apoi, camera filmează cerul şi tot ce înregistrează sunt cerul şi strigătele. Cinema pur. Revoluţia, în direct."

Celelalte filme care alcătuiesc împreună cu Videograme dintr-o revoluţie acest top sunt:
Kinoglaz (URSS, 1924) de Dziga Vertov (votat de Jorge Amaro, brutar, Portugalia)
Fericire (URSS, 1934) de Aleksandr Medvedkin şi Salò (Italia, 1975) de Pier Paolo Pasolini (votate de Hamé, muzician, scriitor, cineast, Franţa)
Ryakushô renzoku shasatsuma / A.K.A. Serial Killer (Japonia, 1969) de Masao Adachi (votat de Go Hirasawa, istoric de film, Japonia)
Daddy (Franţa / Marea Britanie, 1973) de Niki de Saint-Phalle şi Peter Whitehead (votat de Peter Whitehead, cineast, romancier, Marea Britanie)
Epileptic Seizure Comparison (SUA, 1976) de Paul Sharits (votat de Federico Rossin, critic de cinema, Italia)
You Killed Me First (SUA, 1985) de Richard Kern (votat de Richard Hell, cântăreţ şi scriitor, SUA, după ce nominalizase alte trei titluri memorabile: Le diable probablement de Robert Bresson, Gummo de Harmony Korine, Flaming Creatures de Jack Smith şi Empire de Andy Warhol)
The Last Temptation of Christ (SUA, 1988) de Martin Scorsese (votat de Mounir Fatmi, artist plastic şi video, Maroc)
un speech al lui Stephen Colbert din 2006 (se găseşte aici), votat de Adrian Martin, critic şi profesor, Australia
1/48" (Mexic, 2008) de Jorge Lorenzo Flores Garza (votat de Alexandre Horwath, director Filmuseum, Austria)

"Prezenţa într-un Top Ten din toată istoria filmului reprezintă după părerea mea un fel de canonizare la vârf a Videogramelor..., după ce devenise de mult un titlu de referinţă şi intrase în repertoriul clasic internaţional", a declarat Andrei Ujică pentru HotNews.ro.

Fost textier al trupei Phoenix, Andrei Ujică locuieşte de mulţi ani în Germania. El este autorul filmului documentar Out of the Present, considerat un film-cult. Se află în lucru cu un nou film, care va închide o trilogie consacrată comunismului, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu.

Videograme dintr-o revoluţie este un film-eseu ce reţine momentele cele mai importante ale revoluţiei din decembrie 1989. Văzut azi, dă impresia unei capsule a timpului, nu doar pentru că reţine momentele memorabile ale acelor zile şi pentru că arată cât de important e rolul imaginii în lumea în care trăim, dar şi pentru că, paradoxal, cu fiecare an care trece face ca revoluţia să pară tot mai uşor de înţeles.