După 20 de ani... soldatul mărşăluia, mărşăluia, mărşăluia

După-amiaza de 3 octombrie 2009 a început la Cinema Union cu şapte scurt-metraje româneşti produse între anii 1980-1985 care au fost cenzurate atunci din cauze incoerente, neimportante şi absurde. Astfel unele din filme au fost oferite publicului ciuntite, iar altele au fost chiar amînate pînă după 1989. Invitatul special al proiecţiei a fost Radu Igazsag care a încercat să explice ce a vrut să exprime în şi prin scurt-metrajul său Tocirea, făcînd şi o retrospectivă a situaţiilor din Romînia în ceea ce priveşte filmul de animaţie.

Cu toate că se poate presupune că exista mai multă libertate de exprimare în filmul de animaţie pentru că însăşi denumirea sugerează crearea unei poveşti ce poate fi interpretată după dorinţa fiecăruia, acest tip de film nu beneficia de vreun avantaj faţă de filmul artistic în perioada comunistă. Sistemul, prin bunăvoinţa sa, a făcut ca sute de scenarii să fie aruncate, unele filme să moară încă din faza de producţie, altele să dispară în mod bizar după ce au fost terminate, în general, a făcut ca mulţi regizori să sufere drame la modul cel mai propriu posibil deoarece îşi vedeau ideile murind fără a primi vreo explicaţie raţională pentru renegarea lor.

În Monolog partea cenzurată avea în vedere un personaj care ţinea un steag în mînă şi în timp ce trecea trenul, în bătaia vîntului şi a curentului de aer, steagul se deşira pînă cînd personajul rămînea doar cu suportul din lemn în mînă. În Tocirea a fost tăiată o strofă despre soldaţi dintr-o altă poezie de Nichita Stănescu. Tocirea rămîne însă un scurt-metraj bun şi ambiţios chiar şi pentru acum. În scenariu apare o poezie din literatura românească, iar susţinerea sonoră e printr-o parte din Simfonia VII de Beethoven, acestea fiind adăugate pe o imagine realizată prin tehnica colajului în care bandă desenată este suprapusă pe imagini reale filmate la casa lui Nichita Stănescu.

Cea mai mare durere a regizorului era aceea că umorul izvorît din popor, din drama zilnică pe care o tîra fiecare după el, nu putea fi transpus într-o poveste. Acel umor sumbru al realităţii, acea alinare, acel refugiu de cîteva minute din suferinţa de toate zilele cu care se încurajau oamenii şi care le era singura scăpare pentru a nu o lua razna cu totul murea undeva pe buzele lor, în vînt. Şi asta pentru că regizorilor care au dorit să adune glumele şi bancurile şi să le expună sub o formă artistică, să le imortalizeze, nu li se dădea voie să-şi îndeplinească dorinţa.

Realismul socialist se simte puternic şi în scurt-metrajele de animaţie, dîndu-le un aer melancolic, cinic şi conturîndu-le cu un umor hilar uneori (spre exemplu, în Trei pilule greu de înghiţit este prezentată printr-un comic deranjant condiţia omului în familie şi în societate, a omului care este obişnuit să i se comande de copil şi care la rîndul lui ajunge la maturitate să-i comande pe ceilalţi, să şi-ii subjuge). Sunt deosebite prin grafica minuţioasă, prin personajele frumos caricaturizate şi esenţializate (de altfel, toţi cei care au realizat aceste scurt-metraje au făcut şcoli de arte plastice, grafică sau arhitectură), dar din cauza îngrădirii libertăţii de exprimare tind spre abstract, lăsîndu-se greu de înţeles şi justificat.

Filmul Casa s-a născut din durerea provocată de faptul că arhitectul era condamnat să vadă cum sunt demolate case în procesul de nivelare şi eliberare a suprafeţei terenului pentru a se face loc noii construcţii impozante şi sinistre a Casei Poporului. Imaginea filmului are o grafică foarte precisa şi studiată, fiind un joc de geometrie a spaţiului şi a obiectelor.

În partea a doua a după-amiezii, tot la Cinema Union, am avut parte de o serie de filme de animaţie realizate de Luminiţa Cazacu care au mai descreţit frunţile. Spre deosebire de celelalte scurt-metraje prezentate, acestea tratează o cu totul altă arie de subiecte - Balada pentru mărgica albastră este o poveste pentru copii, în timp ce seria de filme cu Penelopa se adresează atît copiilor cît şi adulţilor şi are un caracter pronunţat feminist.

Cel mai bun este Balada pentru mărgica albastră, realizat prin tehnica picturii în ulei, iar din seria Penelopa doar primele trei se lasă amintite pentru că sunt susţinute pe coloana sonoră de muzică tradiţională grecească de vocile lui Toma Caragiu şi a lui Adrian Pintea, lucru ce contribuie semnificativ la îmbogăţirea lor stilistică. Fără muzică şi vocile lor seria Penelopa ar fi cred undeva în spatele creaţiei celorlalţi regizori români pentru că filmele ei sunt destul de sărace în detalii şi în simboluri. Totuşi ele trebuie luate ca atare pentru că nu-şi propun să trateze probleme profunde sau complicate, fiind expresive prin amuzamentul şi simplitatea pe care le propun.

Fiecare animaţie în parte are ceva specific gîndurilor ce-l frămîntau pe regizor, iar pe ansamblu, toate adunate au ca punct de întîlnire condiţia omului în societatea constrîngătoare de atunci, dorinţa de evadare şi aspiraţia spre libertate. Filmele din prima parte a programului sunt destul de greu de înghiţit pentru perioada în care trăim pentru că limbajul de exprimare este foarte codat şi extrem de realist şi greoi. Sunt de apreciat însă în măsura faptului în care fac parte din generaţia filmelor-pilulă şi tocmai pentru că demonstrează că filmul de animaţie a încercat să păstreze o continuitate în evoluţia sa, cu toate că realitatea de atunci nu prea îi permitea acest lucru. Singurul avantaj pe care îl prezenta sistemul era că regizorul avea voie şi de fapt era obligat să facă cel puţin un film pe an pe banii statului, spre deosebire de acum cînd este nevoit să caute pe cont propriu sponsorizări şi nici atunci nu se ştie dacă reuşeşte să termine un film. Aşa că este bine de luat în seamă iniţiativa arătării acestor filme vechi tocmai pentru ca publicul să înţeleagă şi să perceapă diferenţele dintre condiţia de atunci şi cea de acum a regizorului şi a filmului de animaţie.

Sîmbătă 3 octombrie 2009
Cinema Union
Program:
16:00 - După 20 de ani (Tocirea, 1985 - Radu Igazsag, Casa - 1984 - Zeno Bogdănescu, Arena - 1982 - Zoltan Szilagyi, Monolog - 1983 - Zoltan Szilagyi, Statuia - 1983 - Olimpiu Bandalac, Trei pilule greu de înghiţit - 1980 - Ştefan Anastasiu, Galileo Galilei - 1984 - Mihai Bădică)
18:00 - Portret Luminiţa Cazacu (Evoluţie - 1991, Baladă pentru mărgica albastră - 1983, Condiţia Penelopei - 1976, După amiezele Penelopei - 1977, Penelopa şi cele 9 muze - 1978, Penelopa şi templul artelor - 1979, Penelopa şi scufiţa roşie - 1980, Penelopa şi uriaşii cei răi - 1981).