Ziua a 3-a Anim'est, 2009 - După douăzeci de ani. Filme cenzurate, filme interzise

În ziua a doua de Anim'est am vrut să văd neapărat selecţia După douăzeci de ani, a scurtmetrajelor româneşti de animaţie cenzurate sau interzise în anii '80. Proiecţia mi s-a părut o idee excelentă şi o ocazie absolut rară. Filmele (totul nu durează mai mult de o oră) sînt curajoase şi foarte conectate la ceea ce se întîmpla în acei ani în animaţia occidentală, pe alocuri complicate pentru un ochi tînăr, care nu a mai văzut producţii Animafilm. E greu mereu să identifici motivul pentru care au fost cenzurate sau interzise. Cred că nici nu e bine să le priveşti cu acest ochi, să încerci să găseşti adevărata cheie de lectură, căci rişti să ratezi filmul cu adevărat şi să intrii într-un mecanism al absurdităţii aparatului dictatorial şi al cenzurii: muşcata roşie prezentă într-un cadru al filmului Tocirea din 1985, de exemplu, a făcut ca întreg filmul să dispară, după cum a povestit după proiecţie chiar regizorul filmului, Radu Igaszag. De ascultat atent muzica acestor scurtmetraje - realizată în cea mai mare parte de Octavian şi Erica Nemescu (aceasta din urmă, inginer de sunet).

Fiecare scurtmetraj are stilul lui şi diferă total de cele dinainte: Casa lui Zeno Bogdănescu (1984) apare într-un an-cheie al demolărilor bucureştene. E un film despre mutilarea memoriei şi arhitectura comunistă care se aşază peste tot trecutul. Vizionarea acestui scurtmetraj m-a dus cu gândul la o carte-album extraordinară, apărută recent la Editura Compania: Bucureşti-arhipelag. Demolările anilor '80: ştergeri, urme, reveniri, de Cristian Popescu.

În filmul Statuia al lui Olimpiu Bandalac, din 1983, statuia grecească este modificată, retuşată, mutilată pînă cînd devine un obiect kitsch şi, mai mult decît atît, pierde orice element al puterii. Conducătorul nu mai priveşte peste ceilalţi, mîna ridicată în sus cade într-o parte, odată cu umerii care pierd şi ei din celebra proporţie de aur a statuii greceşti. Conducătorul e urîţit, umanizat, ezitant. Şi acest scurtmetraj, m-a dus cu gândul spre ceva, un interviu cu artistul Ion Grigorescu, în care artistul povesteşte despre tripticul interzis pe care i l-a făcut dictatorului în 1980 - în care Ceauşescu este pur şi simplu om, fără a fi nici un pic idealizat. Ceva din portretul dictatorului lui Grigorescu se regăseşte şi în filmul lui Olimpiu Bandalac.

Dacă nu le-aţi văzut ieri, o puteţi face astăzi, 4 octombrie 2009, de la ora 18.00, la Cinema Union, în Ziua a 3-a de Anim'est 2009.

Tocirea - Radu Igazsag, 1985
Casa - Zeno Bogdănescu, 1984
Arena - Zoltan Szilagyi, 1982
Monolog - Zoltan Szilagyi, 1983
Statuia - Olimpiu Bandalac, 1983
Trei pilule greu de înghiţit - Ştefan Anastasiu, 1980
Galileo Galilei - Mihai Bădică, 1984.