Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Inglourious Basterds

Not another Jewish movie - Inglourious Basterds


Film Menu, decembrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"Adolf Hitler: Extraordinary, my dear. Simply extraordinary. This is your finest film yet!
Joseph Goebbels: Thank you, mein Führer. Thank you.
"
Dacă până la Inglourious Basterds filmele despre cel de-al Doilea Război Mondial cântau în unison: "Springtime for Hitler and Germany / Winter for Poland and France", Quentin Tarantino se foloseşte de iconografia războiului pentru a glorifica nu cauza evreiască, ci cea de-a şaptea artă. Formatul 35mm devine astfel un fel de fairy powder, capabil de a crea universuri paralele, de a readuce oameni la viaţă - sau de-ai omorî prematur - şi de a schimba cursul istoriei.

Mulţi - în special critica de specialitate - l-au considerat pe Tarantino, încă de la începutul carierei, "tânăra speranţă a cinematografiei americane". Problema este că regizorul în vârstă de 46 de ani nu a reuşit să se lepede în totalitate de blestemul de "shining rising star". Tarantino a apreciat Kill Bill ca fiind Apocalypse Now al său, omagiind multitudinea de stiluri ce l-au format ca regizor. Acest etern "copil teribil" al cinematografiei de peste Ocean îşi reafirmă însă maturitatea artistică cu Inglourious Basterds.

În septembrie 2005, la Festivalul de Film de la Venezia, Tarantino a revăzut, alături de regizorul Enzo Castellari, unul dintre cele două filme care au stat la baza dezvoltării scenariului pentru Basterds: Quel maledetto treno blindato - Inglorious Bastards în engleză) - celălalt fiind The Dirty Dozen al lui Robert Aldrich. Într-un interviu ulterior, Castellari afirma că ar fi citit first draftul pentru Basterds şi că filmul începe cu o confruntare între două grupuri: soldaţi americani (United States Marine Corps) de origine Sioux şi ofiţeri SS. Regizorul italian dezvăluia de asemenea că, la finalul primei secvenţe, scalpurile naziştilor erau tăiate de către membrii USMC.

Decizia de a schimba acest incipit s-a dovedit una fericită, Tarantino oferindu-ne în prima parte a filmului un tour de force cinematografic. În 1941, Franţa se află sub ocupaţie nazistă, iar Standartenführer-ul SS Hans Landa (Christoph Waltz) - supranumit "The Jew Hunter"- realizează ceea ce pare a fi o vizită de rutină în casa unui lăptar francez. Organizat şi metodic, Landa îl "distruge psihologic" pe fermierul Pierrier LaPadite, făcându-l să-i dezvăluie locul în care ţine ascunsă o întreagă familie de evrei. Există o puternică notă de "clasicism cinematografic" în această primă secvenţă, accentuată de un crescendo de tip hitchcockian a tensiunii filmice. Ironia şi umorul, oarecum morbide, specifice lui Tarantino, se echilibrează perfect în ansamblul secvenţei: Landa face o analogie între şobolani - termen general acceptat pentru descrierea evreilor în timpul celui de-al Treilea Reich - şi veveriţe. Apoi, pentru a-şi accentua rolul de "simplu detectiv", colonelul SS fumează din acelaşi model de pipă folosit şi de Sherlock Holmes.

Christoph Waltz - câştigător al premiului de la Cannes pentru "cea mai bună interpretare masculină"- este un colonel SS inteligent, obsesiv, manierat, preţios, pe cât de poliglot pe-atât de sadic, all in all Hans Landa este atât de down-right creepy încât l-ar face şi pe Amon Goth al lui Ralph Fiennes să pălească.

Apoi, intră în scenă "the basterds", conduşi de către locotenentul Aldo Raine (Brad Pitt), care - atât cât reuşesc să rămână în viaţa - se ocupă de partea de graffic violence şi comic-relief a show-ului.

Premiera unui film de propagandă nazistă devine pentru Tarantino pretextul cel mai plauzibil de-a-i reuni la un loc pe Hitler&co, de a-i împuşca şi de a-i arunca în aer. De altfel, naziştii sunt un fel de piñata pentru "basterds", ei fiind - printre altele - umiliţi, mutilaţi, fusilaţi şi bătuţi cu o bâtă de baseball.

Inglourious Basterds este, din multe puncte de vedere, opera cea mai personală şi mai sinceră a regizorului, el asumându-şi atât "naivitatea", cât şi "teribilismul", împletindu-le cu stereotipuri, pasiuni şi obsesii cinematografice mai vechi, pentru a crea ceea ce în mod ironic numeşte - prin replica de final a lui Brad Pitt - "my masterpiece".




 Toate articolele despre Inglourious Basterds


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Sorana Borhină


Alte articole

 Un ticăluos gluorios - Inglourious Basterds, Alex. Leo Şerban
 Winnetou - Inglourious Basterds, Eduard Ţone
 Q und A (Quentin und Answers) - Inglourious Basterds, Andrei Creţulescu
 Bufoniada lui Tarantino - Inglourious Basterds, Andreea Chiriac Hentea
 Tarantino-Hitler: 1-0 - Inglourious Basterds, Alex. Leo Şerban
 Toate articolele despre Inglourious Basterds


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer