Classic Corner (04) - 2001: A Space Odyssey

Chiar dacă nu a nimerit exact imaginea Pămîntului din cosmos (se-ntîmpla înainte ca ruşii sau yankeii să trimită imagini din afara atmosferei terestre), filmul acesta rămîne extrem de tulburător prin frumuseţea cadrelor din spaţiu şi extrem de incitant prin teoriile pe care le sugerează pe marginea naşterii civilizaţiei terestre. E un film aparte fiindcă povestea nu e atît zisă, narată tradiţional, cît expusă, trimisă spre simţurile privitorilor prin muzică şi prin efecte sonore şi vizuale. Cuvintele nu arată mai nimic, totul e imagine ajutată de sunet, sensul se naşte prin montaj. E un vals copleşitor, al omului cu trecutul său, al omului cu spaţiul extraterestru, al omului cu necunoscutul. Nu ştim dacă drumul spre Jupiter e atît de psihedelic precum în film, însă, pînă să ajungem să vedem, formula lui Kubrick e cea mai percutantă dintre toate cele imaginate de creatorii de science-fiction de la Hollywood.

Odată ce tehnologia a avansat pe pămînt, oamenii de ştiinţă au putut pleca spre lună, unde au descoperit un monolit pereche cu un altul aflat pe pămînt. Monolitul ar putea fi izvorul înţelegerii şi cunoaşterii de pe pămînt. Poate a fost plantat de o civilizaţie străină pentru a supraveghea mediul terestru. Sau pentru a marca evoluţia gîndirii ştiinţifice pe Terra. Cert e că monolitul de pe lună rezona cu un alt obiect aflat pe Jupiter. Iar în 2001, cu căpitanul Dave Bowman la bord, asistat de computerul ultra-inteligent şi dotat cu conştiinţă HAL 9000, nava Discovery porneşte spre Jupiter pentru a afla ce se ascunde în spatele monoliţilor deja descoperiţi. O aventură întru aflarea originilor inteligenţei omeneşti şi pentru a scruta posibilităţile de evoluţie ale conştiinţei de sine, o precizare a raportului dintre om şi maşină, o pagină autentică de cinema.

2001: A Space Odyssey (1968) e un SF interesat de verosimilitatea experienţei oferite. Filmul reproduce imponderabilitatea specifică existenţei cosmice şi şterge sunetele odată ce aventura se mută de pe pămînt în spaţiu. Doar Requiem-ul lui Georg Ligetti ne scoate din visare, atunci cînd cercetătorii de pe ecran se apropie de un monolit. În rest, staţi liniştiţi în fotolii, dacă Stanley Kubrick nu a spus că în 2012 va fi sfîrşitul lumii, cu siguranţă nu va fi, oricît de mult ar vrea asta Roland Emmerich în filmul 2012 şi cu toate că mayaşilor li s-a tăiat firul istoriei în acel an. Încă nu am ajuns pe Jupiter, aşa că profeţia lui Kubrick trebuie extinsă cîteva sute de ani. Apoi mai vedem ce vrea şi Emmerich.