Cea mai tare legendă urbană românească din anii '80 şi până azi (3) - Amintiri din Epoca de Aur

Amintiri din Epoca de Aur 1: Tovarăşi, frumoasă e viaţa! rulează începând de vineri, 25 septembrie 2009, în cinematografele din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Constanţa, Timişoara, Bacău şi Piteşti.

Seria Amintiri din Epoca de Aur ecranizează cele mai cunoscute legende urbane din România comunistă. Concomitent cu debutul filmului în cinematografe, realizatorii Amintirilor au lansat concursul Cea mai tare legendă urbană românească din anii '80 şi până azi.

Trimiteţi legendele voastre la adresa [email protected] cu titlul CONCURS DE LEGENDE URBANE pînă pe 20 octombrie 2009. Cea mai tare poveste trimisă de voi ar putea să devină, la rândul ei, film."

Detaliile concursului se găsesc pe site-ul filmului, www.amintiridinepocadeaur.ro, acolo unde vor fi publicate şi legendele trimise de participanţi.

Povestea este despre o familie nevoiaşă din Paşcani care avea rude în America. Se zice că un văr care fusese marinar se însurase la un moment dat cu o româncă din Florida şi se stabilise acolo. Trecuseră anii şi de acum vărul din America era bunic.

Prin anii '80, înrăutăţindu-se situaţia cu mâncarea în România, vărul a început să trimită pachete celor de acasă. Punea el acolo ce credea că nu se strică pe vapor: biscuiţi, ciocolată, ness, bomboane, bubble gum dar şi cărticele de colorat, pixuri şi alte mărunţişuri.

Pentru cei din România cadourile erau fenomenale şi se străduiau să se bucure de ele cât mai mult timp: tăiau lamele de gumă în trei ca să le rămână pe mai multe zile, din ness luau câte o linguriţă ca să îmbunătăţească nechezolul, o pătrăţică de ciocolată se mânca împreună cu o jumătate de pâine ca să ţină mai mult şi tot aşa.

De fiecare dată, ruda din America punea în pachet şi o scrisoare scrisă de copii sau nepoţi către verii lor din Paşcani, căci vărul din America era foarte patriot, îşi învăţase toţi nepoţii româneşte şi le vorbea de România ca de ţara lor. Copiii americani povesteau cum e pe la ei, ce-au mai făcut pe la şcoală, prin vacanţe, din astea.

Autorităţile comuniste din România deschideau pachetele şi controlau să vadă dacă nu existau materiale subversive. De obicei, cadourile alimentare şi jucăriile ajungeau la destinatari în câteva zile de la sosire, însă scrisorile erau reţinute până când se verificau amănunţit să nu conţină mesaje secrete periculoase pentru regimul comunist. Câteva săptămâni mai târziu, fără explicaţii suplimentare, familia din Paşcani primea şi scrisorile care fuseseră în pachet şi care de regulă descriau întreg conţinutul pachetului, să ştie familia din România dacă vameşii sau securiştii au furat din biscuiţii trimişi lor sau nu.

De regulă, vărul din America trimitea cantităţi mici, să nu bată la ochi, dar odată în pachet a sosit, alături de biscuiţii şi ciocolata tradiţionale, un borcan foarte mare de ness. S-au mirat rudele din Paşcani, dar, în lipsa scrisorii explicative, au mulţumit în gând vărului din America că a fost mai generos şi şi-au văzut de treabă.

Două luni mai târziu, când terminaseră de mult de consumat tot ce primiseră, le-a venit şi scrisoarea. De data asta nepoţii aduceau vestea tristă că vărul din America a trecut în nefiinţă. Iar ultima lui dorinţă a fost să fie incinerat, iar cenuşa trimisă rudelor, să fie îngropată în pământul natal. Verii din America s-au gândit ei cum să trimită cenuşa şi până la urmă le-a venit ideea să o expedieze într-un borcan mare de ness.