Trădarea, moartea, uitarea este povestea unui om, a unui vizionar care a întrupat vreme de aproape 10 ani credinţele, nădejdile şi aşteptările câtorva sute de oameni. Se numeşte Toma Arnăuţoiu şi a fugit în munţi la vârsta de 27 de ani. A rezistat acolo împreună cu câţiva oameni de încredere aproape 10 ani. Acolo s-a născut unica lui fiică, Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu. A ţinut piept câtorva batalioane de soldaţi masaţi în zona Câmpulung. A fost prins după ce un prieten din copilărie l-a vândut Securităţii. Povestea lui pare un uluitor scenariu de film.
Un film despre comunism. Asta ar fi prima etichetă. O poveste emoţionantă ar fi a doua etichetă. Dar cine mai crede în etichete? Este doar povestea tensionată a unui om care a avut curaj, pricepere, îndrăzneală, putere de a sacrifica tot şi de a rezista în numele credinţelor de la care nu a abdicat niciodată. Şi în cele din urmă - de a muri pentru ele.
Până acum au supravieţuit două versiuni ale aceleiaşi poveşti: una lansată de Securitate, că Toma Arnăuţoiu este un model al trădării, al cruzimii, un om care şi-a ucis copilul în munţi, care şi-a ucis câţiva parteneri de luptă fără scrupule şi ezitări. A doua variantă, a celor care au crezut în el, rămăsese îndelungă vreme nedovedită. Acum însă, zeci de mii de dosare de arhivă au fost cercetate de Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu şi publicate.
Trădarea, moartea, uitarea este o producţie independentă (sopro media). Un documentar de Monica Tănase, traducerea în engleză de Christian Mititelu. La realizarea filmului au contribuit: Loredana Tuinea (editor video), Marius Dragomir (imagine), Bogdan Moroşanu (editor sunet), Gabriel Velicu (voce), traducerea Christian Mititelu.
Mulţumiri speciale: Virginia Constantinescu, Sorin Damian, Alex Miron.
Proiecţie la Studioul Horia Bernea, miercuri, 28 octombrie 2009, ora 19.00
Cu această ocazie a fost organizată şi o expoziţie care celebrează prin imagini cei 50 de ani de la procesul şi execuţia membrilor grupului condus de Toma Arnăuţoiu. Expoziţia poate fi vizitată la Muzeul Ţăranului Român, în perioada 22 octombrie - 7 noiembrie 2009. Mai multe detalii despre expoziţie puteţi citi aici.