Tocmai când mă întrebam cum ar putea fi simţit şi receptat filmul de spectatorii care în 1989 erau prea mici pentru a percepe ce se întâmplă sau nici nu se născuseră măcar, o prietenă puţin trecută de douăzeci de ani, debordând de umor, m-a lămurit în parte - pentru ei, epoca evocată în film rezonează cu meseriile pe cale de dispariţie despre care le povesteau bunicii: tocilar, încărcător de brichete, pălărier, cojocar, blănar, modistă, chiar croitor. Pentru noi, însă, cei care am apucat regimul de până în '89, unele lucruri nu se vor şterge niciodată, iar talentul şi inspiraţia celor cinci regizori ni le reamintesc cu umor nestăvilit, dar şi cu tristeţea şi absurdul incluse. Legenda activistului în inspecţie, Legenda fotografului oficial, Legenda politrucului zelos şi Legenda miliţianului lacom (vor urma şi celelalte două, grupate sub titlul Amintiri din Epoca de Aur 2 - Dragoste în timpul liber, care intră în cinematografe pe 23 octombrie 2009) şterg praful de pe imaginarul colectiv cu precizie, cu infinită (auto)ironie, dar şi cu delicateţe şi duioşie. Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăşi, frumoasă e viaţa! evocă frenezia încrâncenată din jurul vizitelor de lucru şi absurdul pregătirilor pe care acestea le impuneau, crispările crispante ale secretarilor de partid şi eforturile inumane (uneori plătite cu viaţa şi întotdeauna cu liniştea) ale celor care încercau cu disperare să anticipeze răstelile şi teroarea cenzorilor, discursurile lemnoase şi searbede ale politrucilor cu ochelari de cal, precum şi învârtelile practicate de tot românul obişnuit pentru a supravieţui. Le ştim cu toţii şi amintirea lor ne mai provoacă stupoare şi migrene.
Remarcabil la filmul colectiv al lui Mungiu şi al colegilor lui este însă modul irezistibil de amuzant (şi, mai ales, deloc ranchiunos sau rigid) în care sunt spuse toate aceste poveşti şi detaliile formidabile care le fac sincere şi vii. Pentru că Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăşi, frumoasă e viaţa! reînvie pentru o oră şi jumătate pionierii care recitau poezii patriotice cu aer tâmp şi devotat, tiranii de birou care întunecau culoarele şi aşa sumbre ale Casei Scânteii, telefoanele care semănau spaima în suflete, micii dictatori care vibrau în fiecare secretar de partid aflat în inspecţie fie şi în cel mai amărât sat. Rând pe rând, cu plasticitate necruţătoare, sunt descrise prăpădul real de la sate, în contrast cu realizările luminoase din statistici, drumurile desfundate, cu noroaie preistorice, mutrele perplexe ale ţăranilor alfabetizaţi cu forţa la bătrâneţe şi scepticismul ciobanului în faţa soluţiilor scoase din cărţi de un activist tembel, lucruri cu totul diferite de planul cincinal sforăit de la tribune în sălile de congres.
Nici oraşele nu stau mai bine, cu şirurile deprimante de cutii cu gogoşi de creveţi din Alimentara, în contrast cu gândul utopic la o bucată de şorici sau la salamul de Sibiu considerat produs de lux, cozile la butelii şi hainele ponosite sau apartamentele înghesuite, cu mobilă kitsch şi oribile cuverturi sintetice, în care se încercau, cu orice risc, acţiuni temerare precum pârlirea unui porc. Mai mult, Casa Scânteii, cu culoarele ei îmbâcsite de praf şi pavate cu linoleum oribil, este teatrul unor soluţii incredibile găsite în trombă de fotografii terorizaţi la apariţia grotescă a tovarăşilor de la partid, totdeauna drastici şi agresivi cu cei care pregătesc ediţia următoare, vigilenţi pentru ca nici o directivă să nu scape nereflectată în presa triumfalistă.
Şi aşa s-ar putea continua la nesfârşit, pentru că filmul lui Mungiu & Comp. deschide nenumărate uşi ale memoriei şi jonglează cu stările noastre sufleteşti. Un film deştept şi mai mult decât necesar, care cotrobăie prin lada amintirilor noastre cu curiozitate de copil neastâmpărat, dar şi cu tandreţe de bunic îngăduitor, demonstrându-ne că până şi privirea spre ceva atât de monstruos precum Jurassicul comunist e posibilă, dacă e filtrată de sensibilitate şi înţelegere. Aşa cum ne-a obişnuit deja stilul lui Mungiu - şi cum se vede clar că au (con)simţit toţi colegii lui -, adică fără pic de stridenţe şi vulgarităţi, Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăşi, frumoasă e viaţa! ne stimulează imaginaţia şi zâmbetul, făcându-ne să înţelegem că, în ciuda pesimismelor, coşmarul s-a terminat, totuşi. Şi să rememorăm, cu amuzament, dar şi cu fiori reci, sensul (teribil în acest context) al unor versuri dintr-un "şlagăr" pionieresc evocat, de altfel, tot de Mungiu, tot cu umor teribil, în Occident: "Noi în anul 2000 / Când nu vom mai fi copii / Vom face ce-am văzut cândva..."
Amintiri din Epoca de Aur 1 - Tovarăşi, frumoasă e viaţa!, România, 2009.
Regia: Ioana Uricaru, Constantin Popescu Jr., Hanno Höfer, Răzvan Mărculescu.
Cu: Teodor Corban, Ion Sapdaru, Virginia Mirea, Sorin Medeleni, Călin Chirilă, Alexandru Potocean, Mihai Constantin, Mădălina Ghiţescu, Gabriel Spahiu, Emanuel Pârvu, Viorel Comănici, Marius Nănău, Alexandru Nedelcu, Avram Birău, Paul Duncă.