Încheiere - Astra 2009

Şi acum doi ani şi acum vreo douăzeci şi patru de ore m-a încercat acelaşi sentiment neplăcut, un fel de apăsare, un fel de tristeţe, care provin din gîndul că mai sînt doi ani pînă la următoarea ediţie a Festivalului Astra. În viaţa mea de zi cu zi, filmul documentar ocupă o parte infimă. În mare măsură fiindcă în afara autorilor noştri de documentar e destul de greu să găseşti proiectele unor cineaşti precum cei întîlniţi la Astra. O lume extrem de bogată, extrem de provocatoare, la care accesul e dificil în afara săptămînii de film de la Sibiu şi în afara proiecţiilor săptămînale de la Muzeul Astra din Sibiu.

Am încercat să văd dacă pot achiziţiona filme prezentate la Astra, sau alte filme ale unor regizori prezenţi aici. Gandhi's Children, Marele Premiu la Astra 2009, un film realizat de David MacDougall, nu poate fi cumpărat de pe siteul producătorului australian al dvd-ului (Ronin Films), din cauză că drepturile de autor pentru Europa nu aparţin acestei case şi, foarte probabil, deocamdată nu a fost perfectat vreun contract de distribuţie a filmului în Europa. Am căutat documentarele lui Leonard Retel Helmrich. Am găsit unul dintre ele - Shape of the Moon - discutat pe dvdtalk.com, însă dacă vine vorba de a-l vedea, filmul e disponibil numai la închiriat pe siteul netflix.com, care operează doar în Statele Unite. Pot fi cumpărate filmele lui Frederick Wiseman. El are drepturile de difuzare a tuturor filmelor sale şi toate pot fi cumpărate de pe siteul său, zipporah.com. Pentru uz individual, fiecare film costă treizeci sau patruzeci de dolari americani, în funcţie de lungimea proiectului. Pentru vizionări publice în scop educativ, filmele costă două sute de dolari dacă e vorba de utilizare în licee şi în cadrul organizaţiilor de voluntari şi patru sute de dolari dacă proiecţia e realizată în alte spaţii (autorul adaugă filmului un certificat care stabileşte drepturile de difuzare). Nici filmele lui Michael Yorke nu le-am găsit, însă am dat de filmele lui Andrei Ujică pe amazon.com şi pe video.barnesandnoble.com.

Ce vreau să spun e că şi dacă se păstrează acest procent de disponibilitate a filmelor documentare pe piaţă, vom găsi la vînzare doar o treime din filmele pe care le căutăm (şi e vorba de autori destul de consacraţi în acest gen de cinema), iar achiziţionarea lor propriu-zisă nu e chiar facilă - implică transport din străinătate, aşteptare, posibilitatea ca discul să se deterioreze în timpul transportului. În aceste condiţii Festivalul Astra este extrem de preţios. Dezvăluie o formă de cinema extrem de pasionantă şi de intensă din punct de vedere intelectual şi e singurul loc în România unde e posibilă această întîlnire fără prea multe formalităţi.

Anul acesta mi-am propus să urmăresc întreaga competiţie studenţească. Ceea ce am şi făcut, doar că în felul acesta am sacrificat competiţia internaţională în mare măsură şi, în rest, din cauză că am ales să văd proiecte ale unor autori cunoscuţi (cum sînt Retel Helmrich, Ujică ori Wiseman) sau proiecţiile Focus (legate de Turcia, în acest an), am neglijat şi competiţia românească. Legat de întreceri, înainte de toate, cred că punerea laolaltă a tuturor filmelor - fie ele scurtmetraje fie lungmetraje - nu este o opţiune sănătoasă fiindcă e clar că anumite filme (scurtmetrajele şi mediumetrajele) pierd din start şansele de a învinge. Prin natura lor, filmele de scurtmetraj nu implică munca de cercetare şi de filmare pe care o presupune întocmirea unui proiect de lungmetraj, iar atunci cînd vorbim despre documentare de autor, dincolo de calităţile cinematografice vizibile pe ecran, contează şi efortul depus la închegarea unui proiect. E o diferenţă de amploare clară între cele două tipuri de demers - exact aşa stau lucrurile şi în ceea ce priveşte filmul de ficţiune,- de aceea o evaluare separată a filmelor ar putea fi mai potrivită.

Premiul Juriului în secţiunea Internaţională a fost cîştigat de elveţianul Kevin Merz (Elveţia) pentru Glorious Exit. Fratele vitreg al lui Kevin, Jarreth Merz (frate după mamă) e actor. Trăieşte în Los Angeles. Tatăl lui Jarreth e nigerian, iar tradiţia nigeriană spună că la moartea capului familiei, cel însărcinat de preluarea destinelor familiei e primul fiu născut. Astfel, cu toate că şi-a văzut tatăl doar în vreo trei ocazii, Jarreth (treizeci şi şase de ani) se trezeşte însărcinat de familia tatălui său cu organizarea înmormîntării. Nu numai aceasta era problema, fraţii lui Jarreth şi soţia tatălui său au nevoie de el pentru a putea accesa conturile decedatului, căci şi băncile lucrează după tradiţie şi nici conturile nici testamentul celui mort nu puteau fi deshise fără semnătura primului fiu. Kevin îl însoţeşte pe Jarreth în Nigeria. Rezultă un film deosebit, în care un occidental se întoarce spre un teritoriu care îi este în natură, dar care e străin conştiinţei sale. Cît priveşte cheltuielile de înmormîntare şi responsabilitatea ducerii la bun sfîrşit a obiceiurilor locale, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din tîrg, aşa că pentru Jarreth călătoria nu e lipsită de surprize. Însă oricît de gravă e problema cu care se confruntă eroul filmului, umorul de bun gust nu lipseşte, filmul nu ia o mină gravă, ceea ce face ca tot demersul cinematografic al lui Kevin Merz să fie cald şi uşor, ca o muzică bună.

Secţiunea Student a fost cîştigată de Zoltan Csubrilo (Ungaria) cu Until the Time Comes..., un film cu o bunică înţeleaptă, care, la cei optzeci de ani ai săi, trebuie să ducă în cîrcă şi gospodăria şi trebuie să facă faţă şi provocărilor statului. Familia o ajută să adune porumbul de pe cîmp, opreşte ce e necesar pentru găini şi ce mai are prin curte, restul caută să-l vîndă. Merge la piaţă cu ouă, pentru a face bani să plătească facturile şi asigurarea medicală. La moartea soţului ei a avut probleme cu firma de asigurări medicale, dar între timp apele s-au liniştit. Acum e doar ea cu pisicile, cîinii şi orătăniile. De la tatăl său a învăţat că uşa casei trebuie închisă, dar nu pentru a te izola de lume, ci pentru că vîntul o poate lovi de perete şi o poate rupe. Tot tatăl său îi spunea că după şaizeci de ani fiecare zi în plus e un cadou divin, iar ea se bucură de mii de astfel de daruri divine. Nu poţi muri cînd vrei tu, spune bunica, şi nimeni nu poate fi îngropat de viu. Aşa că pînă va sosi clipa aceea, pînă va veni vremea, trebuie să caute să îşi ducă senină zilele. Asta încearcă să arate ea celor din jur.

Chureca este numele pe care îl poartă cel mai mare teren de depozitare a gunoaielor din Nicaragua. E situat în afara capitalei Managua şi e adăpost şi sursă de trai pentru mai bine de cinci sute de oameni. Ei trăiesc în barăci numerotate. Viaţa locuitorilor unei astfel de barăci, cea cu numărul 068, e observată de Margallo Acebron şi Toni Edo Diaz (Spania) în filmul Family 068. Fără comentarii, fără interviuri despre activitatea lor cotidiană, fără semne de intrebare şi fără a judeca, autorii observă ceea ce fac subiecţii lor. Cei din urmă selectează materiale reciclabile, din ele strîng ceva bani, în rest au o viaţă destul de nromală (vorbesc între ei, cresc copii, rîd, gătesc, îşi fac toaleta). Doar că normalitatea lor e plină de muşte şi, la crepuscul, între munţi de gunoaie şi cu un cer roşietic la orizont, e destul de înfiorătoare. Un film care prin propunere, prin subiect e deja interesant şi care, în concepţie, reuşeşte să rămînă echilibrat. O mică excepţie, finalul. Chiar dacă e o imagine deosebită şi chiar dacă e naturală, chiar dacă s-a întîmplat să fie în faţa aparatului de filmat, juxtapunerea cerului roşietic la orizont, încărcat cu nori groşi deasupra gropii de gunoi, are un sămbure apocaliptic în interior şi acesta vorbeşte (e o "spusă" morală imaginea asta); neutralitatea autorilor e fisurată aici. Totuşi, Family 068 rămîne un film bun, care merită Premiul Special al Juriului în competiţia Student.

Celelalte filme premiate sînt:
Children of Uranium, Adina Popescu şi Iulian Ghervas, premiul pentru Cea mai bună cercetare într-un documentar românesc;
Bird's Way, Terencsenyi Klara, Cel mai bun film românesc.
Against Blood Justice, Nathalie Rossetti şi Turi Finocchiaro (Franţa), Cel mai bun film european cu subiecte care privesc Europa de Est.
Singing, Rossella Schillaci (Italia), Cel mai bun film european.
Sweetgrass, Lucien Taylor şi Ilisa Barbash (SUA), Cel mai bun film, competiţia Internaţională.
Gandhi's Children, David MacDougall (Australia), Marele Premiu Astra Film Fest 2009.