Întîi de toate, să umblăm puţin la titlu. Traducerea românească a păstrat ideea originalului, dar a ratat greşelile (voite!) de spelling: "corect" ar fi fost Ticăluoşi fără gluorie. Ce vrea să spună autorul prin această agramaticalitate? El vrea să spună că (şi) Istoria e un fel de "pulp fiction", că or scrie-o istoricii, da\' nu-i citeşte nimeni şi că, pînă la urmă, tot oamenii obişnuiţi o fac, o suportă & o povestesc (istorie orală, alea-alea)... Or, ce se-ntîmplă atunci cînd (trans)pui istoria orală "pe curat"? Pe lîngă purceluşi, apar greşeli de scriere. Istoria e opera unui analfabet anonim, plină de zgomot şi de furie, care nu înseamnă nimic (săru\' mîna, domnu\' Shakespeare). Istoria nu e un tratat doct de militărie (că perioadele de pace sînt plicticoase ca Elveţia), ci un roman de gară - à la vie comme à la guerre, "tradus" la noi de-un glumeţ prin "la vie e ca la gară". Un roman de gară ("pulp fiction", care va să zică) în care unii vin, alţii pleacă, iar cîţiva stau şi se uită cum unii vin & pleacă. Faza cea mai tare din Ticăloşi fără glorie nu e că Tarantino îl ucide pe Hitler (1-0 pentru Tarantino), ci că-şi permite să trateze Istoria ca pe Dan Brown-ul care este.
Doar că, vedeţi, o face în imagini.
Imaginile - zic Eco-grafii care se pricep - sînt mai convingătoare decît cuvintele. Şi mai primejdioase: din cînd în cînd, se strîng conclavuri de critici şi de erudiţi care avertizează asupra pericolelor învăţării Istoriei din filme. Există riscul ca, atunci cînd cetăţeanul X vede pe ecran ce s-a întîmplat cu Mihai Viteazul, să creadă că aşa s-a şi întîmplat - şi că actorul de pe ecran chiar este Mihai Viteazul! (Cunoaştem cazuri.) Riscul creşte proporţional pe măsură ce populaţia lumii este - se pare - tot mai idioată sau mai rău-informată. Asta îmi aminteşte de un istoric de film de la noi care avertiza asupra pericolului ca publicul să ia de bună povestea din Zelig al lui Woody Allen (ficţiune făcută ca un documentar în care, coincidenţă, apărea şi Hitler)... Ticăloşi fără glorie e un fel de Zelig făcut nu ca un documentar, ci ca un western (cu) spaghetti.
Neşcolitul Tarantino (şcoala lui au fost filmele) a ajuns - prin el însuşi - la o concluzie pe care teoreticieni ai cinema-ului (în general francezi) au scris-o în cărţi: de cînd există Cinema, Istoria este Cinema! Adică nu doar că există o cantitate uriaşă de material de arhivă filmat pas cu pas, în ritmul "marşului" Istoriei de ieri pînă azi, dar - datorită / din cauza Filmului - felul nostru de a înţelege Istoria a fost contaminat de cantitatea de filme văzute (la cinema sau la televizor; mai nou, mai mult la televizor). De fapt, atunci cînd vrem să povestim Istoria - chiar şi un episod disparat al ei -, o povestim "ca la cinema". Tarantino exact asta face: dacă Istoria = Cinema, înseamnă că poţi povesti Istoria doar prin Cinema! Nu doar că e mai "cool", dar e chiar mai cultural. QT este făcut din fibră de celuloid, but guess what: majoritatea dintre noi sîntem! Cinematograful ne-a intrat în sînge, vedem realitatea în 24 fotograme / secundă - darmite Istoria, care este realitate devenită Film? Tarantino a atins aici o mină de aur ca şi cum s-ar fi jucat cu o minge. Este acest lucru suficient pentru a face din Ticăloşi fără glorie o "capodoperă"?
Cum am citit mai tot ce s-a scris despre film, începînd cu mai 2009 (cînd a fost arătat la Cannes) şi pînă acum, răspund sec: nu. Subiectul (grhav şi marhe) nu face filmul mai bun sau mai important decît este. Tfg e - în mod clar - cel mai accesibil film al lui QT (aproape că seamănă cu o bandă desenată). Este fantastic de entertaining, voit "dement", cu un actor genial (Christoph Waltz) şi o idee dărîmătoare care se rostogoleşte ca o grenadă de-a lungul filmului... În rest - de acord cu AC (= Andrei Creţulescu) în ultimul "Q&A" găsibil aici: http://agenda.liternet.ro/articol/9768/Andrei-Cretulescu/Q-und-A-Quentin-und-Answers-Inglourious-Basterds.html