mai 2004
Festivalul TIFF 2004
Julie Delpy se plimbă liniştită prin Cluj. Face fotografii, admiră oraşul şi oamenii, pe care nu se aştepta să îi găsească atît de veseli şi ospitalieri - asta pentru că ştia despre România doar că a trecut prin lungul regim al lui Ceauşescu. Presa a aflat acest amănunt, precum şi multe alte detalii din confesiunile invitatei de onoare a Festivalului, în cadrul unei Conferinţe de presă care s-a desfăşurat la Hotelul Topaz, vineri, 4 iunie, chiar în prima zi a vedetei la TIFF.



Degajată, prietenoasă şi naturală, Julie a povestit cu drag şi nostalgie despre Before Sunset, film proiectat în exclusivitate la TIFF. Relaţia cu Ethan Hawke (partenerul ei în filmul regizat de Richard Linklater) s-a dezvoltat foarte mult de la Before Sunrise din 1995 şi pînă la filmările pentru continuarea acestuia - Before Sunset. Julie crede că Ethan s-a maturizat foarte mult "pentru că a suferit şi asta l-a transformat într-un om extraordinar". Pe perioada filmarilor s-au distrat copios, făcînd acelaşi gen de glume, plăcîndu-le să petreacă mult timp împreună. Relaţia lor a devenit foarte profundă şi datorită faptului că au scris împreună cu regizorul scenariul filmului. Julie nu este numai actriţă principală şi co-scenaristă în Before Sunset, ci este şi compozitoarea coloanei sonore. Melodia pe care o cîntă la chitară în film a fost compusa de franţuzoaică după un "one night stand" cu un bărbat pe nume Jesse, numele personajul interpretat de Ethan Hawke. Aventura ei a avut loc înainte să se hotărască producerea lui Before Sunset, aşa ca a fost un fel de semn.



Vizita lui Julie la Cluj nu este decît prima din mult altele pe care vrea să le facă în România. Actriţă urmează să realizeze un film la noi în ţară. Scris, regizat şi jucat de ea, producţia are în centru imaginea Contesei Elisabeth Battory, cea care se scălda în sîngele fecioarelor pentru a rămîne tînără. "Am văzut multe fotografii ale castelelor din România, şi acum, că am şi venit aici, cred cu tărie că este locaţia perfectă pentru filmul meu". Întrebată cum reuşeşte o femeie să convingă producătorii să îi finanţeze proiectele, răspunsul lui Julie a fost unul amar: "Este cumplit de greu. Este cea mai grea luptă pe care am dat-o vreodată în viaţă mea. Femeile regizor pur şi simplu nu inspiră încredere, şi nici un producător, femeie sau bărbat, nu este dispus să producă filmul unei femei." Julie are însă acum un producător al filmului ei şi speră să îşi vadă producţia pe piaţa undeva la mijlocul anului viitor.

Complet nemachiată, îmbrăcată în blugi şi tricou, aranjîndu-şi părul în coadă în timpul conferinţei şi vorbind deschis, Julie a reuşit să smulga complimentele bărbaţilor aflaţi în sală, care au numit-o "una dintre cele mai frumoase femei din lume".

Julie Delpy a participat seara la proiecţia filmului său Before Sunset, într-o sala arhiplină, care a răsplătit-o minute în şir cu aplauze. Printre spectatori s-a aflat şi mama lui Ethan Hawke, Leslie, care trăieşte în România, la Bacău, de mai bine de 4 ani. Julie Delpy rămîne în Cluj pînă duminică, timp suficient să fotografieze toate clădirile din oraş şi să cunoască oamenii.


(Sala înainte de filmul Before Sunset)

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus