octombrie 2011
Ieri (27 octombrie 2011), pentru prima oară după mult timp m-am bucurat de muzică şi de oraşul în care trăiesc. Pentru că de când mă întorsesem strâmbasem nasul la orice se întâmpla sau la ce nu se întâmpla în Timişoara, simţeam că orice tentativă de a căuta excepţionalul în oricare dintre sălile de cultură ale oraşului ar fi fost un eşec. Dar era o zi cu soare de toamnă şi fusesem invitată personal de unul dintre membrii formaţiei la un concert de nuevo tango. Mi-am lăsat deci baltă orice alt plan şi mi-am văzut de promovarea evenimentului pe utila pagină de Facebook.

Era vorba despre o formaţie destul de nouă dar cu mare trecere la public: Nuevo Tango Quintet. Fusesem în Buenos Aires, ascultasem mult Piazolla, dansasem tango şi adorasem tot ce ţinea de Argentina. În plus îi ştiam pe interpreţi. Oameni frumoşi şi foarte frumoşi, de care mă legau istorii cu bătaie lungă, pe lângă faptul că îi ştiam de interpreţi de excepţie. Cu Sasha Bota fusesem colegă de liceu, el fiind cu un an mai mare. Îl regăsisem în Salzburg, odată cu împărţirea unei istorii comune de călătorii şi căutări. De atunci s-au legat prietenii între oameni senzaţionali, s-au despărţit drumuri, dar au rămas mereu conexiuni. Pe Roxana-Yvonne Coşereanu o ştiam de la clasa de pian şi fusese mereu o pianistă admirată. Odată cu trecerea anilor şi bifurcarea intereselor s-au rupt firele, aşa că o bucată bună de timp nu mai ştiusem nimic despre aceşti oameni şi muzica lor. Între timp, ca să subliniez că şi reţelele astea de socializare sunt bune la ceva, ne-am regăsit şi am ţinut în mod virtual legătura. Apăruseră şi oameni noi. De exemplu, de Alin Stoianovici nu ştiam nimic, decât că are un nume foarte asemănător cu cel al unui coleg de clasă.


Da, era cumplit de mică Timişoara asta. Toţi ne ştiam, toţi fuseserăm colegi, prieteni sau rivali la un moment dat. Alin era fratele lui Mio. El era acordeonistul cvintetului. De pe pagina lui de Facebook vedeam că e şi fotograf. Interesantă combinaţie. Mai erau Ionuţ Dorobanţu pe care îl ştia orice chitarist al oraşului şi Johnny Bota, tatăl lui Sascha, un contrabasist cu umor şi talent, pe care îl puteai vedea şi la Filarmonică, şi la concerte de blues. Din câte ţineam minte, cântase în Bega Blues Band. Aveau cu toţii proiectele lor. Şi totuşi, mai închegaţi şi cu mai mult sens în a face muzică nu-i văzusem niciodată. Această formulă li se potrivea din toate punctele de vedere. La întoarcerea din tour du monde începusem să aud multe despre Nuevo Tango Quintet iar pentru urbea noastră era un mare eveniment să mergi să-i asculţi. Aşa credeam până ieri. După concertul AniverTango mi-am dat seama că era o onoare şi o exaltare să-i ascuţi oriunde în lume pentru că pur şi simplu erau al naibii de buni. Piazolla ar fi fost încântat să îi asculte în modesta sală a Filarmonicii Banatul din Timişoara, care din păcate nu este departe de aspectul unui cămin cultural. Dar ce-mi place la timişoreni este că insistă să asculte muzică bună. Aşa că sala era aproape plină. Plină cu oameni cunoscuţi şi împânzită de aţe invizibile care ne legau la diferite intensităţi. Părea că ne ştim de secole şi că rezonăm la acelaşi nivel. Acest nuevo tango, cu toate amintirile legate de ideea de Argentina şi Buenos Aires, de portenos şi Libertango, milonga şi dulce de leche, îmi deschisese mintea şi sufletul, până la acea patetică dar frumoasă înţelegere a naturii umane, care nu se dezminţea din a fi paradoxală.

Acolo, pe scenă, bătălia se ducea pe alt plan. Era un duel între generarea tensiunii şi eliberarea ei. Era ca o pălmuială erotică. Nu puteai prevedea nimic. Şi aşa a şi fost. Odată cu Libertango am trăit acea eliberare a tensiunii. Totul era linişte şi iubire la mine în cap. Ce efect incredibil avusese muzica asta. Avea sens. Totul. Momentul de după nu mai lăsa loc de îndoieli. Muzicienii îşi făcuseră treaba mai bine decât îşi închipuiau. Fuseseră bine armonizaţi, bine sincronizaţi şi foarte ancoraţi. Îmi făcea bine să-i ştiu cântând nuevo tango. Aducea a Waking Life. Numai când s-au aprins becurile mi-am dat seama că eram tot acolo, în lungul şir de seri în aşteptare. Degajam însă mai multă căldură. Pentru câteva momente mă întorsesem la scăldat în ape clare, fără cercuri. Turneul lor naţional Anivertango mă introdusese şi pe mine într-o altă etapă. Unele cercuri mai au potenţial de deschidere.

Joi, 3 noiembrie 2011, de la ora 20.00, la Sala ArCuB din Bucureşti, va avea loc concertul Anivertango susţinut de Nuevo Tango Quintet. Biletele pot fi achiziţionate la preţul de 35 lei (Categoria I), 26,5 lei (Categoria II) şi 15,9 lei (reducere la Categoria II - numai pentru elevi, studenţi, pensionari pe baza prezentării legitimaţiei sau talonului de pensie) de la Casa de Bilete ArCuB (Sala Batişte nr. 14).
http://www.facebook.com/NuevoTangoQuintet





0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus