E antrenant să vezi cum James Gray încearcă să aducă întreg universul citadin al poveştii în acord cu poezia sufletelor angajate în istoria de pe ecran. New York-ul e filmat în relanti şi e redat în secvenţe-interludii care leagă întîlnirile personajelor. New York-ul nu e doar un cadru pentru poveste, ci e un spaţiu căruia camera de filmat îi dă viaţă pentru a putea susţine frămîntările personajelor. Leonard, jucat de Joaquin Phoenix, caută să se restabilească psihic după o dragoste pierdută din cauză că, odată ce au efectuat un test genetic, cei doi iubiţi au ieşit incompatibili în ceea ce priveşte şansele de a avea copii sănătoşi. Părinţii lui Leonard (interpretaţi de Isabela Rossellini şi de Moni Moshonov) sînt activi în procesul său de însănătoşire, ceea ce, ca de obicei, complică totul. După tentative repetate de suicid, Leonard pare că va intra pe un făgaş liniştit odată ce răsar mugurii unei noi iubiri intense. Pe ea o cheamă Michelle (Gwyneth Paltrow), însă e îndrăgostită de un coleg dintr-o firmă de avocatură, Ronald, care-i căsătorit şi are copii. Aşa că ea nu vrea mai mult decît prietenia lui Leonard. Cel puţin o vreme. În timp ce o iubeşte pe Michelle, Leonard dezvoltă o relaţie cu Sandra (Vinessa Shaw), iar legătura celor doi e cu substrat: dincolo de faptul ca Sandra îl iubeşte pe Leonard, familiile lor vor să închege o afacere împreună, unind firmele pe care fiecare în parte le deţine.
Nu vă faceţi griji, nu e vorba de o telenovelă - deşi, cel puţin în încercarea de a schematiza raporturile dintre personaje, aşa pare. Two Lovers evită melodramatismul. Personajele trăiesc cu înflăcărare situaţiile în care se află, însă nu-şi pierd definitiv raţiunea. Ceea ce transformă toată încrengătura asta amoroasă într-un joc: dacă sentimentele ar doborî raţiunea necontenit, ceea ce am vedea pe ecran ar fi acţiuni disperate. Însă nu de disperare avem parte, ci de un fel de joc în care întotdeauna există o rezervă, în aşa fel încît fiecare personaj în parte să nu sucombe, să nu se prăbuşească total. Doar pentru Sandra nu e aşa. Ea iubeşte sincer, înţelege şi se dăruieşte; ea nu-şi dublează amorul. De aceea filmul devine cu adevărat apăsător după sfîrşitul proiecţiei, cînd realizezi că, în fapt, singurul personaj cu adevărat minţit e Sandra. În acelaşi timp, pentru toţi ceilalţi lucrurile se aşează doar aparent, momentan, fiindcă rămîn în urmă monştri serioşi care trebuie înfrînţi.
Filmul stă bine datorită interpretărilor. Joaquin Phoenix e extrem de convingător, mai repede ai spune că se joacă pe sine, un om tulburat în viaţa de zi cu zi, decît că a construit un caracter de la zero. Mi-e greu să cred că pasiunea cu care a intrat în pielea acestui personaj nu-l va întărîta în viitor, încît să revină asupra deciziei de a renunţa la actorie (pentru a se dedica muzicii rap, sub manageriatul lui Sean Combs). Gwyneth Paltrow traversează precis emoţii diverse - cînd e zglobie şi high, cînd e depresivă şi suferă intens, cînd e raţională şi îşi urmează chemarea sufletească -, oferind o mostră de talent veritabil. Vinessa Shaw încheagă un portret uman cald şi delicat.
Odată ce aţi văzut filmele lui Wong Kar-wai (în special In the Mood for Love, 2046 şi Chungking Express), căutările estetice ale lui James Gray (lirismul urban de care vorbeam mai sus) nu sînt o surpriză. Nici caruselul amoros din poveste nu e o noutate în cinematografie. Tot filmul aţi putea avea o senzaţie de déjà-vu, ca urmare a pastişelor stilistice după Wong Kar-wai. Şi, în acelaşi timp, fiindcă triunghiuri amoroase au mai poposit prin cinemauri, veţi putea intui finalul poveştii. Sînt şi cîteva secvenţe total exagerate - de exemplu, Leonard şi Michelle fac dragoste pe acoperişul blocului în care locuiesc, cîteva zile după ce fata suferă un avort spontan -, astfel că din perspectivă realistă filmul e greu de crezut. Two Lovers rămîne, totuşi, un film care merită văzut, un film interesant ca fabulă despre viaţă. Prin problema morală pe care o lasă deschisă la final, Two Lovers nu e un film pe care să-l uitaţi rapid.