La trei ani după prima lor concert în România, duoul berlinez (ex-londonez) Noblesse Oblige revine la Bucureşti pentru un nou live act extravagant. Evenimentul va avea loc de data aceasta în clubul Control, în seara de vineri, 6 noiembrie 2009.
Trupa s-a născut în 2004, după ce compozitorul şi producătorul german Sebastian Lee Philipp a cunoscut-o pe actriţa, cântăreaţa şi compozitoarea franceză Valerie Renay la un bal mascat din zona londoneză Hoxton, unde ea susţinea un performance.
Muzica lor nu poate fi încadrată într-un singur gen, ea abordând un mix de disco punk, electro, pop şi sunete exotice, tribale. Piesele diferă una de cealaltă, transpunându-te de fiecare dată într-o cu totul altă stare.
Albumul lor de debut, Privilege Entails Responsibility (traducerea aproximativă în engleză a numelui formaţiei), a fost lansat în Marea Britanie în 2006. Amestecul eclectic de disco punk, şansonete franţuzeşti ale anilor '60 şi folclor acustic, toate combinate cu inteligenţa versurilor şi simţul umorului negru, s-a dovedit foarte pe gustul hipster-ilor londonezi (şi nu numai). Primele single-uri, Bitch şi Daddy (Don't touch me there), au devenit peste noapte hituri în cluburile de muzică indie din întreaga Europă.
Mutându-se în Berlin în 2006, Noblesse Oblige a început lucrul la al doilea LP, In Exile, care avea să fie lansat în septembrie 2008, de către label-ul RepoRecords. Compus şi înregistrat în propriul studio din Neukölln, albumul este o călătorie printre stilurile şi preferinţele celor doi, cu influenţe din zona filmelor de groază gotice, din cântecele tribale africane, dar şi din pop-ul contemporan. Flirtul lor cu muzica lumii îşi are punctul culminant pe acest album. Utilizarea tobelor bongo şi a percuţiei latino, a instrumentelor cu coarde şi a alămurilor, a unor mostre muzicale specifice tribului african Masai, combinate cu instrumente electronice analogice, cu sunetele chitarei clasice şi ale pianului, poartă ascultătorii într-o călătorie atemporală printre sursele de inspiraţie ale formaţiei.
După turnee şi concerte cu artişti precum Dresden Dolls, Vive La Fete şi Patti Smith, printre alţii, cei doi de la Noblesse Oblige au devenit faimoşi pentru concertele lor sălbatice şi spectaculoase. Cântând pe rând la chitară, sampler-uri, pian, clape, tobe sau armoniu, Sebastian şi Valerie îmbină un sound tăios electro cu altul brut live, rezultatul fiind tensiunea molatică şi ambiguă ce atrage la concertele pline de senzualitate ale formaţiei. De la cluburile şic din Paris până la povniţele subterane S&M din Roma şi înapoi la depozitele aglomerate şi galeriile de artă din East London, Noblesse Oblige au avut concerte în aproape întreaga Europă şi - începând cu turneul din Brazilia din 2007 - în tot mai multe colţuri ale lumii în ultimii trei ani, numărul fanilor crescând constant.
Fiind strâns legată de lumea artei, prin apariţiile regulate la galerii şi institute artistice internaţionale, dar şi datorită background-ului lui Valerie în teatru şi spectacole live de artă, printre fanii trupei se numără Wolfgang Tillmans, laureate al premiului Turner, legenda porno Rocco Siffredi şi compozitorul contemporan Michael Nyman, în timp ce muzica mai dansabilă a formaţiei este pe lista DJ-ilor de top, precum Mark Moore (S'Express), Erol Alkan şi Joost van Bellen.
Membrii rămaşi în trupa-cult a anilor '80 Minty, a legendarului artist australian Leigh Bowery, le-au propus celor de la Noblesse Oblige să remixeze hitul lor underground Useless Man, folosind înregistrările vocale originale ale lui Bowery; piesa a fost inclusă pe ediţia limitată a celui de-al doilea single lansat de pe albumul Privilege Entails Responsibility, Quel genre de garçon / Lil' Dirty.
Piesele Noblesse Oblige au fost remixate de artişti precum Motor (Novamute), Mona Mur, En Esch (ex-KMFDM) şi Musiccargo (Amontillado Music), iar muzica lor a fost inclusă pe coloana sonoră a mai multor filme, în compilaţii, şi a fost folosită la prezentari internaţionale de modă. Creaţiile artistice şi fotografiile lor inovatoare pot fi văzute în mod frecvent în galerii de artă, dar şi în materiale tipărite, cum ar fi coperta colecţiei de povestiri scurte semnate de Lydia Lunch.
Cei doi de la Noblesse Oblige apar frecvent ca DJ-i pe scena cluburilor din Berlin, Londra şi Paris. Între 2005 şi 2007, clubul lor, Caligula, a devenit popular în Londra şi a avut parte de recenzii pozitive din partea presei. Era adesea recomandat de revista "Time Out" din Londra, ca urmare a unei serii de evenimente de success, cu numeroase concerte live de success, incluzându-i pe Motor (Novamute), Pam Hogg, Cursor Miner (Lo Recordings), Comanechi şi Tetine (Souljazz).
În afara activităţii ei din cadrul trupei, Valerie este o talentată actriţă şi o artistă de performance, care s-a pregătit cu Philippe Gaullier la Londra, a regizat mai multe spectacole de teatru şi a participat la numeroase festivaluri de artă din întreaga lume. De curând, ea a reintrat în lumea artistică a Berlinului ca alter ego-ul ei, Femme Façade.
La rândul său, Sebastian este un producător muzical care deţine propriul studio de înregistrare în Berlin, unde a lucrat, printre alţii, cu The Hidden Cameras şi Birol Ünel.
Pentru al doilea album, membri trupei s-au documentat serios în ceea ce priveşte misticismul şi ocultismul, au studiat operele lirice ale lui Aleister Crowley şi au consultat diverse studii antropologice referitoare la spiritualitatea diverselor culturi ale lumii. Aceste teme vor da atmosfera muzicii şi a versurilor celui de-al treilea album.
Filmele sunt o mare sursă de inspiraţie pentru cei doi. Regizorii lor preferaţi sunt Lynch, Jodorowsky, Zulawski, Bunuel, Claire Denis şi Michael Haneke. "Filmul, pentru mine, este ce mai nobilă, cea mai eficientă formă de artă a entertainment-ului şi voi avea mereu un mare respect pentru regizori, deoarece ei îmi schimbă constant viaţa", a declarat Sebastian într-un interviu.
Recent relansat, Privilege Entails Responsibility conţine acum ca bonus-uri materiale care nu existau pe primul album, cum ar fi cover-uri după When I Was Young a lui Eric Burdon şi Ouragan / Irresistible a lui Stephanie de Monaco, înregistrate pentru filmul lui Edwin Brienen L'amour toujours (2008), în care au jucat şi Valerie şi Sebastian. De asemenea, pe album se regăsesc opt remixuri ale unor artişti prieteni ai formaţiei, precum Musiccargo (Amontillado Music), Toulouse Low Trax (Kreidler / Salon des amateurs), Mona Mur, En Esch (ex-KMFDM), Avius şi Laurent Ho. Albumul mai include două remixuri ale unor piese de pe In Exile - versiunea disco a hitului Tanz, Mephisto! şi remixul piesei Duel a lui Mark Reeder.
Vineri seară, accesul publicului în club se face începând cu ora 21:00, iar după terminarea concertelor, artiştii vor rămâne la after-party, pentru poze şi autografe. În deschidere cântă trupa synth-pop bucureşteană Mes Quins. În rest, atmosfera va fi întreţinută de "rezidentul" Cliza, care se va ocupa de selecţia muzicală. Biletele, în valoare de 20 de lei, se vor cumpăra în seara evenimentului, la intrarea în club.