Pentru prima mea zi de festival, am ales două filme româneşti: Titanic vals şi Secretul armei... secrete. Au trecut prea mulţi ani de când n-am mai văzut Titanic vals - un clasic al comediei româneşti pe care trebuia neapărat să-l revizitez. Într-o sală întunecată de cinema, dacă e posibil. Şi iată că a fost posibil. Cu replici memorabile, Titanic vals e o critică în stil caragialian la adresa societăţii româneşti interbelice, cu moravurile şi "legile ei sfinte", care, o ştim cu toţii, rămân şi astăzi valabile. Iar Grigore Vasiliu-Birlic e la fel de minunat în rolul funcţionarului ajuns candidatul-nu-mă-votaţi, exact aşa cum mi-l aminteam.
Secretul armei... secrete, a lui Tatos, a fost precedat de Requiem, un filmuleţ emoţionant care ne spune povestea în imagini a ultimei zile de filmări a lui Alexandru Tatos. Iar pentru prezentarea filmului Secretul armei... secretei i s-au alăturat soţiei regizorului, Liana Tatos, şi actorii Dorel Vişan, respectiv Alexandru Bindea, care au lucrat cu Tatos. În Secretul..., Tatos se foloseşte de basm pentru a realiza o critică la adresa comunismului. Regie impecabilă, dialoguri excepţionale care nu te lasă să te plictiseşti nici o secundă, elemente esenţiale ale basmului românesc împletite cu parodie, o tentă punk care aduce aminte de David Bowie în Labyrinth (Jim Henson, 1986) - toate acestea sunt ingrediente care au ajutat Secretul armei... secrete să treacă testul timpului.
După ce mi-am satisfăcut pofta de râsete româneşti, mi-am zis că ar fi timpul şi pentru nişte filme aflate în competiţie. Louise-Michel. Titlul nu-mi spune nimic. Însă în secunda în care o zăresc pe ecran pe Yolande Moreau (Louise din titlu), îmi aduc aminte că Louise-Michel e unul dintre filmele de pe kilometrica-mi listă de filme pe care trebuie să le văd. Bouli Lanners e Michel din titlu, un "profesionist" într-ale asasinării la comandă. Louise îi solicită serviciile în momentul în care, împreună cu alte muncitoare, decide să-l elimine pe patronul companiei responsabile de închiderea fabricii unde lucrau acestea. Ce urmează pare a fi decupat dintr-un film imaginar regizat de fraţii Coen în colaborare cu Terry Gilliam. Iar dacă filmul respiră anticapitalism prin toţi porii, asta e şi pentru că Louise-Michel e dedicat anarhistei franceze Louise Michel (1830-1905).
De la Republica, unde a fost prezentat Louise-Michel, fug la Victoria ca să prind David & Layla. Sinopsisul din program mă informează că David & Layla e o comedie romantică despre "relaţia dintre o imigrantă musulmană şi un evreu vedetă de televiziune, care se îndrăgostesc nebuneşte în New York". Mda... deci nu va fi una din acele comedii romantice care se bazează pe stereotipuri de gen, ci una bazată pe stereotipuri naţionale, respectiv religioase. Ascultând însă prezentarea filmului şi mesajul regizorului, Jay Jonroy, citit de Martine Lelouch, înclin totuşi să cred că m-am înşelat şi că filmul nu va fi atât de superficial încât să mă lase indiferentă. Într-adevăr, mesajul de "unitate în diversitate", care devine real pe pământ american, nu te poate lăsa indiferent. Însă David & Layla e problematic din multe puncte de vedere (ca în majoritatea comediilor romantice, avem şi aici sexism: Abby cea isterică şi cu toane; intenţia unui date rape). Totuşi, având în vedere că ne aflăm la un festival de film de comedie, aş spune că cea mai mare problemă a filmului e dată de gagurile forţate. Când vine vorba de filme mai light, dar cu un puternic mesaj (de toleranţă, pace şi iubire), Ha-Buah (Eytan Fox, 2006) e mult mai reuşit decât David & Layla.
(va urma)
Descarcă programul şi sinopsisurile filmelor din Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj, 2009 aici.