Classic Corner (12) - Videograme dintr-o revoluţie

Un prieten mi-a adus filmul lui Harun Farocki şi Andrei Ujică pe DVD. Îmi doream tare mult să-l urmăresc înainte de TIFF. La Cluj va fi proiectată ultima realizare a lui Andrei Ujică, Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, un film de trei ore care închide trilogia despre comunismul european, o trilogie la care autorul român a lucrat de la începutul anilor '90 încoace (în afara acestor două filme, din trilogie mai face parte Out of the Present, despre care am vorbit într-o relatare de la Festivalul Astra 2009). Voiam ca la data începerii TIFF-lui să fi văzut Videogramele, pentru a avea o imagine completă a viziunii lui Andrei Ujică despre Ceauşescu şi despre România ultimelor sale zile.

Videograme dintr-o revoluţie leagă o serie de imagini care pot face înţeleasă Revoluţia, ca eveniment mediatic şi ca fenomen social. Cu toate că documentarul poate fi şocant prin mărturiile pe care le arată şi prin haosul universal pe care-l relevă, interesul major al filmului este altul: Videogramele vorbesc în primul rînd despre rolul media (al TVR în acest caz) în conturarea Revoluţiei aşa cum a ajuns ea să arate din 21 decembrie încoace. Ca substrat, ca angajament discursiv, Videogramele pe asta insistă. Pe prezenţa camerei de filmat în toate punctele fierbinţi ale globului, odată ce o cameră de filmat a putut fi folosită, pe înregistrarea tehnicilor şi tehnologiile de distrugere în plină acţiune. Problema în acest caz, însă, ţine de faptul că însăşi Televiziunea devine vehiculul tehnic şi tehnologic al uciderii maselor, din cauză că se instituie drept garant al libertăţii oamenilor şi în ideea asta începe să răspîndească haos în ţară - transmite informaţii eronate şi, în acelaşi timp, cere populaţiei să se sacrifice pentru undele de libertate pe care ea le răspîndea în eter.

Vedem în documentar şuvoiul de "comunicate către popor" transmise din studiourile televiziunii, în timp ce afară mitralierele răpăiau în cadenţă. Mesajele transmise de angajaţii televiziunii - alea care înseamnă la sacrificiu, - ating paroxismul: un domn ajunge să spună că e vremea ca sportivii noştri medaliaţi să îşi arate în sfîrşit dragostea pentru ţară şi, în virtutea disponibilităţii lor la efort fizic superior omului de rînd, să coboare în faţa TVR, să devină utili; un crainic de televiziune roagă poporul să nu lase Televiziunea de izbelişte, să ia exemplul lor (al angajaţilor, care lucrează pentru libertatea poporului) şi să fie conştient că orice sacrificiu merită făcut. Şi apropo de teroriştii care inundau România, e o discuţie emblematică între un ofiţer de armată şi unul de la Interne. Ambii erau în Televiziune, încercau să culeagă informaţii din teritoriu şi, concomitent, încercau să coordoneze mişcările de trupe în teritoriu. Ofiţerul de armată află că ar fi fost doborîte cîteva elicoptere suspecte. Ofiţerul miliţiei spune cu jumătate de glas că e o nebunie, că elicopterele nu puteau fi decît ale armatei sau ale miliţiei şi că cei care au tras asupra elicopterelor tre' să fie duşi (cu pluta) dacă insistă pe ideea existenţei teroriştilor.

Videogramele încep cu povestea şi cu mesajul pe care le rosteşte o femeie rănită în timpul demonstraţiilor din Timişoara. Starea ei fizică şi povestea pe care o spune conturează o abordare a umanului pe care secvenţele viitoare doar o vor detalia: vedem angajamentul, credinţa (într-un fel inocenţa) celor prinşi în cauza libertăţii, simţim barbaria celor puşi să oprească manifestarea dorinţei de libertate a populaţiei; secvenţele viitoare vor aduce în plus barbaria reprezentanţilor populaţiei, a celor care trebuie să facă dreptate în noua ordine pe cale de a se institui. În această latură a demersului, filmul subliniază cum angajamentul şi nevoia de libertate, ţelurile comune ale manifestanţilor, pot transforma indivizii în mase care din senin instituie istoria şi o mişcă. Însă vedem şi cum omul se transformă în fiară, cum lipsa lucidităţii şi a autocontrolului dezumanizează. Civilizaţia dispare atunci cînd cei arestaţi în numele poporului - fie că arestaţii sînt închipuiţi agenţi ai Securităţii, fie că e vorba de adevăraţi ofiţeri ai Securităţii sau chiar de Nicu Ceauşescu, cei din urmă aduşi în direct la televiziune - devin saci de box şi obiecte de batjocură în mîinile reprezentanţilor poporului.

Cînd am vorbit despre The Hurt Locker puneam în balanţă diferenţa dintre ceea ce filmul încearcă să construiască - o idee a ceea ce înseamnă frontul în Orientul Mijlociu, - şi ceea ce putem vedea într-un documentar precum No End in Sight - haosul creat de deciziile luate de americanii care conduc teatrul de operaţiuni. Dacă alăturăm Videogramelor un film de ficţiune, Hîrtia va fi albastră, putem discuta în aceeaşi termeni despre cele două proiecte româneşti, în relaţie cu Revoluţia din 1989.