Corneliu Porumboiu, scenarist (1) (Noul Cinema Românesc 5)

După patru episoade, probabil v-aţi plictisit să mai citiţi de Marfa şi banii, aşa că am decis să trimit cronologia într-o scurtă vacanţă. Profit de faptul că Editura LiterNet a publicat, după A fost sau n-a fost?, şi scenariul celui de-al doilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu (Poliţist, adjectiv), pentru a trece la alt reprezentant important al Noului Cinema Românesc.

În lumea filmului autohton, coexistă încă două tipuri de scenarii: literare şi cinematografice. În prima categorie intră, în general (dar nu exclusiv), creaţiile unor cineaşti din generaţiile mai vârstnice. Un exemplu perfect este volumul lui Lucian Pintilie 4 scenarii (1992); acesta este titlul de pe coperta cărţii, pentru că în interior veţi găsi varianta 4 scenarii literare, trimiţând la o sintagmă pe care aţi regăsit-o cu siguranţă pe genericele unor producţii româneşti. Aici, adaptările după Colonia penitenciară (Kafka) sau Duelul (Cehov) nu prea arată a scenarii. Ce-i drept, parcurgându-le, vom da peste indicaţii privind încadraturile ori mişcările de aparat, însă textele nu sunt nici măcar împărţite în secvenţe. O altă versiune pe care am întâlnit-o este cea a "formatării" unei opere literare. Reţeta e ticălos de simplă: se ia o proză, se segmentează în scene, în funcţie de timp şi spaţiu, iar textul corespunzător fiecărei scene, cu modificări mai mici sau mai mari (după cât de ocupat e "autorul"), este aranjat în didascalii şi replici (cu piesele de teatru este chiar mai uşor). Se obţine, astfel, un "scenariu" numai bun pentru concursul CNC. Desigur, la un film contează enorm şi înzestrarea regizorului său (de pildă, nu-l poţi compara pe Lucian Pintilie cu Nicolae Corjos), însă asemenea texte reflectă, cred, o concepţie perimată asupra scenaristicii.

A doua categorie poate fi, la rândul ei, divizată în două subcategorii, la fel de îndreptăţite. Unii autori de scenarii cinematografice ne oferă nenumărate detalii, considerate de ei relevante, despre personaje, decoruri sau costume. Dacă aceşti scenarişti sunt şi regizori, ajunşi pe platoul de filmare, ei vor ţine morţiş ca totul să fie ca în text.

De exemplu, citind un scenariu semnat de Cristi Puiu, cu sau fără Răzvan Rădulescu, puteţi afla despre un personaj secundar că "este elegant, se vede că se respectă, căci umblă îmbrăcat, oricât de caldă s-ar anunţa ziua, cu pantaloni, sacou şi cravată" sau despre apartamentul în care locuieşte un alt personaj (feminin) că "este curat şi ordonat, deşi o mulţime de obiecte de toate dimensiunile, care stau răspândite pe servante, mese şi rafturi (reviste, bibelouri, tuburi de deodorant, jucării, ciocolate, cochilii de melc şi vaze de flori împrumută acestuia un aer de bazar...".

Scenaristul Corneliu Porumboiu intra în a doua subcategorie, fiind la fel de scump la vorbă (scrisă) ca şi omul Corneliu Porumboiu. În textele sale dedicate ecranului, dominate categoric de dialog, fiecare secvenţă nu include decât didascaliile strict necesare pentru a înţelege ce se petrece în ea. De exemplu, în ceea ce priveşte vestimentaţia lui Tiberiu Mănescu, unul dintre cele trei personaje principale ale filmului A fost sau n-a fost?, aflăm numai că... "se vede că a dormit îmbrăcat" (la prima sa apariţie în cadru). Iar indicaţiile scenografice le putem doar deduce din acţiuni şi replici.

Corneliu Porumboiu mi se pare unul dintre acei regizori care, atunci când scriu un scenariu, văd deja filmul, în cele mai mici detalii, pe ecranul minţii, aşa că nu simt nevoia să umple paginile cu amănunte inutile (în opinia lor). Dacă parcurgeţi un text al său înainte ca el să fi devenit film sau înainte să fi văzut filmul făcut pe baza lui, probabil vi se va părea un scenariu mediu, dacă nu chiar slab, în care nu se întâmplă mare lucru. Însă, când veţi vedea filmul rezultat, veţi fi impresionaţi de cât de multă substanţă a turnat cineastul în nimicurile care umplu vieţile unor oameni obişnuiţi. În timp ce alţi regizori au ca punct forte scenariul, Corneliu Porumboiu îşi arată adevărata măsură a talentului în regie.