Şi chiar îmi făceam griji - eram îngrijorată că, din cauza stării şubrede a economiei, finanţările atât de vitale pentru sângele din venele unui festival de film nonprofit vor fi anemice. Auzisem de problemele cu care TIFF-ul se confrunta, de ajutorul mult mai mic decât de obicei al CNC-ului şi de implicarea salvatoare, de ultim moment, a unei mărci locale de bere. Mă temeam că, poate, vor fi sacrificate numărul şi calitatea filmelor. Sunt fericită să raportez că toate grijile mele în ceea ce priveşte sănătatea economică şi artistică a TIFF-ului s-au dovedit nefondate. Peliculele au fost mai multe ca niciodată, iar calitatea lor copleşitoare. Publicul nu s-a lăsat intimidat nici de vremea deprimantă, nici de ploaia stăruitoare care a făcut ca începutul de vară să pară mai degrabă un sfârşit de toamnă şi, după estimările mele, a venit într-un număr mult mai mare ca în 2008. Aproape fiecare proiecţie la care am asistat, indiferent de oră, avea sala plină sau pe aproape. Petrecerile au fost la fel de sălbatice, vibe-ul la fel de pătimaş. TIFF-ul a rămas acelaşi festival unde, la ora 2 noaptea, populaţia care se retrage de la baruri se întâlneşte cu cea ieşită de la o proiecţie nocturnă şi încinge o conversaţie înverşunată despre meritele sau defectele unui film, dar şi locul unde până şi cei mai vechi inamici, cum ar fi criticii şi regizorii, fraternizează la un pahar în faţa clubului Diesel.
La această ediţie, mi-am asumat epuizanta sarcină de a scrie, simultan, atât pentru ziarul festivalului, Aperitiff (pe care l-am făcut din camera de hotel cu o gaşcă de nebuni simpatici şi însufleţiţi, ca într-o familie disfuncţională, dar foarte fericită ) şi pentru hbo.club şi întreprinderea m-ar fi secătuit cu siguranţă dacă n-ar fi fost entuziasmul din aer care îmi oxigena creierul cu fiecare respiraţie.
Şi, cum în ultima zi am făcut un brainstroming cu învăţăturile lui 2009 şi ale mele n-au mai apucat să intre în ziar, profit de ocazie ca să le comunic aici:
Aşadar, la TIFF 08 am învăţat că:
Trăznelile pe care şi le pune pe cap pălărierul nebun al TIFF-ului, alias directorul artistic Mihai Chirilov, îşi schimbă în fiecare zi forma şi culoarea, după vreme şi umoare.
Sala Republica trebuie salvată de la a se transforma într-un bazar cu flori de plastic, chiloţi tanga şi şlapi chinezeşti şi trebuie să i se redea statutul de epicentru al Clujului cinematografic.
Traducătorii filmelor pot deveni extrem de creativi când vine vorba de limbaj licenţios, până la a reduce la ridicol o vizionare cu un film bun; dovadă furia profană a celui ce a livrat subtilurile româneşti la coreanul The Chaser. Ca soluţie, propun depistarea din timp a translatorilor cu sindromul Tourette.
Indigestia de junk food se tratează cu o băutură miraculoasă făcută din Jägermeister şi suc de mere.
Spectatorii se calcă în picioare la filmele româneşti şi sunt în stare să stea claie grămadă, pe jos, cu picioarele înţepenite şi gâturile lungite ca de girafă ca să le vadă (asta se întâmplă, ciudat, numai la TIFF).
Există mulţi orbi îndrăgostiţi la Cluj. După proiecţiile speciale care le-au fost dedicate, ei se întrupau suprarealist din ceaţă, mână în mână, pipăind întunericul cu bastoanele lor.
Porumboiu crede că marele rău rezidă şi în vorbăria mică.
Lumea e in general distrusă, dar se mai gasesc momente de tandreţe şi de iluminare.
Publicul clujean e greu de şocat..
Sesiunile de Q & A devin din ce în ce mai animate şi uneori, cuvintele sunt înlocuite cu fraze muzicale (s-a întâmplat la cea ţinută de o trupă de muzică ţigănească).
Florin Piersic o place foarte foarte foarte tare pe Claudia Cardinale.
Pastilele de Omega 3 ajută la stres şi la supraefort intelectual.
Vinul din minibarul hotelurilor e chiar mai ieftin decât la barurile din oraş.
Radu Muntean ar putea, lejer, să regizeze o versiune de Brokeback Mountain românesc pentru următoarea ediţie.
Descarcă povestea filmelor din TIFF 2009 aici.