Q: E adevărat că Inglourious Basterds (Ticăloşi fără glorie la noi pe ecrane, danke schon) este un remake al unui film italienesc obscur din anii '70?
A: Nu. Filmul italienesc din anii '70 (1978, mai exact) se numea Quel maledetto treno blindato (Acel blestemat tren blindat în copilăria noastră), era regizat de Enzo "Girolami" Castellari şi nu poate fi considerat obscur decât de yankei. Care l-au distribuit direct pe video, cu titlul Inglorious Bastards - aşa l-a văzut QT, dar în afară de titlu (sic!), alură şi ceva glumiţe (inclusiv Castellari as himself în seara premierei), americanul n-are nici o legătură cu italianul.
Q: E adevărat că scenariul lui Tarantino datează de ani buni?
A: Da şi nu. QT tot scrie de vreo zece ani pentru IB (l-a pus deoparte cât a făcut şi desfăcut Kill Bill şi Death Proof), dar varianta finală a fost terminată "decât" cu nouă (9!) luni înainte de Cannes.
Q: E adevărat că în film trebuiau să joace Bruce Willis, Arnold Schwarzenegger, Sly Stallone, Eddie Murphy, Adam Sandler, Simon Pegg?
A: Nu şi nu şi nu şi nu şi nu şi nu. Mă rog, Sandler a fost cât p-aci - rolul său (Donny Donowitz, "The Bear Jew") a fost preluat de Eli "Hostel" Roth. Who should stick to directing. If that. Iar în loc de Pegg (ocupat), în rolul spionului care venea din (critica de) film, ne-am ales cu şarmant de omniprezentul Michael Fassbender.
Q: E adevărat că Brad Pitt a acceptat rolul principal (Lt. Aldo Raine, aka Aldo the Apache) după o noapte din care nu-şi mai aminteşte mare lucru şi în care el şi QT au băut cinci sticle de vin şi au fumat Dumnezeu ştie ce şi cât şi cum?
A: Da.
Q: E adevărat că Ennio Morricone a compus coloana sonoră?
A: Nein. Dar, fiind un film semnat QT, "il maestro" bântuie soundtrack-ul, da capo al fine.
Q: E adevărat că cele cinci capitole sunt filmate în stiluri diferite?
A: Mda... Capitolul 1 ("Once upon a time... in Nazi occupied France"), care conţine în dânsul, atenţie!, şi cheia şi miza filmului, e turnat ca un western-spaghetti; capitolul 2 ("Inglourious Basterds") arată exact ca un clasic de război (cu accent - nemţesc - pe război); capitolul 3 ("German Night in Paris") trebuia să fie alb-negru, á la nouvelle-vague - acum musteşte de culori şi referinţe cinefile; capitolul 4 ("Operation Kino") se mişcă-ntr-un tehnicolor vibrant (un fel de-a spune - tipic pentru QT, "eroii" şed la masă, beau, discută şi se-mpuşcă); în fine, capitolul 5 ("Revenge of the Giant Face")... să zicem că-i fantastic. Şi extrem de bine prăjit.
Q: E adevărat că Mike Myers joacă în IB?
A: Da. Şi nu e singurul guest-star: Bo Svenson, Julie Dreyfus şi veteranul Rod Taylor (Rod Taylor!!!) au apariţii mai mult sau mai puţin necesare. Naraţiunea îi aparţine lui Samuel L. Jackson, iar vocea generalului de la telefon este a lui Harvey Keitel.
Q: E adevărat că filmul din film a fost regizat de Eli Roth?
A: Ja. Sub "pseudonimul" Alois von Eichberg. Der Stoltz der Nation se numeşte drăcia şi e povestea adevărată (ha!) a unui sniper german (Frederick Zoller, mare cinefil) care a curăţat o seamă de aliaţi de unul singur.
Q: E adevărat că fiecare personaj vorbeşte limba ţării sale?
A: Da. Iar multitudinea de subtitluri (deliranta scenă a shoot-out-ului din tavernă, integral în germană, durează cam 25 de minute!) face ca perspectivele de box-office yankee să fie la fel de şubrede ca şansele de supravieţuire ale naziştilor în faţa "basterds"-ilor. Rectificăm - ar fi trebuit. La ora la care completăm panegiricul de faţă, IB tocmai a devenit, cu 230 de milioane de dolari încasări (worldwide) cel mai de succes film semnat QT. Să bem!
Q: E adevărat că austriacul Christoph Waltz va câştiga premiul Oscar?
A: O întrebare tâmpită, la care nu răspundem. Întâmplător, col. Hans Landa e un personaj formidabil - repede, cum se spune "formidabil" în germană, franceză, engleză şi italiană?
Q: E adevărat că IB a fost ciopârţit înainte de lansarea americană oficială?
A: Nici vorbă. QT a declarat în repetate rânduri că filmul său va fi la Cannes sau nu va fi deloc. Pentru restul lumii a remontat câteva secvenţe, a lipit ceva muzici noi şi chiar a adăugat mici scene, întru cursivitate şi ritm.
Q: E adevărat că IB respectă şi, în acelaşi timp, întoarce pe dos clişeele filmelor de război, în timp ce rescrie complet istoria?
A: Exact. Iar aici găsim farmecul paradoxal şi inatacabil al filmului - nu se întâmplă nimic din ceea ce te aştepţi să se întâmple şi se întâmplă tot ce ţi-ai dorit. Sau invers.
Q: E adevărat că IB este "capodopera" lui QT?
A: Hmm... Nu e cel mai proaspăt (Reservoir Dogs), nici cel mai inovator (Pulp Fiction), nici cel mai matur (Jackie Brown), nici cel mai ambiţios (Kill Bill), nici cel mai flamboaiant (Death Proof), dar e câte o halcă din toate. E naiv, e indulgent, e şarmant, e impresionant, e amuzant, e operatic, e Cinema. E Leone, e Aldrich, e Lubitsch, e Clouzot, e Siegel, e Margheriti, e Ford, e Lang, e Tarantino, ce mai. Entertaining. Reverent. Infatuat. To be... or not no be? To be. Un film de război despre filmele de război - şi despre limbajul filmelor de război (şi nu numai). Şi dacă, în iunie 1944, frumoasa eroină Shosanna, îmbrăcată într-o rochie roşie, între Gilda şi Veronika Voss, are chef să asculte un cântec în aşteptarea momentului în care cinema-ul va fi plin de nazişti (şi a momentului în care cinema-ul va învinge), atunci va asculta, bineînţeles, David Bowie. O piesă din 1982, care se cheamă, sugestiv, Putting Out the Fire. With Gasoline!