Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Noul Cinema Românesc

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Două scurte filme mari din 2004 (Noul Cinema Românesc 9)


martie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
După lungmetrajul de debut Marfa şi banii, Cristi Puiu a realizat în 2003 scurtmetrajul Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea, care, selecţionat în competiţia Festivalului Internaţional de la Berlin din anul următor, avea să-i aducă Noului Cinema Românesc cel dintâi Urs de Aur. Având ca titlu internaţional Cigarettes and Coffee, filmul este un omagiu adus cineastului american Jim Jarmusch şi seriei sale Coffee and Cigarettes (1986-2003).

Tot în 2004, însă la Cannes, Cătălin Mitulescu obţine, cu Trafic, Palme d'Or-ul pentru scurtmetraj. Cele două filme, foarte diferite stilistic, au câte un personaj principal reprezentativ pentru un nou tip social al anilor '90: yuppie-ul (acronim pentru young urban professional) care aşază cariera înaintea familiei.

Vlad Tomescu (Mimi Brănescu) din Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea este un tânăr dezrădăcinat (părinţii reprezintă pentru el mai degrabă un balast decât un sprijin), direct şi sarcastic, atunci când interlocutorul i-o permite, şi, cel puţin aparent, avut, descurcăreţ şi influent. Regizorul-scenarist Cristi Puiu i-l opune pe personajul lui Victor Rebengiuc, care, la fel ca ceilalţi bătrâni din filmele scrise şi / sau regizate de cineast (Nicolae "Niki" Ardelean şi Dante Remus Lăzărescu), pare traumatizat de o Istorie a cărei evoluţie n-o înţelege.

Domnul Tomescu are în jur de 60 de ani, iar jumătate de viaţă a fost şofer la o fostă întreprindere de stat comunistă. Acum, cu numai doi ani înainte de a putea ieşi la pensie la cerere, se trezeşte dat afară, şeful de personal motivându-i"s-au schimbat vremurile". Domnul Tomescu este pur şi simplu incapabil să priceapă ce se întâmplă: atâta timp a fost bun pentru "ei", iar acum nu mai este bun? Crescut în cultul muncii, el nu vrea să vegeteze alături de soţia semiparalizată. De aceea, apelează la fiul său Vlad, pentru a-i găsi o slujbă cu care să umple cei doi ani care-i lipsesc de pe cartea de muncă. Însă reangajarea sa este condiţionată de respectarea normei sociale cunoscute ca "mită" sau "şpagă": angajatorul trebuie să primească de la viitorul angajat un cartuş de ţigări Kent şi un pachet de cafea (italienească, nicidecum nes); altfel, adio job... Domnul Tomescu extrapolează această practică reprobabilă şi ajunge la concluzia - luată în derâdere de fiul său - că "până la urmă, nu s-a schimbat nimic". Cu toate acestea, el realizează, chiar dacă evită să o recunoască, că lumea sa este pe ducă.

Confruntarea dintre doi actori în cea mai bună formă ne relevă, în filmul lui Cristi Puiu (excelent şi ca "dialoghist"), tragica prăpastie dintre generaţii în "tranziţia" românească.

Tudor (Bogdan Dumitrache), protagonistul din Trafic (al cărui regizor a scris scenariul împreună cu Andreea Vălean), este un corporatist cu o funcţie importantă şi bine remunerată, pentru care şi-a sacrificat viaţa de familie: are o fetiţă de cinci ani, dar aceasta petrece mai mult timp cu guvernanta decât cu părinţii, care par separaţi. În film, el întârzie la o întâlnire de afaceri nu doar din pricina infernalului trafic bucureştean, cu al său haos sonor, ci mai ales pentru că un posibil accident (fiica sa a înghiţit o agrafă de păr şi trebuie dusă la spital) îl determină să reevalueze lucrurile importante din viaţă. El ia o scurtă pauză, cât să bea o cafea şi să schimbe câteva vorbe cu o vânzătoare ambulantă de soft drinks (Maria Dinulescu), care se dovedeşte la fel de confuză ca şi el. Dacă instinctul de cinefil ne face să ne gândim la o poveste de dragoste, vom fi dezamăgiţi. Cei doi se despart fără nici măcar un "te sun" şi Tudor revine la existenţa sa obişnuită, asemănătoare curselor de câini urmărite, cu sufletul la gură, de către barman şi clienţii săi fideli. Cât de schimbat este el după această "iluminare", nu ne rămâne decât să presupunem...

Pentru Cătălin Mitulescu, realitatea exterioară este mai puţin importantă decât cea interioară. Astfel, filmul nu ne vorbeşte despre traficul rutier, cum s-ar putea crede, judecând după titlu, ci despre traficul gândurilor şi al sentimentelor protagonistului aflat în impas.

Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea şi Trafic sunt două filme care, deşi nu depăşesc 15 minute, izbutesc să dea mărturie despre societatea "postumană" (Fukuyama dixit) în care trăim.



 Toate articolele despre Noul Cinema Românesc


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Mihai Fulger


Alte articole

 O notă despre Puiu şi Porumboiu, Andrei Gorzo
 Valul de după Noul Val, Doinel Tronaru
 My Own Private New Romanian Wave, Dana Enulescu
 Scurtmetrajele lui Bogdan George Apetri (Noul Cinema Românesc 10), Mihai Fulger
 Scurtmetrajele lui Cătălin Mitulescu (Noul Cinema Românesc 8), Mihai Fulger
 Toate articolele despre Noul Cinema Românesc


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer