Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Concert, Le

Filmul unui vis - Le concert


Ziarul de duminică, decembrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Spectatorii care au văzut Train de vie (1998) şi Va, vis et deviens (2005) cunosc deja stilul regizorului român Radu Mihăileanu, care trăieşte şi lucrează în Franţa începând din anii '80. Ceilalţi, aflaţi la prima întâlnire cu acesta, vor descoperi, o dată cu noul său film, Le concert / Concertul, miraculosul talent al regizorului de-a pune laolaltă întâmplări fabuloase şi incredibile contorsionări ale sorţii cu o atmosferă absolut specială, plină de tristeţe şi totodată vibrând de energie, umanitate, umor şi un soi de speranţă când molcomă, când sălbatică, dar mereu cuceritoare, pe care personajele sale o manifestă discret, dar constant în cele mai stranii situaţii ale vieţii. Eroii filmului sunt, şi aici, oameni cu defecte şi slăbiciuni, capabili, la fel de bine, să vibreze pentru un vis colectiv şi, simultan, să încerce orice tertipuri mărunte pentru puţintelul bine personal.

Mai precis, Concertul se opreşte asupra poveştii fascinante a unei orchestre cândva strălucitoare, orchestra magnificului teatru liric moscovit Bolşoi. Iar Radu Mihăileanu - cu expresivitate şi eleganţă - trage cortina aşternută asupra poveştii adevărate din anii '70, când preşedintele Brejnev a dat ordin să fie daţi afară toţi muzicienii evrei din orchestrele simfonice sovietice. Iar Evgheni Svetlanov, un dirijor care nu era evreu, ci doar solidar cu muzicienii din orchestra sa, a înfruntat acest ordin. Filmul lui Radu Mihăileanu este plasat la treizeci de ani după această teribilă dramă. Fostul dirijor (care în film se numeşte Andrei Simionovici Filipov) e om de serviciu la Teatrul Bolşoi, unde pe vremuri strălucise în plină glorie, asistă îndurerat la repetiţiile din sala care altădată vibra la ridicarea baghetei sale şi visează doar să poată dirija din nou. Iar visul, oricât de nebunesc, pare să i se poată împlini o dată cu sosirea unui fax primit noaptea, pe când Andrei freacă podelele în biroul grobianului director al teatrului. O invitaţie adresată de prestigiosul Théâtre du Châtelet din Paris celebrei orchestre de la Bolşoi aprinde imaginaţia marelui dirijor: ce-ar fi dacă şi-ar căuta foştii muzicieni, ar reconstitui rapid fosta orchestră şi ar pleca la Paris dându-se drept ce au fost cândva cu adevărat: formidabila orchestră reală de la Bolşoi?

Din acest moment, regizorul lasă cale liberă, într-o ploaie de secvenţe antologice, comicului şi dramaticului, miraculosului şi tragicului, excesului şi discreţiei, fără să scape însă nici o clipă din mână ritmul şi credibilitatea poveştii. Iar mâna sigură, rafinamentul şi extraordinara sa creativitate nu se dezmint. Vedem împreună, perfect îmbinate, graţia şi grotescul, suspansul şi soluţiile deus ex machina, diferenţele culturale şi întretăierea unor lumi fundamental diferite, detaliul insolit şi solemnitatea ansamblului. Iar salturile pe care această extraordinară poveste le face de la un registru la altul sunt treceri absolut fireşti, pentru că Radu Mihăileanu are întotdeauna în vedere şi forţa fundalului, şi intensitatea tuşelor de prim plan. Mai mult decât oricine altcineva, probabil, el poate fabrica un tablou pitoresc şi foarte convingător, în care se amestecă ruşi şi francezi, şoferi de ambulanţă şi filme pornografice, mitinguri de protest şi muncitori cu ziua, bişniţă cu ceasuri chinezeşti şi convingeri politice radicale, artişti scăpătaţi, dar şi noi îmbogăţiţi care fac paradă cu averea lor.

Toate convergând spre iluminarea oferită de muzica adevărată, înălţătoare şi superbă, care schimbă destine şi captivează pe viaţă sufletul omenesc. Un film care reliefează puternic portretul singular, dar şi solidaritatea şi apartenenţa la un grup şi o idee. Iar Radu Mihăileanu insuflă, permanent şi cu infinită delicateţe, omenie adevărată acestor figuri memorabile străbătute de tandreţea slavă, dar dotate şi cu evident pragmatism, capricii şi ezitări foarte plauzibile. O extraordinară poveste de culise despre revenire şi speranţă, în care clişeele genului sunt evitate inteligent sau reciclate cu umor, dublată de o poveste reală, plină de peripeţii, a filmărilor realizate de echipa internaţională (din care au făcut parte numeroşi artişti români teribil de talentaţi, de la actori la regizor, scenograf, machiori şi producători). Plin de echilibru, umor şi viaţă, creator de râsete şi lacrimi, de emoţii puternice, de încântări reale şi admiraţie instantanee pentru tot ce reprezintă, Concertul este acel soi rar de Film care face să pălească orice s-ar afla - în rest - pe ecrane, dând, cu nobleţe, măsura reală a ceea ce înseamnă artă şi talent.


Concertul / Le concert
Producţie Franţa-România-Italia-Belgia, 2009
Regia: Radu Mihăileanu
Cu: Aleksei Guskov, Mélanie Laurent, Miou-Miou, Dmitri Nazarov, Valeri Barinov, François Berléand, Vlad Ivanov, Lionel Abelanski, Anna Kamenkova, Ramzy Bedia, Ion Sapdaru, Maria Dinulescu, Valentin Teodosiu, Marius Cuncea
Distribuit de: Independenţa Film.




 Toate articolele despre Concert, Le


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andreea Chiriac Hentea


Alte articole

 Încă o notă despre Le concert, Andrei Gorzo
 Un film şi doi dirijori - Le concert, Mihai Fulger
 Un film ca o confesiune - Le concert, Rozana Mihalache
 Spectacol ratat - Le concert, Lucian Maier
 O comedie larmoaiantă - Le concert, Iulia David
 Toate articolele despre Concert, Le


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer