Vineri, 27 noiembrie 2009, de la ora 22:00, clubul Control continuă evenimentul New Pop Order, cap de afiş fiind de data aceasta trupa Lowe.
Lowe este o formaţie de origine suedeză, formată în 2003; la puţin timp după lansare, ea a fost apreciată drept "cel mai promiţător proiect muzical al anului". Recunoaşterea internaţională nu a întârziat, concretizându-se prin două premii câştigate în cadrul Scandinavian Alternative Music Awards.
Adesea comparată cu Depeche Mode sau New Order, muzica trupei se caracterizează prin elemente electro emoţionante, cu o excelentă armonie melodică, păstrând însă sigiliul "Made in Sweden".
Dacă primul album, Tenant, a fost o explozie electro binevenită pentru dansatorii entuziaşti, Lowe nu dezamăgeşte nici cu Kino International, LP pe care şi-a păstrat sunetul specific, îndrăznind însă să se diferenţieze prin influenţe pop şi indie rock.
Cumulând piesele energice de pe primul material discografic cu cele cu tempo mai scăzut de pe cel de-al doilea, Lowe reuşeşte să susţină un spectacol antrenant şi năucitor.
Lowe ajunge la Bucureşti pentru a-şi promova noul single, Berlin Night Express. Concertul reprezintă al doilea capitol din ciclul New Pop Order, prin care clubul Control aduce în atenţia publicului românesc noile tendinţe din pop-ul alternativ internaţional.
Opening act-ul The Pixels este unul dintre puţinele proiecte 100% româneşti care se detaşează de mainstream. "Pixelii" sparg tiparele, combinând într-un stil personal influenţele indie rock cu tonalităţile electro-new wave ale sintetizatoarelor şi sampler-urilor. Ei au punctat live pe aceeaşi scenă cu Unkle, Sofa Surfers sau Sophie Ellis Bextor şi au apărut pe afişele unor festivaluri en vogue precum Delta Music Fest sau Coke Live. În 2008 au lansat Fire Exit, primul lor album, la casa de discuri LaStrada.
Pe 27 noiembrie 2009, în deschiderea concertului Lowe, The Pixels revin pe scenă în formula originală incluzându-i pe Cătălin Rulea, Dan Şerbănescu şi Alexandru Buzea. Le va sta alături la bass Marius Lung. Proiecţiile video sunt creaţia lui Dan Vezentan (New Folder).
Clubul Control se află pe Strada Academiei nr. 19 (intrarea prin Pasajul Victoria, dinspre Facultatea de Arhitectură).