Contrar dictonului "ce e val ca valul trece", o nouă generaţie de cineaşti români, printre care o puternică falangă feminină, se pregăteşte să asalteze cinematografele şi festivalurile de film. Adevărul literar şi artistic, ajutat de cei mai avizaţi comentatori ai actualului fenomen cinematografic românesc, a întocmit o listă a numelor de tineri cineaşti pe care trebuie mizat în continuare, ca urmare a scurtmetrajelor lor deja realizate.
O primă concluzie ar fi că "viitorul aparţine femeilor". O nouă promoţie de cineaste se pregăteşte să schimbe faţa cinema-ului românesc, dominat până acum, prin clasicii "noului val", de figuri masculine (cu excepţia Ioanei Uricaru, căreia i se aşteaptă, însă, debutul în lungmetraj). Iulia Rugină şi Adina Pintilie sunt deja valori sigure, prin filmele pe care le-au făcut, iar lista este completată de Ivana Mladenovici, Eva Pervolovici, Stanca Radu, Ana Maria Chioveanu, Ana Lungu şi multe alte nume.
În calitate de profesor şi pro-rector al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), criticul de film Manuela Cernat este printre cei mai abilitaţi să vorbească despre "noul nou val" de tineri cineaşti, cărora le cunoaşte creaţiile încă din stadiul de proiect şi de "examen". Cea mai mare parte a regizorilor din Noul Val provine de pe băncile acestei şcoli, iar profesoara spune de la început că se referă doar la această "pepinieră", deşi nume interesante au mai apărut şi de la alte instituţii de învăţământ (sau chiar pe cont propriu, cum e cazul unor "autodidacţi": Titi Popescu, Bobby Păunescu). Manuela Cernat are o singură îngrijorare: "Sper ca misoginismul dâmboviţean să nu pună piedici acestor minunate şi curajoase artiste".
Un masiv şi foarte puternic grup de cineaste
"Aştept cu nerăbdare intrarea în arenă a Noului Val de regizoare made in UNATC", afirmă cu încredere Manuela Cernat. "Dacă în promoţia ei Ioana Uricaru a fost o excepţie, astăzi se pregăteşte să ia startul un masiv şi foarte puternic grup de cineaste: Adina Pintilie, Iulia Rugină, Ivana Mladenovici, Eva Pervolovici, Ana Maria Chioveanu, Ana Lungu şi lista poate continua. Excepţional de talentate, şi-au asigurat, încă din studenţie, un impresionant palmares internaţional. Adina Pintilie este deja un nume bine cotat în zona filmului de autor de factură rafinat estetizantă. Sper ca misoginismul dâmboviţean să nu pună piedici acestor minunate şi curajoase artiste", explică profesoara.
De aceeaşi părere este şi versatul Mihai Chirilov, unul dintre cei mai buni cunoscători ai noului val douămiist: "Ofensiva feminină formată din Iulia Rugină (Captivi de Crăciun), Ioana Uricaru (Legenda activistului în inspecţie din Amintiri din Epoca de Aur) şi Adina Pintilie (Oxigen, dar şi toate scurtmetrajele anterioare, plus documentarul Nu te supăra, dar...) ar putea constitui un post nou val în contextul actual, dominat de bărbaţi. Deşi nu pare să le lege nimic din punct de vedere stilistic, cele trei regizoare au dovedit prin creaţiile lor de până acum că posedă o sensibilitate aparte şi voci distincte. În plus, toate sunt pe punctul de a debuta în lungmetraj".
Un trio formidabil: Rugină-Agopian-Răsuceanu
Iulia Rugină este la favorites şi pentru Andrei Gorzo: "În ceea ce priveşte efortul de construcţie a unui nou cinema comercial (sau popular) românesc, eu aş sta cu ochii pe Iulia Rugină: buna primire făcută de public filmelor ei, Muzeul relaţiilor destrămate şi Captivi de Crăciun, la festivalurile NexT şi TIFF, indică un anume potenţial în zona aceasta".
"În aceeaşi ordine de idei, sunt foarte curios ce va face pe viitor proaspătul absolvent Nicolae Constantin Tănase, ale cărui filme de şcoală, Zombie Infectors 3 şi Outrageously Disco, sunt exerciţii de reconstituire a convenţiilor narative şi stilistice ale unor genuri hollywoodiene (horrorul cu zombi, respectiv musicalul disco). Sunt foarte interesat să văd cum va reuşi să valorifice abilităţile pe care şi le-a câştigat realizând aceste pastişe", îşi dezvoltă ideea criticul.
Dacă Iulia Rugină este unul dintre cele mai apreciate nume din noua generaţie, nu trebuie uitat că recentul ei mediu-metraj de mare succes, Captivi de Crăciun, poartă semnătura a încă două co-scenariste: Ana Agopian şi Oana Răsuceanu, care nu sunt aflate la primul lor proiect împreună, ceea ce arată că ofensiva feminină se desfăşoară pe toate planurile.
Jurgiu, favoritul breslei
Unul dintre numele care revin cel mai frecvent în răspunsurile criticilor de film este cel al lui Tudor Jurgiu, cu puţine filme la activ, dar care a dat lovitura, în 2009, cu Nunta lui Oli. "Unul dintre numele pe care aş miza eu este Tudor Cristian Jurgiu. Acum doi ani, când încă mai era student la UNATC, a scris şi a regizat (în afara şcolii) un scurtmetraj intitulat Nunta lui Oli. E mult talent în filmul acela", consideră Andrei Gorzo.
Criticul Anca Grădinariu se arată entuziasmată de aceeaşi Nunta lui Oli: "Nu sunt o foarte mare consumatoare de scurtmetraje, dar mi-a plăcut foarte mult Tudor Jurgiu, cu Nunta lui Oli. Mi s-a părut mai mult spre mediu-metraj şi e aproape un film, cu o situaţie foarte credibilă, care vorbeşte despre mult mai mult decât pare. Vorbeşte despre societatea românească în întregime; porneşte de la o situaţie umană, cotidiană şi ajunge în ceva mult mai grav şi mai profund. Este tot timpul credibil, nu are nicio notă falsă.
E un film foarte trist, îţi zdrobeşte inima, dar nu este o tristeţe mizerabilist-elegiacă, ci una autentică, în genul povestirilor lui Carver. Nu cred însă că face o diferenţă faţă de noul val, ci e în aceeaşi vână". Tânărul Jurgiu se află şi pe listele alcătuite de criticii Cristina Corciovescu şi Manuela Cernat.
De altfel, Tudor Cristian Jurgiu se regăseşte şi pe lista câştigătorilor recentei sesiuni de concurs a Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), pentru debut în lungmetraj, cu proiectul Câinele japonez. I se alătură, pe aceeaşi listă (care constituie un indiciu asupra viitorului apropiat al filmului românesc), Bogdan Mustaţă (Lupu), Valentin Hotea (Roxanne by the Police), Bogdan Dumitrache (Angelica) - actor în Trafic şi Lecţia de box - şi Andrei Cohn (Acasă la tata), autor al scurt-ului Înainte şi după 22/12/1989.
Mustaţă şi Negoescu, contestaţi
Premiile la marile festivaluri de film (cum e cazul Urşilor berlinezi) sau "graţiile" CNC-ului nu-i impresionează însă pe toţi criticii de film; unii-şi permit, câteodată, să aibă opinii diferite de cea a majorităţii. Andrei Gorzo, de exemplu, este tranşant: "Nu e deloc exclus ca Bogdan Mustaţă, care a dat o lovitură la Festivalul de la Berlin cu scurtmetrajul O zi bună de plajă, să mai dea o lovitură şi în lungmetraj. Eu unul n-am văzut foarte multe semne de talent în O zi bună..., însă producătorul cu care lucrează Mustaţă, Cătălin Mitulescu, are o foarte bună intuiţie a ceea ce poate constitui o marfă vandabilă (a dovedit-o recent cu producţia Eu când vreau să fluier, fluier, un alt film în care eu unul nu văd prea multe semne de talent real, dar care iată ce succes a avut)".
Nici Paul Negoescu, "vedeta" cineaştilor nedebutaţi în lungmetraj, prolific autor de "scurte", nu întruneşte sufragiile unanime ale specialiştilor. "Spun de la început că Paul Negoescu nu m-a convins niciodată", afirmă Anca Grădinariu, iar o spectatoare avizată îl considera pe Negoescu overrated şi incapabil să ţină în mână un lungmetraj.
Negoescu, recordmanul scurtmetrajelor
Mustaţă este, însă, agreat de Cristina Corciovescu şi Manuela Cernat, iar Paul Negoescu îi entuziasmează pe criticii Andrei Gorzo şi Mihai Chirilov, pentru dimensiunea sa "experimentală" şi "ludică". "Din 2006 urmăresc cu mare interes traseul lui Paul Negoescu: acesta a terminat şcoala în 2007, dar a continuat să facă unul-două scurtmetraje pe an (o prolificitate care e în sine neobişnuită) şi portofoliul lui arată impresionant (o nominalizare la premiile Academiei Europene de Film, o selecţie la Berlin etc.)", consideră Andrei Gorzo.
Nu e singurul nume agreat de critic, dar e cel mai pregnant: "Negoescu face parte dintr-o promoţie de studenţi care a încasat în plin şocul deschizător de orizonturi al exploziei Noului Cinema Românesc, în 2005-2007. Printre foştii lui colegi de an se mai numără câţiva care promit (Vlad Trandafir, Stanca Radu), dar, deocamdată, el iese cel mai bine în evidenţă, şi nu numai prin energie, ci şi prin disponibilitatea de a experimenta.
Dacă el şi colegii lui vor continua în linia realistă şi minimalistă prin care cinema-ul românesc s-a impus în lume, sau dacă se vor rupe de ea, descoperind direcţii noi, asta rămâne de văzut. Dintre filmele de până acum ale lui Negoescu, le recomand pe cel mai vechi (Examen) şi pe cel mai nou (Derby). De la Vlad Trandafir recomand Sinopsis docu-dramă, iar de la Stanca Radu - Ştefan".
"Mizez pe Iulia Rugină, Ioana Uricaru, Adina Pintilie, Paul Negoescu şi Igor Cobileanski", spune, încă de la început, Mihai Chirilov. De ce Negoescu? "Este probabil recordmanul naţional în materie de scurtmetraje. Poate că a abuzat în ultima vreme de «felii de viaţă», dar spiritul său ludic (vizibil în câteva dintre scurtele lui), claritatea povestirii şi lejeritatea meşteşugului îl recomandă urgent pentru debut".
Apar mereu nume noi
Criticul de film Cristina Corciovescu face o utilă sinteză: "Indiferent cum o numim, important este că această revigorare a cinematografului românesc continuă şi e din ce în ce mai articulată, contrazicându-i pe scepticii care într-o primă etapă o puneau sub semnul aleatoriului, apoi sub cel al modei. Apar mereu nume noi ale căror scurtmetraje se impun în festivaluri. Pentru unii perspectiva lungmetrajului este deja o certitudine: Bogdan Mustaţă (Ursul de Aur la Berlin 2008 pentru O zi bună de plajă) va debuta în lungmetraj cu filmul Lupu.
Tudor Cristian Jurgiu (Nunta lui Oli) a câştigat la recentul concurs CNC de proiecte finanţare pentru Câinele japonez, o delicată poveste despre vârsta a treia şi relaţia părinţi / copii; iar Gabriel Achim (Bric Brac), deşi la acelaşi concurs a căzut sub linie la secţiunea de debuturi în lungmetraj, a început deja filmările la Visul lui Adalbert".
Valul următor este văzut astfel de Cristina Corciovescu: "Pentru alţii nu se pune încă problema de a face acest pas de la scurt la lung, deşi au toate datele să izbândească. Aş miza pe George Chiper (cel care a făcut Palmele), pe Iulia Rugină (după un remarcabil film de diplomă - Vineri în jur de 11-, a realizat de curând Captivi de Crăciun), pe Mircea Nestor (despre care nu ştiam nimic înainte de a vedea Tarantyno) sau pe Viorel Timaru (care şi-ar fi dorit să ecranizeze cartea lui Cărtărescu De ce iubim femeile, dar deocamdată rămâne doar autorul scurtmetrajului Trenul foamei). Mai sunt şi regizori, precum Hanno Höfer, pe care îi aşteptăm de mult să se avânte în lungmetraj".
Pariuri pentru lungmetraj
Opinii similare are şi Manuela Cernat: "Vali Hotea, Bogdan Mustaţă şi Tudor Jurgiu au vârste şi sensibilităţi artistice sensibil diferite. După un remarcabil film de licenţă şi un superb debut în TVR - episod din ciclul Imposibile Iubiri -, Hotea are abia acum ocazia să dea întreaga măsură a unui real talent. Mustaţă şi Jurgiu au câştigat mulţi lauri internaţionali şi naţionali, care le-au creat o certă notorietate, dar şi un înalt orizont de aşteptare din partea breslei şi a criticii. Din urmă vin mereu alte şi alte nume. Pariez pe regizorul Nicolae Tănase şi pe formidabilii directori de imagine Marius Iacob şi George Chiper".
Câteva nume au fost "uitate" de repondenţii anchetei noastre, deşi calitatea filmelor lor de până acum îi califică pe lista "noului nou val". Alexandru Mavrodineanu a regizat Mere la cuptor, Lecţia de box, a participat la omnibus-ul Un bărbat urmăreşte o femeie, iar anul acesta este foarte lăudat pentru Muzica în sânge, unde-l distribuie as himself pe însuşi Bursuc, impresarul maneliştilor. La fel tânărul Hadrian Marcu, autor al unui excelent Joi, difuzat şi de HBO.
Mai în vârstă decât colegii săi, cu o traiectorie complicată, Gabriel Sârbu (foto) n-a regizat mult, dar a avut mare succes festivalier cu Invitaţie la masă (2000) şi La drumul mare (2007) şi încearcă din răsputeri să treacă la lungmetraj.
Cobileanski - un nou Porumboiu
Din păcate, nu întotdeauna calitatea filmelor scurte este o garanţie pentru reuşita debutului în lungmetraj, iar istoria ultimilor 15 ani e martoră. "Starurile" anilor '90 nu au mai entuziasmat la debutul douămiist în "lung". Îngerul necesar al lui Gheorghe Preda a atras asupra lui (poate, totuşi, prea exagerat) tirul necruţător al criticii, iar Napoleon Helmis, cu Italiencele, mai mult a dezamăgit. Poate, mefient faţă de lungmetraj, Hanno Höfer preferă să rămână autorul lui Telefon în străinătate, Dincolo şi Ajutoare umanitare.
Un caz mai recent este Igor Cobileanski, cu eşecul Tache. Criticul Mihai Chirilov încearcă să-l extragă totuşi şi să-l salveze ca "speranţă": "Cobileanski şi-a creat un nume şi un stil cu doar trei scurtmetraje şi are toate datele să devină un nou Porumboiu. Nu întâmplător, scenariul adevăratului său debut în lungmetraj (comedia TV Tache nu se pune) e scris de regizorul vasluian".
Care e viitorul minimalismului?
După cum se vede, filme se fac şi se vor mai face, succesul cineaştilor din Noul Val douămiist creând o emulaţie printre tineri. Marea întrebare este: dar de acum încolo? Stilistic, estetic, viitoarele filme ale tinerilor cineaşti vor aduce ceva diferit, ceva nou faţă de "obsedantul" minimalism douămiist?
Nu văd printre tineri un nou Nemescu
Anca Grădinariu este "scepticul de serviciu", dar atrage atenţia asupra "Cenuşăresei" - documentarul: "Eu personal n-am văzut, nu cred să existe filme care să nu fie în acelaşi filon al minimalismului. Mai degrabă, poate, în zona documentarului. Mi-a plăcut tot ceea ce a fost produs de HBO. Circul vesel, filmele Adinei Pintilie, Dacia, dragostea mea, toate sunt mai aventuroase stilistic, mai rafinate. Înainte de '89, şcoala noastră de documentar a fost chiar mai tare decât cea de ficţiune, aşa că n-ar trebui să ne surprindă. Ar merita ca aceste filme să circule mai mult, dar la noi documentarul e socotit un fel de rudă săracă a ficţiunii.
Revenind, nu văd o altă şcoală, încă nu s-a epuizat filonul minimalismului. Nu văd printre tinerii cineaşti un Nemescu, care era cu totul altfel decât colegii săi. Trebuie să avem răbdare, şi eu aş vrea să mai văd şi altceva".
Sper să înceapă să apară şi filme de gen
"Greu de spus ce stil va aborda fiecare. Tentaţia «minimalismului cu final retezat» e mare. Pe de o parte, unora li se potriveşte temperamental, pe de altă parte are căutare în festivaluri. Sper însă să înceapă să apară şi filme de gen făcute cu inspiraţie şi cu har", consideră Cristina Corciovescu.
Profesoara Manuela Cernat este optimistă: "Ce linie vor urma? E dreptul lor să-şi aleagă calea. Ar fi absurd, să le pretindem ca, din spirit de grup, să se alinieze la linia minimalistă lansată de Mungiu, Porumboiu et co., sau, dimpotrivă, din pură frondă, să o renege.
Continuitate nu înseamnă epigonism şi nici inovaţia ca scop în sine nu e productivă. Ideal ar fi ca noii veniţi să aducă un timbru şi un stil propriu. Important pentru ei este să-şi apere crezul şi arta. Important pentru noi este că, iată, pronosticul răutăcios al invidioşilor nu se adevereşte. Noul Val românesc nu este o cometă efemeră, ci o galaxie în expansiune".
Lista Adevărul literar şi artistic
2. Alexandru Mavrodineanu, 34 de ani, Lecţia de box
3. Bogdan Mustaţă, 35 de ani, O zi bună de plajă
4. Paul Negoescu, Renovare
5. Eva Pervolovici, Filmele mele nefăcute
6. Adina Pintilie, 30 de ani, Oxigen
7. Iulia Rugină, 28 de ani, Captivi de Crăciun
8. Gabriel Sârbu, 40 de ani, La drumul mare
9. Nicolae Constantin Tănase, 24 de ani, Outrageously Disco
10. Ioana Uricaru, Legenda activistului în inspecţie