Însemnări de la Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj, 2009 (IV)

Se spune că timpul vindecă toate rănile. Nu neapărat şi pe cele ale peliculelor degradate. Cred că lumea s-a cam săturat să citească lamentaţii despre calitatea mizerabilă a peliculelor româneşti clasice sau chiar mai recente, care uneori arată de parcă ar fi supravieţuit unor devastatoare bătălii. Sau despre veşnic problematicul sunet al aceloraşi filme, care te face să-ţi doreşti adesea, în lipsa unei perfecte cunoaşteri a replicilor rostite de actori, un libret în genul celor folosite cu dovedit succes la operă, care să-ţi permită să te amuzi şi în cunoştinţă de cauză, nu doar prin contagiune. N-am să abordez deci aceste probleme. Nu, n-am s-o fac. Deşi ar fi cazul, căci am fost la Cuibul de viespi, ecranizare după piesa Gaiţele de Alexandru Kiriţescu. Una dintre cele mai bune comedii româneşti, în ciuda inconvenientelor tehnice pomenite, o comedie tristă, în fond, a cărei forţă constă în dialogurile foarte amuzante scrise de dramaturg, în personajele mai nuanţat conturate decât pare să se creadă şi în distribuţia de excepţie: Tamara Buciuceanu-Botez, Coca Andronescu, Maria Ploae, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Tora Vasilescu, Ovidiu Iuliu Moldovan. La proiecţia de joi, 15 octombrie 2009, a fost prezentă Tora Vasilescu, invitată, alături de Marin Moraru, pentru a primi un premiu de excelenţă.

Am avut surpriza să ajung la o excelentă comedie politică, gen rar şi foarte dificil de abordat. Ştiam că pericolele la care mă expun sunt mari, dar am mers pe mâna intuiţiei. Formula aleasă n-a fost nici ea dintre cele facile: Freundschaft / Prietenie e un film cu două personaje, tată şi fiu, care nu fac altceva decât să discute, schimbările de ritm şi decor fiind nesemnificative, deci jocul actorilor şi în special scenariul trebuiau să fie beton. Şi au fost. Echilibrul s-a păstrat la un nivel constant de la început la sfârşit. Şi nu oferind o perspectivă de mijloc, ci oscilând, luând - în numele spectatorului - când perspectiva unuia, când a celuilalt dintre protagonişti. Nici un moment de plictiseală. Tatăl reprezintă stânga tradiţională, amintirile sale fiind pigmentate cu lupte electorale trecute şi asezonate cu petreceri ridicole şi delicioase ale octogenarilor care cântă Internaţionala cu o halbă de bere în faţă. Fiul e un "verde", un ecologist democrat convins - doar până la proba contrarie. În plus, lucrează în domeniul publicităţii, cu alte cuvinte şi într-o formulare clasică, ocupaţiunea sa mintală e la alte prostii. Ce mi-a plăcut cel mai mult? Plauzibilitatea personajelor, rară în filmele politice, faptul că amândoi se dovedesc, într-un final, superficiali, dar simpatici şi nu întru totul de blamat în slăbiciunea lor. Fără o coloană vertebrală spectaculos de dreaptă, adică aşa, ca majoritatea celor pe care-i cunoaşte fiecare dintre noi.

Vineri, 16 octombrie 2009, Mauvais foi. O comedie uşurică, cu o poveste clasică: el arab şi ea evreică, cu părinţi chipurile moderni, dar care se opun unei uniri de destine considerată împotriva firii, pe baza principiului "ei cu ei, noi cu noi". Ştiu, s-a mai făcut de atâtea ori. Dar nu mă deranjează câtuşi de puţin. Sunt chestiuni asupra cărora fiecare generaţie trebuie să reflecteze, găsind formula potrivită noilor vremuri. Şi asta e una dintre aceste chestiuni.

Seara, Euphoria Party. Ca de obicei îmbulzeală, invitaţi, ziarişti, staff. Împărţim aceeaşi încăpere cu Tora Vasilescu şi cu Marin Moraru, de la acesta din urmă reuşind să obţin - prin intermediar - un autograf pe invitaţia la Operaţiunea Monstrul. Sper că n-ar avea nimic împotrivă să afle că am numit un pisoi după memorabilul personaj Corneliu... Foarte simpatic. Nu ştiu ce-ar mai fi de spus. Poate doar că "bicicleta era galbenă şi era rezemată de o bancă în parcul Ioanid. În parc nu era nimeni. Nici femei, nici copii, nici pensionari. De ghidon era agăţată o plasă... lipsea o pedală... Pedala din stânga..." Dar asta ştiaţi deja, sunt convins...