Planeta Bs. As. (10)

Îmi dau seama că, de cînd am venit - acum 3 luni - am cunoscut mai mult expaţi (sau vizitatori) decît porteňos... Episodul ăsta e despre oamenii care-au făcut ca cele 3 luni de cînd sînt aici să mi se pară un vis.

George a făcut filologia, a activat - în ţară - în cercuri literare (există o excelentă piesă absurdă scrisă de el pe site-ul Echinox), dar aici are un hostel (Argentina are cel mai mare număr de hosteluri din lume, raportat la numărul de locuitori!). A cumpărat în plin centru, la doi paşi de Obelisc, un apartament (spaţios, cu tavane foarte înalte şi care arată fabulos) cu o sumă minusculă, care acum a crescut de circa 20 de ori. Se gîndeşte, totuşi, să se mute - împreună cu Carolina, ai cărei părinţi trăiesc la Ushuaia, în Ţara de foc - în Columbia, Bolivia sau Ecuador, unde clima este mai clementă...

Oana a venit de la New York pentru două săptămîni, am fost împreună la cascada Iguazu, am cîntat de nebuni, pe stradă (nu că ne-ar fi băgat în seamă cineva: toţi porteňos sînt nebuni, toţi cîntă de unii singuri pe stradă!), "şlagărele noastre, toate" - de la Gică la Angela, Mirabela şi Loredana... A tot schimbat camerele, mai întîi în "Casa Köhli" (o neverosimilă casă-cîrnat în care fiecare cameră e diferită - for better or worse), apoi s-a mutat în ceva mai puţin "surprinzător" (dar tot în San Telmo). N-a reuşit să-şi facă pantofii de tango pînă să se-ntoarcă la NY, după cum n-a reuşit să mă convingă să merg măcar la un spectacol de tango (sau milonga, ce-o fi). Dar, altfel, am fost nedespărţiţi...

Marius a venit de la Bucureşti - sau de nu se mai ştie unde... Marius este călătorul perpetuu, lucru care i se potriveşte pentru că lunganul ăsta hiper-simpatic nu stă o clipă locului. L-am cunoscut la ziua altui Marius (Chivu), am aflat că va fi în Argentina de Revelion, aşa că am schimbat emailuri. Cînd ne-am dat întîlnire la "Floralis Generica" - floarea aia metalică desfăcută ziua şi care se închide seara; singurul lucru cu program fix dintr-o ţară a orarelor aleatorii -, mare surpriză mare: Marius fusese profesorul de spaniolă al Oanei, la Cervantes! Împreună cu George, am fost un "careu de (român)aşi" redutabil...

Josefina este critic de film, a fost cu Chirilov în juriul Fipresci la festivalul de la Chicago. Are o casă frumoasă în Palermo, pe str. Borges (colţ cu Nicaragua) şi o alta, de vacanţă, în Colonia del Sacramento din Ururguay - pe care a cumpărat-o împreună cu prietena ei Anamaria, bunică full time, farmacistă part-time şi pictoriţă în orele libere. Cu Josefina, a fost chimie instantanee: mai ales cînd ne-am descoperit, reciproc, amorul pentru Marilyn...

Jimmy este un american care trăieşte la Bs. As. de cîţiva ani buni. Ca şi George, a cumpărat apartamentul confortabil în care stă - în Montserrat - cu o sumă ridicolă, care s-a deca-triplat între timp. În particular găteşte divin, în public predă literatura americană şi este un mare pasionat de cinema (aşa ne-am şi cunoscut). Rar mi s-a întîmplat să fiu într-o asemenea potriveală cinefilă cu cineva! Dacă aş avea un frate mai mare (şi mai american) la Bs. As., acesta ar fi Jimmy...

Juana M este proprietara restaurantului cu acelaşi nume din Retiro, care atrage o clientelă exclusivă de tineret trendy, pe părinţii acestora şi pe prietenii părinţilor acestora în loftul arty/minimalist pe care Juana - şi soţul ei, Quique - l-au transformat, din orfelinatul care era, într-un spaţiu viu, vesel şi colocvial. Prin Juana am cunoscut-o şi pe sora ei mai mică, Maria, care lucrează în publicitate şi a scris un scenariu. Nici Juana & Maria nu sînt 100 porteňas: bunica lor era franţuzoaică, iar mama lui Quique - englezoaică...

Levan este un tînăr artist georgian care lucrează la Galeria "Laguanacazul » de pe strada Defensa, din San Telmo. Oana avea contactul lui de la amicul unui amic de-al său din NY. E doar de un an jumate la Buenos Aires, dar vorbeşte spaniola porteňa atît de bine încît e luat drept unul de-al locului. Prietenul său, Juan Cruz, este dintr-o familie cu nume sonor-aristocratic, a fost şi el critic de film iar acum lucrează în publicitate...

Marcelo este un foarte cunoscut interpret de bandoneon (site-ul lui aici) şi compozitor. L-am cunoscut prin Răzvan Popovici (sufletul festivalului SoNoRo), care mi-a dat contactul lui cînd i-am spus că plec la Bs. As. Marcelo mai are o casă la Basel, în Elveţia, şi face - fără urme vizibile - această navetă schizo-culturală. În singura dată cînd ne-am văzut (pentru că pleca a doua zi la Basel), Marcelo m-a dus la clubul "Milion", un nec plus ultra bairez situat într-un palat...

Amanda este o americancă din Malibu care a preluat un B&B cochet din San Telmo, numit "The Cocker". Designul (şic-minimalist) a fost stabilit de primii proprietari - englezii Ian & Aiden -, care au vîndut ulterior hotelul Amandei. Numele lui vine de la cocker spaniel-ul englezilor, Rocco, a cărui statuie te întîmpina în hol (acum, statuia s-a spart). Clientela este "upmarket", dar Amanda se ocupă singură de B&B...

Roxana este "travel agent"-a care ne-a aranjat, Oanei şi mie, călătoria (minunată!) la Iguazu - iar apoi, după plecarea Oanei, voiajurile mele la Ushuaia & El Calafate. Cu aerul ei uşor visător, Roxana s-a dovedit o profesionistă de nota 10. Îi datorez lipsa oricărei bătăi de cap legată de nişte destinaţii care mi se păreau - cu "nevroza călătoriilor" care mă caracterizează - exotice la modul aprehensiv...

Adolfo este proprietarul loftului în care locuiesc. Inginer de meserie, apoi pilot de avioane de agrement, semănînd cu David Niven, deşi italian la origine. Ne înţelegem perfect în această limbă - inclusiv atunci cînd vine vorba să-i bîrfim pe "olandezii de dedesubt" (ei stau la parter, eu la PA = planta alta) care au reuşit performanţa de a bloca de 4 (patru) ori poarta de fier forjat care dă în stradă...

Chelnerul de la "Rodi-Bar", restaurantul "familial" din Recoleta (Vicente Lopez y Ayacucho) unde am mîncat cîteva din cele mai gustoase mîncăruri gătite. Am întotdeauna aceeaşi masă (imediat cum intri, în stînga), iar "Walter Matthau" - cum l-am poreclit, pentru că seamănă frapant cu comediantul american - mă serveşte de fiecare dată, bonom şi monosilabic...

Omul cu flori pe bicicletă. Habar n-am cine poate fi, dar apariţia lui "înflorată" dă o pată de culoare deja-multicoloratului San Telmo - la fel ca plimbătorii de cîini din Recoleta sau Belgrano, ca strîngătorii de cartoane de peste tot, legaţi ombilical de căruţele lor, ca bicicliştii (cu iPod sau fără) care trec în goană pe lîngă tine cîntînd cît îi ţine gura, ca zecile de turişti care, în drum spre Plaza Dorrego, îmi lasă sub fereşti frînturi de engleză-americană, engleză-britanică, engleză-australiană, franceză, franceză-canadiană, italiană sau germană... Şi ca toate acele cupluri care se despart şi se-mpacă sub geamul meu, pe trotuarul de vizavi; într-o dimineaţă (cred că nu era încă 6), Ea vorbea într-una, cu faconda de nestăvilit a furiei, se-ndepărta de El cîţiva paşi, apoi revenea la atac, gesticulînd şi ţipînd cu glasul înecat de lacrimi, îi reproşa infidelităţile, machismele, caracterul, îşi reproşa, Ei, slăbiciunea, îl biciuia cu toate resentimentele îndelung refulate, în timp ce El rămăsese stană de piatră, încremenit cu mîinile în buzunare şi uşor înclinat în faţă... Apoi Ea dispăru, în fine, în direcţia spre care se tot ducea, întorcîndu-se pe călcîie şi făcînd să-i zboare cureaua genţii în spate, ca o paranteză închisă, iar El o luă după Ea spăşit, opărit, cu paşi mici şi la o distanţă rezonabilă de Furia care se îndepărta. Iar într-o noapte, tîrziu, în acelaşi colţ, un cuplu (să fi fost acelaşi?) se strîngea la piept un timp infinit, fără o vorbă, fără vreun alt gest; păreau acolo dintotdeauna, de nedespărţit, parcă adormiţi în tandreţe...