noiembrie 2009
Concert, Le
Pregătirea scenei din finalul Le Concert / Concertul, co-producţia franco-ruso-română regizată de Radu Mihăileanu, a durat şase luni. "Un final entuziasmant, cu accente de Ceaikovski", aprecia de curând prestigioasa publicaţie franceză Le Figaro. Iar cotidianul Le Parisien scria, la rândul lui: "Sub inspiraţia concertului de Ceaikovski, regizorul de origine română oferă din nou o partitură fără note false, plină de umor, de ironie, de generozitate. Totodată, uşor ca un arcuş şi greoi ca o tobă, schiţează un portret irezistibil al Rusiei de azi, cu miliardarii săi şi nostalgicii cumunismului".

"Nu puteam în niciun caz să-mi permit să ratez această scenă", spune Radu Mihăileanu despre unul dintre cele mai emoţionante momente din povestea filmului. "Fără să mai iau în calcul faptul că nu am mai filmat niciodată un concert de muzică clasică".

Înainte de filmările propriu-zise pentru secvenţa finală din Concertul, regizorul, echipa lui şi actorii au început pregătirile cu vizionarea filmelor despre muzică, a numeroase înregistrări de concerte de toate genurile. În timpul pre-producţiei, Radu Mihăileanu a studiat "limbajul" şi importanţa fiecărui instrument muzical care trebuia filmat într-un anumit moment şi într-un anumit mod pentru a evidenţia caracterul dramatic al concertului. Regizorul francez de origine română afirmă că "provocarea a fost să încerc să filmez un pic mai spectaculos şi modern decât o înregistrare, rămânând fidel dramaturgiei, personajelor, fără să adaug ceva".

Actorii au alocat o parte importantă din timpul repetiţiilor pentru rol pentru a se pregăti să interpreteze această secvenţă-cheie ca adevăraţi muzicieni de orchestră. "Am muncit cu muzicieni profesionişti, care i-au pregătit pe actori să pară interpreţi credibili", povesteşte Mihăileanu. "După ce am realizat decupajul scenei plan cu plan, aveam cu toţii o serie de tăbliţe care indicau rolul fiecăruia, tot timpul, în funcţie de măsurile muzicale."

"Este o scenă care m-a marcat cu adevărat. Nici Radu nu a prevăzut că vom duce emoţiile atât de departe, în intensitatea lor", spune Melaine Laurent, care joacă aici rolul principal feminin, al uneia dintre cele mai apreciate violoniste din lumea muzicii contemporane (în cinematografele româneşti a putut fi văzută recent în "Inglorious Basterds", al lui Tarantino, alături de Brad Pitt). "M-am lăsat total condusă de muzică şi am trăit un moment de transă", povesteşte Melanie din timpul filmării pentru scena concertului. "A trebuit să mă opresc pentru că începusem să tremur. Am avut atunci senzaţia că trupul meu se transformă, pur şi simplu, în muzică."

Secvenţa finală a fost filmată cu trei camere. Însă cea mai mare dificultate în realizarea ei a fost timpul. Regizorul împreună cu echipa aveau la dispoziţie numai patru zile de filmare, iar actorii trebuiau să fie protejaţi de tensiunea producţiei complicate a acestei scene.

"Radu este tot timpul un perfecţionist care încearcă oamenii până la limita posibilităţilor lor şi ador această manieră de lucru", spune Armand Amar, compozitorul muzicii originale din film, care a mai colaborat cu Radu Mihăileanu pentru Va, vie et deviens / Trăieşte. "Este în acelaşi timp foarte uman, profund entuziast şi foarte profesionist. Pentru el, esenţial este că emoţia trece dincolo de ecran."

Concertul lui Radu Mihăileanu va avea premiera românească vineri, 20 noiembrie 2009 şi a fost, în prima săptămână de difuzare, filmul cu cele mai mari încasări la Paris, la finalul căruia spectatorii aplaudă minute în şir "la scenă deschisă". Lungmetrajul a fost produs în Romania, în principal, şi în câteva locaţii din Paris şi Moscova.

Andrei Filipov, dirijorul de prestigiu al Orchestrei Bolşoi, cea mai bună orchestră din Rusia, şi considerat un geniu în Occident, este concediat în plină glorie pentru refuzase să renunţe la interpreţii săi din orchestră care erau evrei. Acum Filipov are 50 de ani şi încă lucrează la Bolşoi, ca om de serviciu. La un moment dat, când freca podelele din biroul directorului, Andrei găseşte un fax: orchestra Bolşoi este invitată să cânte la Teatrul Chatelet, în Paris. Andrei fură faxul şi concepe un plan nebun: în două săptămâni îşi va căuta toţi vechii prieteni muzicieni din orchestră, o adunătura variată ce-şi câştigă în prezent existenţa în Moscova ca şoferi de taxi, compozitori pentru filme porno, ştergători de parbrize, negustori pe piaţa ambulantă. Planul lui este să plece cu toţii la Paris, sub numele de marea orchestră rusă Bolşoi.

Regizorul Radu Mihăileanu este francez de origine română (a plecat din ţară în anii '80) şi a regizat Les quatres saisons (1980), Trahir (1993), Bonjour Antoine (1997), Train de vie / Trenul vieţii (1998), Les Pygmees de Carlo (2002) şi Va, vis et deviens / Trăieşte (2005). A primit premiul Cesar pentru cel mai bun scenariu original, pentru Va, vis et deviens.

Alături de actori francezi şi ruşi, printre care Alexei Guskov, Dimitri Nazarov sau Melanie Laurent, în Concertul joacă Vlad Ivanov şi de asemenea, vor putea fi văzuţi Valentin Teodosiu, Maria Dinulescu şi Ion Sapdaru.

Concertul este o co-producţie OI OI OI Productions, Le Productions du Tresor, France 3 Cinema, Europacorp., Castel Films, Panache Productions, RTBF, BIM Distribuzione, distribuit internaţional de Wild Bunch, iar în România de Independenţa Film.


Regia: Radu Mihăileanu Cu: Aleksei Guskov, Melanie Laurent, Francois Berleand, Vlad Ivanov, Valentin Teodosiu, Ion Sapdaru, Maria Dinulescu

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus